#antonim

• Adăniloaei — Nume de familie românesc de tip matronimic, specific cu precădere regiunii istorice Moldova (și Bucovina), format de la numele de botez masculin Dan (sau Danilo) prin intermediul numelui soției ori mamei (Dăniloaia). Acest nume reflectă o particularitate lingvistică și socială veche, în care copiii primeau ca nume de familie derivatul feminin al prenumelui tatălui dacă mama rămânea văduvă sau deveni capul gospodăriei.
• antonim — Cuvânt care, comparat cu un altul, are un sens complet opus sau contrar, formând o unitate structurală bazată pe o relație de incompatibilitate semantică duală în cadrul aceluiași context gramatical (cum ar fi perechile 'bun' și 'rău'). Ca adjectiv, descrie un termen sau o structură lexicală ce prezintă o relație polară de semnificație, funcționând ca un instrument fundamental în diversificarea și nuanțarea stilistică a limbajului.
• antonimic — Care aparține antonimiei, care se referă la antonime ori se bazează pe o opoziție structurală de sens; relație gramaticală, structură textuală sau serie de cuvinte caracterizată prin polaritate semantică. Acest tip de conexiune este utilizat în retorică și stilistică pentru a crea antiteze puternice și pentru a evidenția contraste clare în cadrul unui discurs.
• antonimie — Relație semantică fundamentală de opoziție structurală între sensurile a două sau mai multe cuvinte care aparțin aceleiași categorii gramaticale; fenomen lexical prin care se manifestă polaritatea semantică și contrastul conceptual în cadrul unui sistem lingvistic. Această legătură structurală permite diferențierea maximă a noțiunilor și joacă un rol esențial în organizarea logică a vocabularului și în construcția figurilor de stil bazate pe antiteză.
• antoverb — Termen lingvistic neologic sau conceptual utilizat structural pentru a desemna un verb cu sens complet opus ori contrar față de un alt verb de referință, funcționând ca o subcategorie specifică a antonimelor în cadrul clasei morfologice a verbelor. Acest element structural lexical permite stabilirea unor relații polare clare de acțiune, stare sau transformare (cum ar fi perechile 'a urca' și 'a coborî'), fiind esențial în analiza opozițiilor semantice din sintaxă și lexicologie.