#amuti
- amuți — A deveni mut, a înceta să mai vorbească, a tăcea brusc din gură din cauza unei emoții, a unei porunci sau a unei stări fizice. Ca verb tranzitiv, reprezintă acțiunea de a reduce pe cineva la tăcere, a astupa gura cuiva sau a face un zgomot ori un aparat să nu mai emită sunete. În sens larg, descrie oprirea totală a oricărei activități sonore sau comunicaționale.
- amuțire — Acțiunea de a amuți și rezultatul ei; procesul prin care o persoană tace brusc, își pierde capacitatea de vorbire sau este redusă la tăcere de factori externi ori interni. În sens figurat, se referă la încetarea completă a oricărui zgomot, sunet sau activități comunicaționale într-un anumit mediu, sugerând adesea o atmosferă de stupoare, respect sau frică.
- amuțit — Care a amuțit; persoană care a încetat să mai vorbească sau care și-a pierdut capacitatea de a scoate sunete din cauza unei stări emoționale intense (uimire, frică, șoc) sau a unei acțiuni externe. În sens ambiental sau tehnic, descrie un loc lipsit de zgomot, un aparat oprit din emisie sau o critică ce a fost complet neutralizată.
- amuțitură — Rezultatul acțiunii de a amuți; o tăcere bruscă și neașteptată lăsată într-un grup de oameni sau într-un mediu ambiental în urma unui șoc, a unei surprize ori a unei sperieturi. În sens local, poate desemna și o formă ușoară sau temporară de afazie ori muțenie provocată de o traumă psihologică.
- balamuți — A zăpăci, a buimăci sau a introduce pe cineva în eroare prin vorbe momeală, discursuri amăgitoare sau minciuni gogonate; a tulbura mintea cuiva, determinându-l să își piardă concentrarea ori claritatea în gândire. Acest verb regional, derivat din lexicul de influență slavă, descrie acțiunea directă de manipulare verbală sau șarlatanie aplicată într-un context rural ori cotidian.
- balamuție — Faptă, purtare sau vorbă de om zăpăcit ori flecar; șarlatanie minoră, păcăleală, amăgire verbală sau comportament neserios care stârnește neîncredere ori ironie în rândul comunității. Reprezintă abstractizarea defectelor atribuite unui 'balamut', fiind utilizat în graiurile vechi pentru a taxa lipsa de substanță a unor acțiuni.
- balamuțire — Acțiunea de a balamuți și rezultatul ei; proces verbal sau psihologic prin care o persoană este zăpăcită, derutată sau indusă în eroare în mod intenționat prin discursuri ambigue, minciuni ori momele manipulative. Acest termen popular descrie starea de buimăceală indusă artificial unui individ, cu scopul de a-i distrage atenția sau de a obține un avantaj de pe urma confuziei sale.
- balamuțit — Care a fost supus procesului de balamuțire; persoană zăpăcită, buimăcită, amețită sau păcălită prin vorbe deșarte și promisiuni mincinoase. În sens descriptiv, definește starea temporară a unui individ care și-a pierdut luciditatea, orientarea sau capacitatea de decizie din cauza unui text confuz ori a unui discurs înșelător.