#adevar

• adăvăr — Variantă lingvistică arhaică, populară sau regională întâlnită în vechi manuscrise ori documente de cancelarie, utilizată în trecut în locul formei literare standard moderne 'adevăr'; concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
• adăvăra — Variantă lingvistică arhaică, populară sau regională a verbului tranzitiv și reflexiv 'a adeveri' (sau 'a adevăra'); acțiunea de a confirma, a certifica, a demonstra sau a dovedi că un fapt, un document sau o afirmație corespunde adevărului. Acest termen se întâlnește în vechi cronici, zapise, testamente sau documente de judecată din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adecvație — Conformitate, corespondență exactă sau raport de concordanță perfectă între două elemente structurale distincte. În filozofie și epistemologie, definește adecvarea intelectului cu realitatea (adaequatio rei et intellectus), reprezentând criteriul clasic al adevărului, în timp ce în logică și lingvistică descrie potrivirea riguroasă dintre un enunț, concept sau model teoretizat și starea de fapt pe care o reflectă.
• adecvațional — Care aparține adecvației, privitor la adecvație sau bazat pe principiul conformității și corespondenței exacte dintre intelect și realitate. În teoriile moderne ale adevărului, descrie un model sau o abordare metodologică axată pe verificarea concordanței structurale dintre enunțuri logice și stările de fapt exterioare acestora.
• adevăr — Concordanță deplină între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă; reflectare fidelă a realității în gândire; ceea ce corespunde realității, fapt cert, incontestabil. În sens structural și filosofic, reprezintă o valoare de drept axiomatică ce fundamentează cunoașterea științifică, etica socială și sistemele juridice, opunându-se minciunii, erorii sau iluziei.
• adevară — Formă regională sau arhaică pentru verbul 'a adeveri', semnificând acțiunea de a confirma, a certifica, a demonstra sau a recunoaște ca fiind adevărat un fapt, un document ori o afirmație. În sens structural, reflectă utilizarea unor variante fonetice vechi în graiurile locale din anumite zone ale spațiului românesc, păstrate în texte folclorice sau administrative tradiționale.
• adevărăciune — Formă veche, regională sau populară pentru conceptul de 'adevăr', 'veridicitate' ori 'autenticitate'; reprezintă calitatea unui lucru de a fi adevărat, conform cu realitatea sau demn de încredere. Acest termen structural este întâlnit în textele religioase medievale sau în graiurile arhaice, având un caracter profund descriptiv datorită sufixării specifice limbii vechi.
• adevărare — Acțiunea de a adevăra și rezultatul ei; proces structural, metodologic sau teoretic de stabilire ori confirmare a adevărului unei propoziții, teorii sau stări de fapt. În filozofia cunoașterii, termenul se referă la actul conștient de validare prin care un enunț abstract este recunoscut ca fiind conform cu realitatea experimentală ori cu regulile logice formale.
• adevărat — Care este conform cu realitatea, cu adevărul; care există în realitate, nu este imaginar, fals, simulat sau contrafăcut; autentic, real, veritabil. În funcție de contextul structural din frază, poate exprima certitudinea deplină (ca adverb) sau poate valida o afirmație anterioară (ca interjecție aprobatoare).
• adevărătate — Formă abstractă, arhaică și rară pentru noțiunea de veridicitate, autenticitate sau caracter adevărat al unui lucru, întâlnită în scrierile religioase și juridice vechi din Principatele Române. Acest termen structural exprima în trecut însușirea intrinsecă a unei mărturii ori a unui document de a fi conform cu realitatea obiectivă și cu normele morale ale epocii.
• adevărător — Persoană care adeverește, confirmă sau garantează autenticitatea unui fapt ori a unui înscris oficial; garant, martor de încredere sau dregător însărcinat cu certificarea actelor în vechile cancelarii. Ca adjectiv structural, descrie un element, un discurs sau o mărturie care are puterea ori calitatea de a demonstra adevărul.
• adevărătură — Termen rar sau arhaism lexical ce desemnează o realitate incontestabilă, o stare de fapt autentică sau o dovadă concretă și palpabilă a adevărului. În vechiul grai regional, cuvântul era utilizat structural pentru a sublinia caracterul cert, veridic și lipsit de orice dubiu al unei întâmplări ori al unui document oficial în opoziție cu minciuna sau născocirea.
• adevăreală — Formă substantivală regională sau arhaică pentru conceptul de adevăr, reprezentând starea a ceea ce este real, autentic sau conform cu faptele. În anumite contexte populare sau argotice moderne, termenul este utilizat colocvial pentru a desemna o stare de maximă autenticitate, o confirmare zgomotoasă a realității ori o calitate excepțională, structural superioară, a unui obiect sau a unei situații.
• Adevărul — Unul dintre cele mai importante și longevive ziare din istoria presei din România, fondat inițial în anul 1888 de către Alexandru Beldiman ca cotidian politic independent; reînființat structural în 1989 imediat după căderea regimului comunist și transformat ulterior într-un trust de presă modern cu platforme multimedia integrate. Acest brand media este recunoscut ca un pilon de referință în jurnalismul de investigație, analiză politică și cronică socială din spațiul cultural românesc.
• aevea — Formă adverbială istorică sau variantă grafică veche a cuvântului 'aievea', însemnând în realitate, cu adevărat, la lumina zilei sau în stare de veghe. Acest concept structural servește în limba literară pentru a delimita lumea palpabilă și faptele certe de iluzii, vise sau plăsmuiri ale imaginației, având o puternică rezonanță în textele cronicarilor și ale clasicilor români.
• alethic — Termen de specialitate utilizat în logică și filozofie pentru a descrie modalitățile referitoare la adevăr, necesitate, posibilitate și contingență. În logica modală, o proprietate sau o propoziție alethică indică adevărul structural ori logic al unei stări de fapt, independent de cunoașterea umană (epistemică) sau de normele morale (deontice).
• amicus Plato, sed magis amica veritas — Aforism filosofic de origine antică, atribuit în diverse forme lui Platon și Aristotel, tradus literal prin 'Mi-e prieten Platon, dar mai prietenă îmi este adevărul'. Expresia definește imperativul deontologic și moral al prețuirii adevărului obiectiv mai presus de orice relație de prietenie, atașament personal, autoritate academică sau loialitate față de un mentor.
• and — Operator logic boolean fundamental utilizat în informatică, electronică digitală și logică matematică, ce corespunde conjuncției gramaticale 'și'. Acesta returnează valoarea structurală de 'adevărat' (1) exclusiv în situația în care toate variabilele, expresiile sau condițiile de intrare introduse sunt simultan adevărate, fiind reprezentat tehnic prin porți logice în arhitectura microprocesoarelor.
• apodictic — Care are un caracter de necesitate absolută, fiind evident prin sine însuși și complet incontestabil; care exclude orice posibilitate de dubiu sau contradicție. În logica aristotelică și kantiană, termenul descrie o propoziție sau o judecată ce exprimă un adevăr universal demonstrabil, spre deosebire de judecățile problematice ori asertorice.
• apodixă — Demonstrație logică perfectă, riguroasă și incontestabilă, care conduce la un adevăr necesar și universal; dovada absolută obținută prin deducție rațională pură. Spre deosebire de o simplă argumentare empirică, o apodixă nu lasă loc presupunerilor, reprezentând fundamentul certitudinii științifice matematice.