#abstract

• abstract — Care aparține gândirii pure, fiind separat de realitatea concretă sau de obiectele materiale; (ca adjectiv) greu de înțeles din cauza nivelului înalt de teoretizare. În artă, definește stilul non-figurativ care renunță la reproducerea formelor reale. Ca substantiv neutru, reprezintă rezumatul dens și structurat al unei lucrări științifice sau academice.
• abstracție — Noțiune, idee sau categorie mentală pur teoretică, rezultată în urma procesului de abstractizare; entitate care nu are o existență materială sau fizică în realitate. În limbajul curent, termenul apare adesea în expresii fixe legate de ignorarea intenționată a unui element sau a unei circumstanțe dintr-o analiză.
• abstracționism — Curent artistic de avangardă apărut la începutul secolului XX, caracterizat prin refuzul reprezentării fidele a realității vizibile și eliminarea formelor figurative. Acesta plasează în centrul actului creator limbajul pur al formelor geometrice, al liniilor, texturilor și al culorilor, privite ca vehicule autonome pentru transmiterea unor stări emoționale sau concepte metafizice complexe.
• abstracționist — Artist plastic (pictor, sculptor) care creează în spiritul abstracționismului, renunțând la elementele figurative în favoarea formelor pure; (ca adjectiv) care aparține abstracționismului, privitor la creațiile, tehnicile sau manifestările specifice artei nonfigurative.
• abstracționistă — Artistă plastică (pictoriță, formatoare de forme sau sculptoriță) a cărei operă se înscrie în coordonatele artei nonfigurative, eliminând reprezentarea lumii vizibile; (ca adjectiv) formă de feminin pentru manifestările, tehnicile, școlile sau tendințele estetice care promovează utilizarea exclusivă a formelor, liniilor și culorilor pure.
• abstractism — Curent doctrinar, artistic și filozofic manifestat cu precădere în artele vizuale ale secolului XX, caracterizat prin respingerea deliberată a reprezentării figurative și a iluziei tridimensionale a realității. Promovează ideea că formele geometrice, liniile și culorile pure pot exprima o realitate spirituală sau emoțională superioară celei obiective.
• abstracțiune — Formă lexicografică mai puțin frecventă sau variantă livrescă pentru substantivul „abstracție”, definind rezultatul operației mentale de izolare și generalizare a trăsăturilor esențiale ale unui obiect; proces de detașare pură de elementele sensibile sau realitatea fizică.
• abstractiv — Care posedă capacitatea, proprietatea sau tendința de a abstractiza; referitor la procesul mental prin care se extrag trăsăturile generale și esențiale ale unui obiect, izolându-le de cele particulare. În lingvistică, descrie mecanisme gramaticale sau derivatice folosite pentru crearea numelor de noțiuni abstracte.
• abstractivitate — Însușirea, calitatea sau caracterul a ceea ce este abstractiv; starea unui sistem conceptual sau a unui discurs teoretic care funcționează la un nivel înalt de generalizare, fiind detașat complet de determinările materiale sau empirice. Reprezintă capacitatea unei structuri mentale de a opera exclusiv cu esențe, legi și simboluri pure.
• abstractiza — A efectua o operație mentală de abstractizare; a izola în mod conștient trăsăturile esențiale, generale și comune ale unor obiecte sau fenomene, lăsând la o parte aspectele lor accesorii, concrete sau particulare. În sens larg, a transforma o problemă reală într-un model pur teoretic sau conceptual pentru a o putea analiza mai ușor.
• abstractizant — Care are proprietatea, rolul sau tendința de a efectua o abstractizare; care izolează elementele esențiale și universale ale unui fenomen de formele sale particulare și materiale. Descrie un demers intelectual, un stil artistic sau un instrument lingvistic axat pe conceptualizare și schematizare în detrimentul reproducerii exacte a realității empirice.
• abstractizare — Operația mentală sau procesul prin care se separă esențialul de neesențial, extrăgându-se însușirile generale și comune ale unei clase de obiecte și ignorându-se trăsăturile lor particulare, concrete sau accidentale. În informatică, reprezintă tehnica de a ascunde detaliile complexe de implementare din spatele unei interfețe simple, facilitând dezvoltarea sistemelor software.
• abstractizat — Care a fost supus unui proces de abstractizare; transformat dintr-o formă concretă, materială sau particulară într-un concept pur teoretic, o schemă logică sau un simbol general. În artele vizuale, descrie un stil în care elementele lumii reale sunt simplificate sau geometrizate, pierzându-și detaliile figurative anatomice sau naturale.
• abstrage — A separa pe cale mentală însușirile esențiale și generale ale unui obiect sau fenomen de cele accesorii, particulare sau materiale; a efectua o operație de abstractizare. Când este utilizat ca verb reflexiv (a se abstrage), definește acțiunea psihologică sau comportamentală de a se izola în mod intenționat de realitatea imediată, de ambianța socială sau de problemele exterioare pentru a se concentra exclusiv asupra propriilor gânduri.
• abstragere — Acțiunea de a abstrage și rezultatul ei; procesul mental, logic și analitic prin care se izolează însușirile generale ale unei categorii de obiecte. În psihologie, definește starea de detașare conștientă sau inconștientă a unui individ față de stimulii din mediul înconjurător, adesea asociată cu o concentrare intelectuală intensă sau cu reveria.
• abstras — Care provine dintr-o operație mentală de abstractizare; detașat de realitatea materială sau empirică și transpus în sfera conceptelor pure. În sens psihologic, descrie o persoană cufundată adânc în propriile gânduri, care manifestă o neatenție temporară sau o detașare completă față de stimulii din mediul înconjurător.
• Agathiea — Formă grafică și fonetică alternativă sau raritate onomastică pentru numele mitologic Agatheia (sau Agathé), semnificând divinitatea sau personificarea binelui, a virtuții și a norocului în tradiția elenistică tardivă. În sens structural și conceptual, termenul reflectă esența morală abstractă derivată din adjectivul grecesc 'agathos', fiind utilizat uneori în literatura academică veche sau în clasificările astromitologice minore.
• agerie — Calitatea de a fi ager; agilitate mentală, perspicacitate, agerime sau iuțeală de spirit manifestată în mod constant. Reprezintă o variantă lexicală rară sau arhaică pentru termenul consacrat 'agerime', utilizată ocazional pentru obținerea unor efecte stilistice deosebite în proza literară.
• agramaticalitate — Însușirea, caracterul sau calitatea a ceea ce este agramatical; abatere flagrantă de la regulile morfosintactice ale unei limbi, reprezentând o stare de nonconformitate structurală ce face ca un enunț să fie considerat incorect sau inacceptabil într-un sistem lingvistic definit.
• Aidoio — Formă de transliterare academică rară pentru epitetul mitologic grecesc 'Aidoios' (venerabil, demn de respect, august), utilizat uneori în studiile de filologie clasică și istorie veche ca personificare ori titlu simbolic atribuit divinităților sau magistraților antici care vegheau asupra respectului moral și a decenței structurale în cetate.