Dicționarul Limbii Române Vechi și al Documentelor Istorice

• adeatiu — Variantă arhaică și regională pentru termenul 'adet' sau 'adetiu'; reprezintă o veche datină, cutumă fiscală sau un obicei administrativ în virtutea căruia se colectau anumite dări, impozite administrative ori taxe vamale specifice în Principatele Române sub influență otomană. De asemenea, în anumite regiuni precum Oltenia, definea o formă de dijmă tradițională percepută de proprietarul unui cazan de rachiu de la cei care îi foloseau instalația.
• adinioarea — Formă veche, regională sau populară pentru adverbul de timp 'adineaurea'; se referă la un moment petrecut într-un trecut foarte apropiat sau cu puțin timp în urmă în raport cu clipa vorbirii. Acest termen structural se întâlnește în scrierile literare vechi sau în graiurile locale din anumite zone rurale, conservând structura fonetică arhaică a indicatorilor temporali deictici.
• anatefter — Termen istoric, arhaic și rar ce desemnează un registru oficial, o condică mare, un registru de evidență financiară sau un catastif administrativ. Folosit în trecut, în special în perioada de influență otomană în Țările Române, cuvântul desemna cartea de căpetenie în care autoritățile sau comercianții își consemnau taxele, dările, inventarele sau tranzacțiile de mărfuri importante.
• anatematisi — Formă verbală arhaică și regională, utilizată ca variantă pentru a anatemiza sau a anatematisa; acțiunea unei autorități religioase superioare de a arunca anatema, de a afurisi sau de a excomunica în mod solemn un eretic, un apostat ori o comunitate răzvrătită. În textele vechi bisericești, descrie procesul prin care o învățătură greșită sau un individ erau dați pierzaniei și blestemului public.
• anatematizi — Formă verbală rară, regională sau arhaică, utilizată istoric ca variantă fonetică pentru a anatemiza; acțiunea de a arunca anatema, de a exclude solemn și de a blestema un individ sau o învățătură considerată contrară dogmelor canonice stabilite de autoritatea bisericească supremă. Acest proces implica îndepărtarea completă a persoanei respective din rândul comunității ecleziastice, lăsând-o în seama judecății divine.
• anatemesi — Formă verbală rară, regională sau arhaică, întâlnită în vechile manuscrise bisericești ca variantă fonetică pentru a anatemiza sau a afurisi; acțiunea unei autorități religioase de a pronunța blestemul suprem și de a exclude un eretic sau un răzvrătit din comunitatea ecleziastică. Procesul simbolic îndepărta individul de la sfintele taine, lăsându-l sub incidența judecății divine.
• anerisi — A anula, a desființa, a casa sau a lipsi de valoare juridică un act oficial, o hotărâre domnească ori o decizie divană. Termenul, de origine grecească, a fost utilizat structural în vechiul drept românesc (în special în hrisoavele și legiuirile din Moldova și Țara Românească) pentru a indica infirmarea solemnă a unor drepturi sau proprietăți.
• anerisit — Care a fost supus procesului de anerisire; act juridic, hrisov boieresc sau document administrativ vechi care a fost anulat, desființat, casat ori lipsit în mod oficial de orice valoare sau forță legală. În sensul dreptului cutumiar istoric, descrie starea unui privilegiu sau a unei proprietăți a cărei recunoaștere statală a fost retrasă irevocabil printr-o decizie domnească.
• anticariu — Formă învechită și arhaică pentru substantivul anticar (persoană specializată în colecționarea, evaluarea sau comercializarea obiectelor vechi de artă și a cărților rare) ori utilizată istoric ca adjectiv cu sensul de arheologic. În textele academice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, termenul definea savanții și cercetătorii care studiau vestigiile materiale, inscripțiile și monumentele civilizațiilor antice, constituind precursorii moderni ai specialiștilor în istorie veche.