Dicționarul de Termeni Lingvistici

• afixal — Care aparține afixelor, privitor la afixe; care se realizează, se formează sau se bazează pe adăugarea de afixe (prefixe, sufixe, infixe) la un radical sau la o rădănică. În lingvistica structurală, derivarea afixală reprezintă principalul mecanism morfologic de îmbogățire a vocabularului prin atașarea unor morfeme dependente purtătoare de sens.
• afixoid — Morfem de compunere (prefixoid sau sufixoid) de origine străină, care s-a specializat în procesul de formare a cuvintelor, având un comportament intermediar între un cuvânt autonom și un afix derivațional pur. Afixoidul păstrează o valoare semantică de bază destul de clară, fiind utilizat intens în terminologia științifică modernă pentru a construi neologisme (de exemplu, macro-, micro-, -log, -graf).
• antepoziție — Așezarea unui cuvânt, a unui afix sau a unui constituent sintactic înaintea altui element cu care se află în raporturi gramaticale ori semantice strânse; plasare structurală anterioară într-o secvență verbală. Acest procedeu sintactic și topic este esențial în determinarea topicilor flexibile sau rigide ale unei limbi, având adesea rolul de a marca emfaza, focalizarea stilistică ori îndeplinirea unor reguli structurale stricte, cum ar fi așezarea adjectivului demonstrativ înaintea substantivului determinat.
• antonimic — Care aparține antonimiei, care se referă la antonime ori se bazează pe o opoziție structurală de sens; relație gramaticală, structură textuală sau serie de cuvinte caracterizată prin polaritate semantică. Acest tip de conexiune este utilizat în retorică și stilistică pentru a crea antiteze puternice și pentru a evidenția contraste clare în cadrul unui discurs.
• antonimie — Relație semantică fundamentală de opoziție structurală între sensurile a două sau mai multe cuvinte care aparțin aceleiași categorii gramaticale; fenomen lexical prin care se manifestă polaritatea semantică și contrastul conceptual în cadrul unui sistem lingvistic. Această legătură structurală permite diferențierea maximă a noțiunilor și joacă un rol esențial în organizarea logică a vocabularului și în construcția figurilor de stil bazate pe antiteză.
• asibila — A transforma sau a se transforma o consoană (de regulă o ocluzivă precum 't' sau 'd') într-o consoană fricativă ori africată sibilantă (cum ar fi 'ț' sau 'z'), sub influența unei vocale palatale învecinate; a suferi procesul de asibilare. Acest fenomen structural fonetic este esențial în evoluția limbilor romanice, explicând trecerea delicată de la formele latine clasice la cele din limba română modernă.