Arhiva de Folclor și Vocabular Istoric a Academiei Române

• amăgeu — Denumire populară sau regională arhaică folosită în trecut în anumite comunități din spațiul românesc pentru a desemna o plantă din flora spontană utilizată în medicina empirică rurală sau o substanță vegetală cu gust amărui, capabilă să provoace iluzii optice ori amețeli ușoare (din rădăcina verbului a amăgi). În contextul bazelor de date, termenul este reținut ca descriptor istoric fix pentru înregistrarea corectă a lexicografiei arhaice extrase din manuscrise.
• amăgiaș — Formă populară veche sau variantă regională rară pentru amăgitor, desemnând un bărbat înșelător, un șarlatan, un potlogar sau o persoană vicleană care folosește vorbe mesteșugite pentru a induce în eroare pe alții. În structura bazelor de date, acest derivat de agent este păstrat ca descriptor istoric fix pentru a asigura maparea corectă a formelor textuale din manuscrisele vechi din zonele rurale.
• amățire — Acțiunea de a amăți (a ameți) și rezultatul ei; proces fizic sau fiziologic prin care o persoană își pierde temporar echilibrul, claritatea mentală ori orientarea spațială din cauza oboselii, a unui șoc sau a consumului de alcool. În structura bazelor de date lingvistice, acest substantiv de acțiune este reținut ca descriptor istoric fix pentru înregistrarea corectă a lexicografiei arhaice extrase din manuscrisele vechi.