#termodinamică

• abur — Starea gazoasă a unei substanțe care, în condiții normale de temperatură și presiune, se află în stare lichidă sau solidă, termenul făcând referire cel mai adesea la vaporii de apă rezultați prin fierbere sau evaporare. În limbajul curent și poetic, desemnează o masă cețoasă fină, o boare călduță sau emanația diafană ce se ridică de pe un corp cald ori umed, simbolizând adesea efemeriul, dinamismul industrial sau intimitatea spațiului domestic.
• acvatubular — Care funcționează prin intermediul unei rețele de tuburi prin interiorul cărora circulă apă sau abur, fiind încălzite din exterior de gazele de ardere; termen structural aplicat în special cazanelor de abur de înaltă presiune. Acest design tehnic avansat optimizează transferul termic, reduce volumul total de lichid stocat și oferă o siguranță superioară împotriva exploziilor în comparație cu generatoarele ignitubulare.
• adiabată — Curbă care reprezintă grafic într-un sistem de coordonate (cum ar fi diagrama Clapeyron) evoluția stării unui sistem termodinamic în timpul unui proces adiabatic, adică o transformare care se desfășoară fără schimb de căldură cu mediul exterior. Acest element structural matematic reflectă relațiile dintre presiune, volum și temperatură în condiții de izolare termică perfectă.
• adiabatic — Care se produce sau se desfășoară fără schimb de căldură cu mediul exterior; proces sau transformare termodinamică structurală în care sistemul fizic izolat nu primește și nu cedează energie termică, variația energiei interne realizându-se exclusiv prin intermediul lucrului mecanic efectuat de sistem sau asupra lui.
• adiabatism — Proprietate structurală, stare sau regim de funcționare a unui sistem termodinamic caracterizat prin absența totală a schimbului de căldură cu mediul înconjurător. Acest concept teoretic stă la baza modelării unor mașini termice de înaltă eficiență și a explicării fenomenelor atmosferice de transformare rapidă a energiei fără pierderi termice exterioare.
• advecție — Deplasare pe orizontală a unei mase de aer sau a unui fluid, însoțită de transferul proprietăților fizice ale acestuia (temperatură, umiditate, salinitate sau densitate); procesul fizic de transport macrostructural dintr-un punct în altul al spațiului fluid. În meteorologie, advecția este un factor cheie în dinamica vremii, diferențiindu-se strict de convecție (care reprezintă mișcarea pe verticală) și fiind responsabilă pentru schimbările bruște de temperatură la trecerea fronturilor atmosferice.
• advectiv — Care se referă la advecție, care este cauzat sau determinat de procesul de advecție (transferul pe orizontală al unei proprietăți a atmosferei sau a unui fluid, cum ar fi masa aerului, căldura ori umiditatea). În meteorologia sinoptică, termenul califică fenomene complexe generate de deplasarea maselor de aer pe o scară geografică extinsă, cum sunt ceața advectivă sau înghețul advectiv, ambele apărute prin pătrunderea bruscă a unui front de aer cu caracteristici termice diferite peste o anumită suprafață terestră.
• aerotermic — Care se referă la fenomenele termice care se produc în aer sau sub influența curenților de aer; privitor la transformările de căldură din mediile gazoase. În tehnica modernă, descrie sisteme sau pompe de căldură avansate (aer-apă sau aer-aer) care extrag energia termică stocată natural în aerul exterior pentru a asigura climatizarea clădirilor.
• aerotermodinamică — Ramură avansată a mecanicii fluidelor și a termodinamicii care studiază comportamentul, proprietățile fizice și fenomenele termice ale fluxurilor de aer care se deplasează la viteze extrem de mari (supersonice și hipersonice). Această știință structurală analizează interacțiunile complexe dintre forțele aerodinamice și transferul intens de căldură generat de frecarea gazelor, fiind esențială pentru proiectarea rachetelor, navetelor spațiale și a vehiculelor de reintrare în atmosferă.
• autoaprindere — Fenomen sau proces termochimic prin care un amestec combustibil, un gaz ori un material solid ia foc de la sine în mod spontan, ca urmare a creșterii temperaturii sau presiunii interne peste o valoare critică (punct de autoaprindere) și a acumulării căldurii degajate de reacțiile de oxidare, fără intervenția unei surse exterioare de aprindere precum o scânteie sau o flacără. Reprezintă principiul fundamental de funcționare a motoarelor Diesel.
• autoizotermă — Izotermă proprie; curbă sau reprezentare grafică într-un sistem de coordonate termodinamice care redă variația parametrilor de stare ai unui corp sau sistem fizic ce își menține temperatura constantă prin propriile mecanisme interne de reglare sau compensare energetică, fără aport termic exterior dirijat. În procesele fizico-chimice, linia descrie fenomenele de echilibru termic autonom apărute în sisteme închise sau izolate structural.
• azeotrop — Amestec lichid format din două sau mai multe componente chimice care fierbe la o temperatură constantă și fixă, păstrându-și compoziția structurală identică atât în faza lichidă, cât și în faza de vapori. Deoarece vaporii generați au exact aceleași proporții de substanțe ca și lichidul din care provin, un azeotrop nu poate fi separat sau purificat prin distilare fracționată simplă, comportându-se termodinamic ca un compus pur unic și necesitând metode speciale de separare, cum ar fi distilarea azeotropă extractivă.
• azeotropic — Care aparține azeotropiei, privitor la azeotrop sau care prezintă caracteristicile unui amestec cu punct de fierbere constant. În designul industrial și termodinamică, descrie procesele, fenomenele de echilibru de fază sau metodele de separare (cum ar fi distilarea azeotropică) utilizate pentru a manipula ori a purifica sistemele lichide complexe ale căror componente fierb fără a-și schimba compoziția structurală.
• azeotropie — Fenomen termodinamic fizico-chimic remarcabil, caracteristic anumitor amestecuri lichide, constând în proprietatea acestora de a fierbe la o temperatură constantă și fixă, generând vapori cu o compoziție structurală identică cu cea a fazei lichide. Acest fenomen blochează separarea componentelor prin distilare fracționată clasică, definind formarea unui punct de minim sau de maxim pe curba presiunii de vapori și impunând implementarea unor tehnici speciale de separare în ingineria chimică.
• azeotropism — Proprietate fundamentală a anumitor amestecuri chimice lichide sau sisteme de copolimerizare de a se comporta ca un tot unitar neschimbător în timpul tranzițiilor de fază sau al reacțiilor de sinteză. În chimia polimerilor, azeotropismul descrie starea structurală în care compoziția amestecului de monomeri rămâne constantă pe parcursul reacției, dând naștere unui copolimer cu o distribuție moleculară perfect uniformă și proprietăți mecanice rafinate.