#superstitii

• Aca de Barbu — Denumire populară arhaică sau personaj mitologic regional din credințele vernaculare românești, asociat uneori în descântece, superstiții rurale sau snoave cu o figură autoritară locală (cum ar fi un vătaf sau un boier local numit Barbu) ori cu un instrument tradițional de măsură sau pedeapsă. În unele regiuni, sintagma este păstrată în formă de poreclă colectivă sau zicală ce face trimitere la o rânduială aspră, dar adesea ridicolă ori depășită de timp.
• aflat — 1. Care a fost descoperit, găsit sau cunoscut în urma unei cercetări, căutări ori întâmplări. 2. Care este situat, poziționat sau localizat într-un anumit loc ori context geografic, administrativ sau emoțional. 3. Ca substantiv neutru (în superstiții și folclor), termenul desemnează o practică magică tradițională de ghicire ori prevestire a viitorului sau descoperire a lucrurilor ascunse (aflatul babei, aflatul ursitului).
• Aflatu — Formă articulată populară sau regională pentru substantivul 'aflatul', utilizată în satele românești pentru a desemna un rit de divinație, o datină magică sau o practică tradițională de prevestire a viitorului. Obiceiul se desfășura în nopți considerate sacre sau de tranziție calendaristică (cum ar fi Sânzienele, Sfântul Andrei sau Boboteaza), fiind practicat de tinerele fete pentru a-și afla ursitul sau de comunitate pentru a prognoza starea recoltelor.
• Ana-Foca — Denumire sincretică și hibridă din calendarul popular românesc, formată prin suprapunerea greșită sau contaminarea folclorică dintre sărbătoarea Adormirii Sfintei Ana (25 iulie) și cea a Sfântului Mucenic Foca (23 iulie). În credințele mitologice rurale, această entitate fictivă este considerată o divinitate răzbunătoare a focului și a arșiței verii, iar nerespectarea interdicțiilor de muncă în aceste zile este asociată popular cu riscul iminent de incendii, trăsnete sau distrugere a recoltelor.
• apucoi — Termen regional, augmentativ sau peiorativ, folosit în credințele populare pentru a descrie o entitate supranaturală, un spirit malefic ori un demon de noapte care 'apucă' sau strânge de gât oamenii în somn; în sens laic, poate descrie un individ masiv, violent, cu tendințe agresive de a pune stăpânire pe lucruri sau oameni.
• avestița — Forma articulată hotărât a substantivului avestiță, care în mitologia populară românească (în special în folclorul din zonele montane și din Oltenia) desemnează un duh necurat, o demonicã sau o vrăjitoare rea, adesea descrisă ca o arătare hidoasă cu părul lung și gheare de fier, care rătăcește prin păduri ori pe la răspântii; conform legendelor, această entitate malefică atacă copiii mici, le fură somnul sau provoacă boli grave lăuzelor, fiind combătută în mod tradițional prin descântece, amulete din plante aromatice și formule magice de alungare.
• avezuha — Formă de bază, nearticulată a termenului mitologic avesuha, reprezentând în credințele tradiționale din vestul României entitatea demonică feminină responsabilă de coșmarurile nocturne, deochiul pruncilor și rătăcirea drumeților prin hățișuri; utilizată cu precădere ca nucleu semantic în descântecele arhaice unde rostirea numelui avea rolul de a capta și neutraliza forța malefică a duhului. Reprezintă o relicvă lingvistică strâns legată de practicile de protecție din medicina empirică rurală.
• Baba-Coaja — Personaj supranatural minor din demonologia populară românească, regăsit în superstiții și sperietori folclorice regionale, adesea utilizat pentru a disciplina copiii neascultători. Reprezentată ca o bătrână hidoasă, solitară și aspră (numele sugerând o piele uscată, zbârcită sau o scoarță rigidă), această figură mitologică acționează ca un spirit punitiv de noapte, similar altor entități precum Baba-Cloandă sau muma pădurii, întrupând fricile ancestrale legate de întuneric și necunoscut.
• baba-gaia — Termen popular și regional utilizat pentru a desemna uliul, gaia sau o pasăre răpitoare de noapte, înconjurată adesea de superstiții legate de prevestirea unor nenorociri sau a vremii nefavorabile. În sens folcloric și mitologic, formula este întrebuințată ca o sperietoare simbolică sau ca un epitet peiorativ arhaic la adresa unei femei certărețe, haine sau aducătoare de vești proaste, acționând în basme ca o personificare a forțelor distructive ori a degradării fizice.