#suflet

• alean — Suferință sufletească profundă și mocnită, caracterizată prin îmbinarea sentimentelor de tristețe, dor, jale, amărăciune și melancolie. Acest termen profund liric, specific folclorului și poeziei românești tradiționale, descrie o durere intimă provocată de depărtarea de persoana iubită, de singurătate sau de neîmplinirile profunde ale vieții.
• Anam — Prenume masculin de origine arabă sau celtică, având semnificații profunde în funcție de filiera etimologică. În contextul culturii islamice, derivă dintr-un radical semitic ce semnifică 'creația lui Dumnezeu' sau 'toate ființele vii', fiind menționat în textele sacre pentru a sublinia totalitatea umanității și a naturii. În filiera celtică (irlandeză veche), termenul funcționează ca substantiv abstract însemnând 'suflet' sau 'viață', reprezentând un concept spiritual central în studiile mitologice comparative.
• anima — În psihologia analitică junghiană, componenta feminină arhetipală inconștientă din psihicul unui bărbat, acționând ca o punte structurală către sine și inconștientul colectiv. În filozofia clasică, termenul desemnează principiul vital sau sufletul care dă viață materiei. Ca formă verbală (a anima), reprezintă acțiunea de a însufleți, a da viață, a dinamiza un grup, o discuție sau a realiza desene animate prin tehnici de proiecție succesivă.
• animando — Indicație de execuție muzicală care cere interpretului să sporească treptat animația, vivacitatea și dinamismul piesei, adesea prin accelerarea ușoară a tempoului și creșterea intensității sonore. Acest termen ghidează tranziția emoțională a unei compoziții către o stare mai pasională, mai vie sau mai agitată, oferind expresivitate discursului muzical.
• animare — Acțiunea de a anima și rezultatul ei; proces tehnic și artistic prin care se creează iluzia de mișcare folosind succesiuni rapide de imagini, desene sau modele tridimensionale. În sens psihologic și social, termenul desemnează acțiunea de a insufla viață, dinamism, entuziasm sau energie unui grup, unei comunități sau unui spațiu, stimulând participarea activă a membrilor acestora.
• animato — Indicație de interpretare muzicală prin care i se cere executantului să cânte într-un mod însuflețit, plin de viață, mișcat și plin de expresivitate dinamică. Spre deosebire de 'animando', care implică un proces gradual de accelerare sau intensificare, acest termen stabilește o stare de spirit și un tempo stabil, caracterizat de o energie vibrantă încă de la începutul pasajului respectiv.
• animologie — Ramură academică sau domeniu teoretic teoretizat în trecut, dedicat studiului sistematic al credințelor animiste, al conceptului de suflet (anima) și al modului în care comunitățile umane arhaice personifică forțele naturii. În context filozofic, reprezintă studiul speculativ al naturii și manifestărilor principiului vital care animă corpurile organice, fiind adesea utilizat pentru a descrie doctrinele premergătoare psihologiei științifice.
• Animus meminisse horret — Locuțiune latină celebră extrasă din epopeea 'Eneida' de Virgiliu, tradusă literal prin 'Sufletul se înfioară când își amintește'. Această maximă clasică este utilizată cultural și literar pentru a exprima o stare profundă de teroare, durere sfâșietoare sau repulsie psihologică resimțită de o persoană în momentul în care este nevoită să își revoce în memorie un eveniment traumatic, o tragedie sau o suferință extremă din trecut.
• aoroi — Termen mitologic preluat din elina veche (aoroi) care desemnează o categorie specială de suflete ale celor morți prematur sau înainte de vreme (literalmente 'cei fără de timp'). În credințele antice, se considera că aceste spirite rătăceau neliniștite între lumi, fiind incapabile să își găsească odihna veșnică în Hades deoarece nu își consumaseră ciclul firesc al vieții pământești.
• apăsare — Acțiunea de a apăsa și rezultatul ei; forță mecanică aplicată perpendicular pe o unitate de suprafață, echivalentă cu presiunea. În domeniul psihologic, definește starea de copleșire emoțională, angoasă, deprimare sau sentimentul intens de constrângere morală resimțit de o persoană într-un mediu opresiv.
• ataraxie — Stare de liniște perfectă, de calm absolut și imperturbabilitate a sufletului, obținută prin eliberarea completă de pasiuni, frici și tulburări exterioare. În filozofia antică greacă, în special în stoicism, epicureism și scepticism, ataraxia reprezenta idealul suprem al înțelepciunii și fericirii umane, realizat prin detașare rațională și control interior.