#spin

• abandonic2 (s.m.) — Persoană care suferă de un complex de abandon și ale cărei relații interpersonale sunt dominate de frica patologică de a fi părăsită sau respinsă. În mediul clinic, un abandonic manifestă adesea mecanisme de apărare disfuncționale, precum autosabotajul relațional, posesivitatea extremă sau cererile constante de reasigurare a afecțiunii.
• abhorat — Care este urât cu desăvârșire, detestat profund sau respins cu un dezgust visceral sever. În context clinic și psihoterapeutic, termenul califică un stimul, o amintire traumatică sau un scenariu mental pe care pacientul îl evită în mod compulsiv din cauza anxietății extreme sau a atacurilor de panică pe care acesta le declanșează la cel mai mic contact.
• Acacia armata — O specie arborescentă sau arbustivă spinoasă, nativă din Australia, recunoscută oficial în taxonomia modernă sub denumirea acceptată de 'Acacia paradoxa', dar utilizată frecvent în literatura istorică și horticolă sub sinonimul 'Acacia armata'. Planta se distinge printr-un coronament dens, ramificații unghiulare acoperite cu spini stipulari ascuțiți și filodii asimetrice, ondulate, care îi conferă un aspect impenetrabil; din acest motiv, a fost utilizată istoric pentru crearea de garduri vii defensive, fiind apreciată simultan pentru inflorescențele sale globuloase de un galben intens.
• Acacia pulchella — O specie de arbust spinos de dimensiuni mici, endemică în sud-vestul Australiei de Vest, remarcabilă prin valoarea sa ecologică și frumusețea sa delicată. Planta deține frunze adevărate, fin divizate și bipinate, de un verde intens, protejate de spini stipulari ascuțiți localizați la nodurile tulpinilor. Cunoscută popular sub denumirea de 'wattle mândru', această specie este faimoasă nu doar pentru inflorescențele sale globuloase de un galben-auriu aprins, ci și pentru capacitatea sa unică de a fixa azotul în sol și de a prezenta o rezistență naturală împotriva atacurilor distructive ale ciupercii Phytophthora cinnamomi.
• acantă — Plantă erbacee perenă din genul Acanthus, familia Acanthaceae, originară din regiunea mediteraneeană și din zonele tropicale, caracterizată prin frunze mari, adânc crestate, adesea spinoase, și inflorescențe sub formă de spic înalt cu flori albe, purpurii sau roz. În horticultură, este cultivată ca plantă ornamentală de fundal datorită arhitecturii sale impunătoare, fiind totodată planta ale cărei frunze au servit drept model istoric pentru realizarea faimosului ornament arhitectural din stilul corintic.
• Acanthus montanus — Specie de arbust pitic peren, cu tulpini parțial lignificate la bază, aparținând genului Acanthus și familiei Acanthaceae, originară din pădurile tropicale și zonele muntoase umbroase ale Africii de Vest și Centrale. Se distinge prin frunzele sale mari, profund lobate și intens ondulate, ale căror margini sunt prevăzute cu spini ascuțiți și rigizi. Inflorescențele sale sunt spice terminale erecte, spectaculoase, alcătuite din flori tubulare albe, roz-pal sau ușor liliachii, fiind o plantă apreciată în horticultură pentru aspectul său exotic și sculptural.
• acantifer — Termen anatomic și zoologic utilizat pentru a descrie un organism, un organ sau o structură anatomică acoperită cu spini, ghimpi sau formațiuni rigide ascuțite ori care poartă astfel de elemente defensive. În taxonomie și paleontologie, acest adjectiv constituie un criteriu morfologic esențial pentru descrierea și clasificarea anumitor specii de nevertebrate marine (cum sunt radiolarii sau unii briozoari) sau reptile fosile ale căror exoschelete sau cochilii sunt prevăzute cu prelungiri spinoase.
• acantiflor — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă ale cărei flori sau inflorescențe sunt prevăzute cu spini, ghimpi ori bractee rigide ascuțite. Această caracteristică anatomică este întâlnită frecvent la specii din familia Asteraceae (cum sunt scaieții sau ciulinii) sau din familia Acanthaceae, unde elementele înțepătoare din jurul corolei servesc drept barieră de protecție a organelor reproductive împotriva insectelor dăunătoare și a animalelor erbivore.
• acantiform — Termen descriptiv utilizat în științele biologice pentru a defini o structură organică, un organ, un ghimpe sau o prelungire anatomică ce prezintă o formă asemănătoare cu cea a unui spin ori a unei frunze de acant. Acest adjectiv morfologic este aplicat pe scară largă în taxonomie pentru a descrie apofizele ascuțite ale unor vertebre, formele solzilor la anumite specii de pești sau configurația geometrică a excrescențelor cuticulare la nevertebrate.
• acanto-clad — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă, un arbust sau o varietate ale cărei ramuri sau lăstari sunt prevăzuți cu mulți spini, ghimpi ori excrescențe ascuțite rigide. Această configurație structurală a axului aerian reprezintă un mecanism clasic de adaptare ecologică (întâlnit frecvent la xerofite sau la plante din climate aride), menit să reducă suprafața de evaporare și să descurajeze erbivorismul.
• acantocarp — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă, o varietate sau o structură al cărei fruct este acoperit cu spini, ghimpi, țepi rigizi sau excrescențe ascuțite. Această adaptare anatomică a pericarpului are rolul principal de a proteja semințele în curs de dezvoltare împotriva prădătorilor și de a facilita zoocoria, permițând fructului să se agațe de blana animalelor pentru a fi răspândit (cum este cazul castanului sălbatic sau al unor specii de Xanthium).
• acantocit — Eritrocit (globulă roșie) alterat patologic, caracterizat printr-o formă anormală sferică sau de stea, prezentând pe suprafața membranei sale multiple proeminențe (spiculi) citoplasmatice rigide, ascuțite și neregulate ca lungime și distribuție. Această modificare morfologică (acantocitoză) este cauzată de anomalii ale lipidelor membranare și este întâlnită în afecțiuni severe precum abetalipoproteinemia, boli hepatice avansate sau neuroacantocitoză.
• acantod — Reprezentant fosil al clasei Acanthodii, un grup extinct de pești străvechignatostomi (cu maxilare), considerați printre primii vertebrate cu această trăsătură anatomică, care au populat apele planetei din Silurian până în Permian. Numiți popular și „rechini ghimpoși”, acești pești primitivi de talie mică se caracterizau printr-un schelet parțial cartilaginos și, în mod definitoriu, prin prezența unor spini rigizi, osoși și proeminenți situat la marginea anterioară a fiecărei înotătoare, având rol de susținere structurală și protecție împotriva prădătorilor.
• acantodii — Clasă extinctă de pești osoși timpurii (Acanthodii) din era Paleozoică, considerați primele vertebrate cu maxilare mobile din registrul fosil. Organismele se individualizau prin dimensiuni în general modeste, corp fusiform protejat de solzi rombici duri și prin prezența caracteristică a unor spini osoși lungi și rigizi situați la baza înotătoarelor perechi și neperechi. Datorită aspectului lor intermediar, care îmbină caractere anatomice de la rechini și de la peștii osoși moderni, sunt numiți în literatura de specialitate „rechini ghimpoși”.
• acantofag — Termen ecologic și zoologic utilizat ca adjectiv pentru a descrie un organism animal care se hrănește preponderent sau exclusiv cu plante spinoase, ciulini ori cactus (cum sunt anumite specii de cămile, rozătoare de deșert sau insecte fitofage specializate). Ca substantiv masculin, definește un exemplar sau o specie adaptată anatomic și fiziologic la acest regim trofic restrictiv, prezentând de regulă o mucoasă bucală keratinizată, insensibilă la înțepături, și un sistem digestiv capabil să neutralizeze sau să macine țepii rigizi.
• acantofil — Termen morfologic vegetal utilizat ca adjectiv pentru a descrie o plantă care prezintă o afinitate ecologică deosebită pentru mediile populate de specii spinoase sau ale cărei frunze s-au transformat parțial ori total în spini sau ghimpi (adaptare tipică la secetă). Ca substantiv masculin, definește o structură anatomică foliară modificată evolutiv într-un ac ascuțit și rigid (cum este cazul frunzelor de la cactuși sau de la unele specii de salcâm), având rolul de a reduce pierderile de apă prin transpirație și de a asigura autoapărarea.
• acantofor — Termen morfologic savant utilizat ca adjectiv pentru a descrie un organism, un organ sau o structură anatomică dotată cu elemente purtătoare de spini, ghimpi ori proeminențe rigide ascuțite. Ca substantiv masculin, definește o piesă scheletică, un apendice sau o zonă cuticulară specializată care susține ori poartă un spin defensiv (întâlnit frecvent în structura exoscheletului la unele crustacee marine, briozoare sau pești fosili din era Paleozoică).
• acantoid — Termen descriptiv utilizat în științele biologice și medicale ca adjectiv pentru a defini un organ, o excrescență, o structură celulară sau un element anatomic care are aspectul, forma sau caracteristicile unui spin ori ale unui ghimpe. În anatomia umană și comparată, este utilizat uneori pentru a descrie profilul ascuțit al unor apofize osoase sau forma spiculilor membranari întâlniți în anumite modificări patologice ale țesuturilor.
• acantoliză — Proces patologic histologic caracterizat prin pierderea coeziunii intercelulare dintre keratinocitele stratului spinos al epidermului, cauzat de distrugerea sau disfuncția desmozomilor (structurile de legătură celulară). Acest fenomen biochimic și imunologic duce la separarea celulelor epiteliale, formarea de fante și, consecutiv, apariția de vezicule sau bule intraepidermice, fiind semnul microscopic definitoriu pentru boli autoimune severe precum pemfigusul vulgar.
• acantologie — Ramură specializată sau tratat din cadrul științelor biologice (botanică și zoologie) care se ocupă cu studiul sistematic, clasificarea, structura anatomică și rolul ecologic al spinilor, ghimpiilor, țepilor sau formațiunilor rigide ascuțite prezente la plante și animale. Termenul guvernează cercetările axate pe adaptările morfologice defensive și adaptative ale organismelor xerofite ori ale nevertebratelor și vertebratelor armate cu ghimpi.