#sem

• abănat — Termen medical vechi, regional sau arhaic, utilizat în trecut în satele românești pentru a descrie o stare de uluială, amețeală severă, confuzie mentală sau tulburare de conștiență (stupoarea). În semiologia psihiatrică timpurie, cuvântul califica pacienții care prezentau un comportament absent, privire fixă și lentoare psihomotorie accentuată, simptome specifice stărilor post-critice epileptice, encefalopatiilor toxice sau episoadelor catatonice.
• abătut — Termen clinic utilizat pentru a descrie starea unui pacient care prezintă o dispoziție deprimată, apatie, tristețe profundă, descurajare și o scădere marcată a energiei psihomotorii. În semiologia psihiatrică, comportamentul abătut este un indicator de bază (simptom prodromal sau central) pentru episoadele depresive majore, distimie, tulburările de adaptare sau sindromul de burnout, fiind adesea asociat cu bradipsihia (gândire lentă) și hipomimia (expresivitate facială redusă).
• Abaza — Termen utilizat clinic în contextul eponimelor medicale istorice (cum ar fi boala Abaza sau sindromul Abaza), descriind manifestări somatice asociate neuroasteniei, instabilității autonome sau tulburărilor psihosomatice cardiovasculare descrise în literatura medicală est-europeană timpurie. În sens general, se poate referi și la testul sau semnul Abaza utilizat istoric în evaluarea reflexelor de oboseală neuromusculară sau a reactivității vasculare la pacienții cu tulburări nevrotice.
• abazică — Forma feminină a adjectivului abazic, utilizată pentru a descrie o pacientă, o tulburare sau o manifestare clinică (cum ar fi o postură sau o tulburare de mers) caracterizată prin incapacitatea de a merge, în ciuda păstrării forței musculare în poziție culcat. În literatura medicală, se folosește frecvent pentru a califica natura psihogenă sau organică a unei disfuncții motorii specifice sexului feminin sau unui element anatomic.
• abazie — Simptom neurologic și neuropsihiatric caracterizat prin imposibilitatea totală sau parțială de a merge, în condițiile în care forța musculară, coordonarea mișcărilor în poziție orizontală și sensibilitatea picioarelor sunt intacte. Poate avea o cauză organică, corelată cu leziuni ale lobului frontal, ale cerebelului sau ale căilor vestibulare, sau o cauză funcțională (psihogenă), întâlnită în cadrul tulburărilor de conversie (disociative), unde apare frecvent asociată cu astazia (imposibilitatea de a sta în picioare).
• Abderaman — Eponim derivat din numele califului Abd ar-Rahman, utilizat istoric în literatura medicală europeană și românească timpurie pentru a descrie un tip specific de delir de grandoare cu tentă mistic-exotică sau monomanie religioasă. În semiologia psihiatrică din secolul al XIX-lea, termenul identifica pacienții care își asumau identități imperiale sau califale orientale în timpul episoadelor de psihoză sau manie, fiind studiat în contextul alienismului clasic.
• abdicație — Formă substantivală livrescă utilizată în trecut ca sinonim pentru 'abdicare', desemnând rezultatul sau documentul oficial ce atestă renunțarea la autoritate. În semiologia psihiatrică și evaluările de medicină legală, termenul punea accentul pe actul formal de renunțare comportamentală generat de o labilitate emoțională severă, o presiune psihologică exterioară (șantaj, coerciție) sau un deficit cognitiv invalidant.
• abdomen — Regiune anatomică majoră situată între torace și pelvis, delimitată superior de diafragmă și inferior de planul strâmtorii superioare a bazinului. Conține principalele organe ale sistemului digestiv și urinar. În semiologia psihiatrică și neurologică, examenul clinic al abdomenului este crucial pentru identificarea corelațiilor somatopsihice, cum ar fi hipocondria (delirul somatic axat pe organele abdominale), manifestările digestive ale anxietății severe sau reflexele cutanate abdominale modificate în sindroamele piramidale.
• abdomeno — Element de compunere lexicală (prefixoid) extras din limba latină și greacă, utilizat în semiologia medicală, chirurgie și neuropsihiatrie pentru a forma termeni compuși referitori la abdomen sau la structurile abdominale. În limbajul clinic, servește ca ancoră morfologică pentru descriptori structurali, proceduri de diagnostic neuro-somatic sau tehnici chirurgicale aplicate pacienților cu afecțiuni corelate somatopsihic.
• abdomin — Variantă lingvistică a prefixoidului 'abdomeno-', utilizată ca element de compunere lexicală în terminologia medicală și neuropsihiatrică internațională. Se atașează direct rădăcinilor care încep cu o vocală pentru a desemna structuri, afecțiuni, reacții reflexe sau tehnici de investigație corelate cu regiunea abdominală și manifestările sale somatopsihice.
• abdomino — Element de compunere lexicală (prefixoid) extras din limba latină și greacă, utilizat în semiologia medicală, chirurgie și neuropsihiatrie pentru a forma termeni compuși referitori la abdomen sau la structurile abdominale. În limbajul clinic, servește ca ancoră morfologică pentru descriptori structurali, proceduri de diagnostic neuro-somatic sau tehnici chirurgicale aplicate pacienților cu afecțiuni corelate somatopsihic.
• abdominocenteză — Procedură medicală invazivă constând în puncționarea chirurgicală a peretelui abdominal cu ajutorul unui trocar sau ac, în scopul evacuării sau analizării lichidului acumulat patologic în cavitatea peritoneală (ascită). În practica neuropsihiatrică istorică, analiza acestui lichid era utilizată pentru a diferenția ascita reală de o sarcină imaginară (pseudocieză) sau de tulburări somatoforme cu distensie abdominală accentuată întâlnite la pacientele alienate.
• abducens — Termen anatomic și clinic utilizat pentru a desemna al șaselea ochi cranial (nervul abducens sau nervul motor ocular extern), care inervează exclusiv mușchiul drept lateral al ochiului. În semiologia neurologică și psihiatria clinică, paralizia sau afectarea nervului abducens produce strabism convergent și diplopie (vedere dublă), fiind un indicator crucial pentru diagnosticarea hipertensiunii intracraniene, a tumorilor de trunchi cerebral sau a fracturilor de bază de craniu, fenomene adesea însoțite de stări de confuzie mintală acută sau delir organic.
• Abdul — Eponim cultural și istoric provenit dintr-un nume propriu oriental, utilizat sporadic în vechea semiologie psihiatrică europeană și românească pentru a descrie o formă specifică de delir de grandoare cu tentă exotică (delirul Abdul). În azilurile de alienați din secolul al XIX-lea, termenul caracteriza pacienții care manifestau monomanie mistică sau politică, pretinzând că sunt sultani, regi orientali sau divinități asiatice, fiind studiat în contextul psihozelor eponime clasice.
• Abdul-Hamid — Eponim derivat din numele sultanilor otomani (precum Abdul-Hamid al II-lea), utilizat istoric în literatura psihiatrică europeană și românească din secolul al XIX-lea pentru a descrie un caz tipic de monomanie politică sau delir de persecuție îmbinat cu megalomanie. În semiologia alienismului clasic, termenul califica stările psihotice în care pacienții, dominați de o suspiciune patologică extremă și frică de comploturi (paranoia), își asumau simultan o identitate autocratică absolută și ascundeau frici obsesive de otrăvire.
• Abdul-Medjid — Eponim clinic extras din onomastica imperială otomană (sultanul Abdul-Medjid I), folosit rar în terminologia azilurilor românești și europene din secolul trecut. Desemna o manifestare particulară a delirului melancolic sau a psihozei de epuizare, caracterizată prin idei de reformă universală nerealistă amestecate cu stări de apatie profundă, tristețe morbidă și sentimente de neputință în fața destinului, pacientul considerându-se un monarh neînțeles sau detronat.
• Abdulah — Variantă ortografică arhaică a eponimului 'Abdul' sau 'Abdullah', utilizată rar în rapoartele medico-legale și foile de observație din azilurile românești din secolul al XIX-lea. În contextul alienismului clasic, termenul era folosit ca un descriptor semiotic generic pentru a categorisi manifestările de monomanie religioasă ori delir de grandoare exotic, în care bolnavul se identifica drept un profet, calif sau prinț din dinastiile orientale.
• Abdullah — Eponim istoric derivat din onomastica dinastică sau religioasă orientală, utilizat în psihiatria europeană și românească din secolul al XIX-lea. În clasificările alieniste clasice ale lui Esquirol și Baillarger, termenul servea la ilustrarea unui tip specific de monomanie mistic-exotică sau delir de grandoare, descriind pacienții cu episoade psihotice sau manice severe care se declarau suverani orientali absoluți, îmbinând ideile de putere seculară cu cele de infailibilitate religioasă.
• abea — Formă grafică veche și regională pentru advebul modern 'abia', utilizată în trecut în textele juridico-medicale și în foile de observație din primele ospicii românești pentru a exprima o limită temporală, un efort extrem sau o insuficiență funcțională. În analizele psiholingvistice ale textelor pacienților cu degradare cognitivă senilă sau tulburări de vorbire disartrice, păstrarea unor astfel de forme arhaice este studiată ca marker al regresiei lexicale sau al conservării automate a graiului matern natal.
• Abenceragi — Eponim istoric și cultural derivat din numele nobilei dinastii maure Abenceraj (Abencerrages) din Granada, utilizat sporadic în literatura psihiatrică clasică din secolul al XIX-lea și în analizele psihanalitice (sindromul sau complexul Abenceragi). În semiologia alienismului vechi, termenul descria o variantă specifică de delir melancolic amestecat cu idei de mândrie familială pierdută, resentiment cronic și suspiciune paranoică de trădare complotată. Caracterizează pacienții care manifestau monomanie obsesivă centrată pe răzbunarea simbolică a onoarei unui clan sau pe trăirea unei nostalgii morbide, destructive, față de un trecut glorios idealizat.