#mestesuguri vechi

• amoietură — Formă arhaică sau populară ce desemnează rezultatul procesului de înmuiere ori o porțiune dintr-un material organic devenit flexibil în urma contactului prelungit cu un lichid. În meșteșugurile tradiționale (tăbăcărie, frânghierie), termenul indică starea optimă a fibrelor sau a pieilor pregătite pentru prelucrarea manuală.
• apunătoriu — Formă arhaică și regională pentru 'apunător'; desemnează o unealtă meșteșugărească utilizată pentru fixarea, așezarea structurală ori calibrarea pieselor în poziții fixe, sau un asistent de meșter care sprijinea elementele de construcție în arhitectura rurală veche.
• apuți — Termen regional rar, utilizat în anumite graiuri locale arhaice ca variantă fonetică sau semantică derivată pentru acțiunea de a pune, a așeza sau a potrivi o piesă mică, un element de prindere sau un accesoriu într-un ansamblu structural fix.
• areciui — Variantă fonetică regională sau formă arhaică întâlnită în anumite graiuri rurale pentru verbul 'a arciui' (sau 'a arcuie'); acțiunea de a îndoi, a curba sau a fasona un material flexibil (lemn, bare metalice) sub formă de arc de cerc. În sens meșteșugăresc tradițional, termenul descrie procesul prin care rotarii sau dogarii modifică axa geometrică structurală a componentelor din lemn prin expunere la aburi ori căldură pentru a le spori plasticitatea.
• argalie — Termen regional sau arhaic extrem de rar, utilizat istoric în anumite graiuri pentru a desemna o unealtă veche folosită în procesul de prelucrare sau finisare a pieilor (argăsire, tăbăcărie) ori o substanță rudimentară, un amestec fluid de substanțe astringente utilizat în gospodăria tradițională ca agent de tăbăcit. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o derivare vernaculară ce marchează legăturile cu vechile meșteșuguri casnice ale prelucrării materialelor organice.
• argăsăriță — Femeie care se ocupă cu meșteșugul argăsirii sau care lucrează într-o tăbăcărie; soția sau fiica unui meșter argăsar implicată structural în treburile atelierului familial. În contextul economiei casnice tradiționale, o argăsăriță supraveghea adesea etapele secundare sau delicate de finisare a pieilor subțiri de oaie ori miel, curățarea lânii sau prepararea soluțiilor din plante utilizate pentru tăbăcit.
• arghelegiu — Termen ocupațional arhaic extrem de rar, utilizat istoric în anumite graiuri locale pentru a desemna un meșter turnător, un slujbaș la monetăria domnească (bănărie) ori un artizan argintar care prelucra argintul (arghirul / arghelul) sau aliajele metalice albe din care se făceau podoabe, nasturi și monede. În lingvistica istorică structurală, reprezintă o derivare hibridă formată cu sufixul ocupațional de origine otomană '-giu' aplicat pe o rădăcină lexicală balcanică.
• argintariță — Femeie sau fată care se ocupă cu meșteșugul argintăriei, tăbăcirii cu argint sau fabricării podoabelor din argint; soția ori fiica unui meșter argintar implicată structural în treburile atelierului familial. În contextul breslelor și al economiei casnice premoderne, termenul denumea artizana care supraveghea gravarea fină, curățarea metalelor prețioase ori gestionarea inventarului de bijuterii și obiecte liturgice ornamentate.
• arșea — Termen arhaic sau regional ce desemnează o bucată de pânză arsă, un fitil textil parțial carbonizat folosit în trecut la aprinderea focului cu amnarul și iasca, sau o nuanță cromatică închisă, similară culorii lemnului pârjolit. În anumite contexte tehnice vechi, putea reprezenta și o defecțiune texturală cauzată de supraîncălzirea firelor în timpul prelucrării.
• astiuz — Un termen extrem de rar, utilizat istoric sau în anumite comunități restrânse ca jargon profesional ori regionalism pentru a descrie un dispozitiv rudimentar de fixare, un cui special de lemn sau o pană de ajustare folosită în meșteșugurile tradiționale (tâmplărie, morărit). Reprezintă o piesă structurală mică ce servește la calibrarea sau blocarea unui mecanism simplu pentru a preveni jocul componentelor.
• băbuchie — Formă diminutivală arhaică sau variantă regională rară pentru o femeie bătrână; mică bunică ori persoană vârstnică, fragilă și retrasă. În anumite contexte lexicale izolate, termenul se folosea și pentru a descrie o sculă sau o piesă tehnică rudimentară din lemn, tocită de vreme, folosită la războiul de țesut sau la prelucrarea tradițională a fibrelor textile.