#locuinta
- abitație — Dezmembrământ al dreptului de proprietate (o varietate strictă a dreptului de uz) care acordă unei persoane (titularul) dreptul real și netransmisibil de a locui și folosi un imobil aflat în proprietatea altei persoane (nudul proprietar), exclusiv pentru satisfacerea nevoilor de locuit ale sale și ale familiei sale.
- abitațiune — Variantă livrescă, învechită sau rară a substantivului „abitație” sau „habitație”. În vechiul drept românesc și în traducerile timpurii ale codurilor civile, termenul desemna dreptul real, legal și netransmisibil al unei persoane de a locui într-o casă proprietate a altcuiva.
- acasă — În, spre sau la propria locuință sau cămin; în spațiul domestic privat asociat cu rezidența permanentă a unei persoane. Dincolo de sensul pur geografic sau locativ de adăpost, termenul poartă o încărcătură psihologică și culturală profundă, definind un refugiu al intimității, securității emoționale, stabilității și apartenenței identitare, fiind legat adesea de locul natal sau de comunitatea de origine a individului.
- apartament — Locuință distinctă și independentă formată dintr-un ansamblu de mai multe camere (dormitoare, living) și dependințe (bucătărie, baie, holuri), situată structural într-un bloc de locuințe, într-o casă mai mare sau într-un condominiu administrativ.
- argea — Locuință semigropată arhaică, bordei rudimentar sau încăpere subterană ori parțial îngropată, folosită istoric pe teritoriul românesc drept adăpost, depozit de provizii ori spațiu de lucru pentru instalarea războiului de țesut manual. În sens structural, argea reprezintă un tip de construcție vernaculară excavată în sol, având pereți placați cu bârne ori nuiele împletite și un acoperiș scund acoperit cu stuf sau pământ, optimizat pentru izolarea termică naturală.