#gastronomie traditionala
- afumătură — Produs alimentar, în special din carne de porc, pește sau brânză, supus procesului de afumare pentru a dobândi o valabilitate extinsă și o aromă specifică. În bucătăria tradițională românească, acest termen colectiv desemnează ingrediente de bază (coaste, ciolan, slănină) folosite pentru a îmbogăți gustul ciorbelor și al tocănițelor.
- agrate — Denumire populară regională folosită pentru a desemna fructele arbustului de agriș (Ribes uva-crispa) sau agrisele, caracterizate prin gustul lor acrișor și forma sferică-ovală, cu nervuri proeminente. În anumite zone din vestul și nordul țării, termenul face referire directă la bobițele verzi-gălbui utilizate în mod tradițional la prepararea ciorbelor de primăvară sau a dulcețurilor rafinate.
- agreș — Variantă regională arhaică sau formă dialectală pentru arbustul de agriș (Ribes uva-crispa) ori pentru fructul acestuia, agrișa. În graiurile din nordul și vestul țării, termenul desemnează bobițele acrișoare folosite în mod tradițional în bucătăria rurală pentru acrirea ciorbelor de primăvară sau pentru prepararea unor leacuri empirice împotriva febrei.
- agur — Termen regional sau arhaic întâlnit în anumite graiuri românești folosit pentru a desemna aguridul sau agurida, reprezentând strugurele neajuns la maturitate, verde și acru; în sens extins, se poate referi la sucul extrem de acid extras din aceste boabe necoapte, utilizat istoric în bucătăria tradițională pentru acrirea ciorbelor.
- aguridă — Strugure neajuns la maturitate, verde și acru, folosit în trecut sau în bucătăria tradițională pentru obținerea unui suc intens acid (aguridă / verjuice) utilizat la acrirea ciorbelor și a sosurilor. În sens larg, termenul descrie și alte fructe culese înainte de coacerea completă care păstrează o astringență ridicată.
- ait — Variantă regională veche pentru adjectivul 'usturoiat' sau substantiv colectiv regional utilizat în trecut în anumite graiuri din sudul și vestul spațiului românesc pentru a desemna o cultură de usturoi, un teren plantat cu usturoi ori un preparat culinar tradițional puternic aromatizat cu mujdei. Cuvântul este un derivat direct din rădăcinea regională 'ai' (usturoi, din latinescul 'allium'), fiind strâns legat de obiceiurile gastronomice și etnobotanice rurale străvechi.
- aituire — Acțiunea de a aitui și rezultatul ei; proces culinar rustic și tradițional specific anumitor vetre rurale, constând în condimentarea intensă, frecarea sau conservarea bucatelor de carne, a peștelui ori a legumelor cu o cantitate masivă de usturoi pisat (mujdei). De asemenea, termenul poartă o conotație etnobotanică și medical-empirică veche, definind operațiunea microscopică de ungere sau frictionare a pielii cu suc aliaceu în scop dezinfectant ori ritualic de protecție a gospodăriei împotriva spiritelor malefice.
- aitură — Preparat culinar arhaic și rustic din categoria piftiilor sau a rântașurilor groase, preparat structural dintr-o emulsie densă de usturoi pisat (mujdei), făină ori mălai și zeamă de carne sau legume, consumat cu precădere în timpul iernilor în gospodăriile rurale tradiționale din diverse zone ale țării. Termenul poartă o puternică încărcătură etnografică, definind un aliment simplu, iute și consistent, utilizat în trecut atât pentru hrana zilnică a țăranilor, cât și ca remediu protector empiric datorită proprietăților antiseptice ale usturoiului.
- aiu — Variantă regională arhaică pentru substantivul 'usturoi', derivată direct din forma de bază 'ai' și utilizată istoric în diverse graiuri populare din spațiul lingvistic românesc. Cuvântul este strâns legat de obiceiurile etnobotanice, bucătăria rustică și medicina empirică veche, definind o plantă aliacee cu proprietăți antiseptice intense, întrebuințată frecvent ca aliment de bază, condiment iute sau ca element ritualic de protecție a casei împotriva farmecelor.
- ardeiare — Formă verbală substantivată arhaică sau regională care desemnează acțiunea de a pune ardei, de a condimenta intens cu ardei iute sau boia un preparat culinar, precum și rezultatul acestui proces. În lingvistica istorică structurală, reprezintă un infinitiv lung rar format de la un verb derivat din substantivul 'ardei', utilizat în terminologia domestică din anumite zone etnografice pentru a descrie tehnicile de conservare a cărnii sau de pregătire a sosurilor tradiționale.