#etnologie

• agriologie — Ramură a antropologiei culturale și a etnologiei care se ocupă cu studiul comparativ al obiceiurilor, modului de viață, credințelor și organizării sociale ale popoarelor primitive, aflate în stadiul de sălbăticie sau neintegrate în civilizația tehnologică modernă. Disciplina analizează structurile culturale incipiente și evoluția lor istorică.
• antropofag — Individ sau animal care consumă carne de om; canibal. Ca adjectiv, descrie o persoană, o comunitate primitivă sau o specie de prădători care are comportamente ori obiceiuri alimentare bazate pe devorarea ființelor umane, fenomen întâlnit istoric în cadrul unor ritualuri războinice sau magico-religioase.
• antropofagă — Forma feminină pentru 'antropofag'; descrie o femeie, o comunitate sau o specie animală feminină care consumă carne de om. Ca adjectiv, se aplică structurilor sociale, practicilor ritualice ori speciilor biologice caracterizate prin antropofagie.
• antropofagie — Obiceiul sau practica de a consuma carne de om; canibalism. În antropologia culturală, acest fenomen structural este clasificat în endocanibalism (consumul membrilor propriului grup în scop ritual sau funerar) și exocanibalism (consumul inamicilor pentru a le dobândi forța), reprezentând o realitate documentată în cadrul unor comunități arhaice izolate.
• antropogonie — Parte a unei mitologii sau a unei doctrine religioase și filozofice care cuprinde miturile, legendele, narațiunile sacre și teoriile speculative privitoare la originea, crearea, apariția și formarea omului în univers. Acest fenomen cultural reflectă modul în care civilizațiile arhaice au conceptualizat simbolic poziția umanității în raport cu divinitatea și elementele cosmice primordiale.
• antropoloagă — Forma feminină pentru 'antropolog'; femeie specialistă în antropologie, știința care se ocupă cu studiul complex al omului sub aspect biologic, evolutiv, cultural, lingvistic și social. Această cercetătoare analizează originile umanității, diversitatea anatomică a populațiilor, structurile de rudenie, miturile și comportamentele comunităților arhaice ori moderne.
• antropolog — Persoană specializată în antropologie, știința care se ocupă cu studiul global și comparativ al omului din perspectivă biologică, evolutivă, socială, lingvistică și culturală. Acest specialist analizează originile preistorice ale umanității, diversitatea genetică și anatomică a populațiilor, precum și structurile de rudenie, miturile, tradițiile și formele de organizare ale comunităților arhaice și moderne.
• antropologă — Forma feminină pentru 'antropolog'; femeie specialistă în antropologie, știința care se ocupă cu studiul complex al omului sub aspect biologic, evolutiv, cultural, lingvistic și social. Această cercetătoare analizează originile umanității, diversitatea anatomică a populațiilor, structurile de rudenie, miturile și comportamentele comunităților arhaice ori moderne.
• apotropism — Ansamblul practicilor superstițioase, credințelor magice și manifestărilor ritualice prin care o comunitate sau un individ încearcă să se apere de spiritele malefice, de deochi, de boli sau de forțele supranaturale distructive. Acest sistem de gândire magică fundamentează utilizarea amuletelor și a formulelor de alungare a răului în diverse culturi arhaice sau contemporane.
• autohtonie — Calitatea sau însușirea de a fi autohton; starea unei populații, specii sau culturi de a fi originară din pământul sau regiunea în care viețuiește. În dezbaterile istoriografice și filosofice, noțiunea fundamentează argumentul continuității și al legitimității istorice a unui popor asupra spațiului său geografic primordial, definind identitatea etnică profundă în raport cu migrațiile ulterioare.
• autoimprecație — Blestem orientat împotriva propriei persoane; act ritualic, formulă magică sau enunț solemn prin care un individ își dorește singur nenorociri, pedepse divine ori suferințe fizice și spirituale, ca dovadă a sincerității depline sau în cazul nerespectării unei obligații morale supreme. În antropologia culturală, gestul constituie o componentă de bază a jurămintelor arhaice și a pactelor de sânge, având rolul de a asigura transcendența și inviolabilitatea unui angajament social.
• autoimprecație-legământ — Instituție ritualică și formulă juridico-religioasă complexă prin care jurământul solemn de credință sau alianță este condiționat direct și explicit de un blestem pe care inițiatorul îl invocă asupra sa în caz de trădare. Acest mecanism de constrângere psihologică și mistică din societățile tradiționale transformă pactul într-un angajament absolut, garantat de frica de auto-distrugere fizică ori damnare eternă supravegheată de divinitate.
• autonim — Numele pe care o comunitate lingvistică, etnică sau culturală și-l atribuie ei înșiși în propria limbă, în opoziție cu exoniul (numele dat de străini); cuvânt folosit în mod autoreferențial pentru a desemna propria entitate structurală. În lingvistică, descrie de asemenea utilizarea unui termen pentru a se reprezenta pe sine însuși din punct de vedere formal, mai degrabă decât pentru a indica obiectul sau conceptul din realitate pe care îl denotă în mod obișnuit.