#coordonare

• abil — Calitate a unui individ de a demonstra dexteritate motorie, coordonare fină și rapiditate în execuția unor sarcini fizice sau cognitive complexe. În semiologia neurologică și medicina muncii, termenul evaluează integritatea căilor piramidale și extrapiramidale; un pacient 'abil' prezintă reflexe intacte, praxie păstrată (capacitatea de a executa mișcări intenționate coordonate) și absența tremorului intențional sau a ataxiei.
• adversativ — Care exprimă o opoziție, o contrarietate sau o restricție parțială între două elemente sintactice, propoziții sau unități textuale coordonate. În lingvistica structurală, termenul clasifică acele joncțiuni gramaticale sau conectori logici care, fără a anula valabilitatea primei afirmații, introduc o nuanță corectivă, restrictivă sau de contrast net în raport cu enunțul precedent.
• ambidextră — Femeie sau persoană de sex feminin care are abilitatea înnăscută ori dobândită de a-și folosi ambele mâini (sau ambele picioare) cu aceeași îndemânare, precizie și ușurință în executarea sarcinilor. Ca adjectiv, califică un substantiv feminin (cum ar fi o coordonare ori o abilitate) indicând caracterul simetric și capacitatea duală de utilizare a segmentelor motorii.
• ambidextrie — Abilitatea, facultatea sau însușirea de a folosi cu aceeași ușurință, îndemânare și precizie ambele mâini (sau ambele picioare) în executarea diferitelor acțiuni sau sarcini. Din punct de vedere structural și neurologic, această condiție fiziologică este legată de o lateralizare cerebrală atipică ori incompletă, emisferele controlând mișcările motorii în mod simetric, fără existența unei predominanțe clare a emisferei stângi sau drepte.
• ambidextru — Persoană care are abilitatea înnăscută sau dobândită de a-și folosi ambele mâini (sau ambele picioare) cu aceeași îndemânare, precizie și ușurință în executarea sarcinilor. Ca adjectiv, descrie un mecanism, o unealtă, un sistem de control (de exemplu, o armă sau un mouse) ori o abilitate concepută structural pentru a fi utilizată la fel de eficient atât de pe partea stângă, cât și de pe partea dreaptă.
• amiotaxie — Tulburare neurologică manifestată prin lipsa de coordonare a mișcărilor musculare sau prin incapacitatea de a controla direcția și precizia contracțiilor musculare voluntare. Această anomalie structurală funcțională este cauzată de obicei de leziuni la nivelul căilor nervoase motorii, al măduvei spinării sau al creierului mic, afectând capacitatea pacientului de a executa mișcări fine.
• apraxie — Tulburare neurologică caracterizată prin incapacitatea patologică a unui individ de a executa mișcări sau gesturi coordonate, intenționate și orientate spre un scop, deși funcțiile motorii elementare (forță, tonus, reflexe) și funcțiile senzoriale sunt complet intacte. Acest fenomen structural este provocat de leziuni localizate în ariile de asociere ale scoarței cerebrale, în special în lobul parietal sau frontal.
• armonizare — Acțiunea de a armoniza și rezultatul ei; procesul structural prin care elemente diverse, opuse sau fragmentate sunt puse în acord, sincronizate și integrate într-un ansamblu echilibrat și funcțional. În context politic și economic global (precum cel al Uniunii Europene), reprezintă alinierea directivelor, taxelor și standardelor tehnice ale statelor membre pentru a elimina barierele și a asigura o concurență loială, în timp ce în muzică definește aranjarea acordică a vocilor.
• asindetic — Referitor la asindet; care realizează legătura dintre cuvinte, grupuri de cuvinte sau propoziții prin juxtapunere, eliminând complet conjuncțiile coordonatoare. În sens structural și stilistic, descrie o construcție sintactică ce imprimă ritm, rapiditate și o dinamică deosebită textului literar ori discursului retoric.
• asinergie — Tulburare neurologică gravă caracterizată prin pierderea capacității de a asocia, coordona și rândui în mod armonios mișcările elementare ce alcătuiesc o acțiune motorie complexă. Acest fenomen patologic structural apare cel mai des în urma unor leziuni de precizie ale cerebelului, determinând pacientul să execute mișcările sacadat, fragmentat, descompus și fără precizia musculară necesară mersului sau gesturilor zilnice.
• ataxie — Tulburare neurologică manifestată prin lipsa de coordonare a mișcărilor musculare voluntare, fără ca forța musculară propriu-zisă să fie diminuată; incapacitatea de a controla direcția, precizia și ritmul acțiunilor motorii fine sau grosiere. În sens clinic, este un simptom sau un sindrom cauzat de lețiuni localizate la nivelul cerebelului, măduvei spinării sau al căilor senzoriale profunde, afectând echilibrul, mersul și vorbirea.
• ataxo — Element inițial de compunere savantă (prefixoid) provenit din limba greacă, utilizat în terminologia medicală și biologică internațională pentru a introduce ideea de dezordine, confuzie, neregularitate sau lipsă totală de coordonare a funcțiilor motorii ori a organelor de execuție. Se combină cu diverse sufixe sau rădăcini pentru a forma termeni clinici exacți care descriu patologii suprasegmentale sau comportamente disfuncționale (ex: ataxofemie, ataxofobie).