#celular

• alociclie — Comportament mitotic sau meiotic atipic al unor cromozomi sau segmente cromozomiale (în special heterocromatina), caracterizat printr-un ritm de condensare și replicare desincronizat structural față de restul complementului cromozomial din nucleu; poate fi pozitivă (condensare precoce) sau negativă (condensare întârziată).
• alocrin — Termen care descrie o glandă, un țesut sau un mecanism de secreție în care substanțele biochimice produse sunt eliberate în afara organismului sau către un alt individ din aceeași specie ori specie diferită, acționând ca mesageri chimici externi (cum sunt feromonii sau alomonii). În sens structural, definește procesele de comunicare chimică exocrină inter-organism, opuse sistemelor clasice endocrine sau paracrine.
• alocromazie — Modificare sau anomalie a colorației biologice a țesuturilor, celulelor sau secrețiilor organice, caracterizată prin nuanțe neobișnuite, patologice sau variate față de starea normală. În sens restrâns clinic, termenul poate descrie variațiile anormale de afinitate tinctorială ale elementelor figurate ale sângelui în cadrul unor procese degenerative sau infecțioase.
• alodesmozomi — Formațiuni intercelulare specializate sau variante structurale de desmozomi care prezintă modificări biochimice ori morfologice specifice în anumite tipuri de țesuturi sau în stări patologice; acești joncțiuni celulare asigură aderența structurală mecanică între membranele plasmatice ale celulelor adiacente prin intermediul filamentelor intermediare.
• alogonie — Fenomen biologic sau proces structural ce descrie o modificare a formulei sau structurii genetice apărută ca urmare a unei mutații spontane ori induse. Această variație diferențiază materialul genetic transformat de cel al formei ancestrale autohtone, având un rol esențial în studiul dinamicilor evolutive, al adaptabilității celulare și al microevoluției organismelor vii.
• aloxanemie — Stare patologică sau anomalie biochimică caracterizată prin prezența sau acumularea de aloxan în sânge. Acest fenomen clinic structural este corelat cu perturbări severe ale metabolismului acidului uric sau cu inducerea experimentală a diabetului, indicând riscul distrugerii selective a celulelor beta pancreatice din insulele lui Langerhans din cauza stresului oxidativ sistemic.
• Alpidia — Gen microscopic de organisme parazite sau ciuperci primitive unicelulare (aparținând încadărilor taxonomice din încrengătura Chytridiomycota sau grupurilor de protiste înrudite), care infectează structural celulele altor organisme acvatice (cum ar fi algele sau rotiferele). Acest taxon structural este studiat în microbiologie și parazitologie pentru a analiza interacțiunile celulare și impactul paraziților ecologici asupra micro-faunei.
• alveat — Care este prevăzut cu alveole, care prezintă scobituri mici și adânci pe suprafața sa, asemănător unui fagure de miere; celulor, excavat structural. În botanică și zoologie, descrie un receptacul, o sămânță sau un înveliș organic a cărui textură este marcată de adâncituri geometrice regulate.
• alveoliform — Care are forma unei alveole sau a unui fagure de miere; prevăzut cu mici scobituri sau celule geometrice regulate aranjate într-o rețea structurală compactă. În morfologia vegetală și mineralogie, descrie o suprafață, un receptacul ori un agregat cristalin a cărui textură exterioară prezintă adâncituri celulare pronunțate.
• amebă — Organism microscopic unicelular din clasa protozoarelor, caracterizat printr-o formă instabilă, corp gelatinos și prin capacitatea de a emite prelungiri citoplasmatice temporare numite pseudopode (sau piciorușe false). Aceste structuri dinamice sunt utilizate de organism atât pentru deplasare, cât și pentru capturarea hranei (bacterii, alge) prin procesul de fagocitoză, trăind în medii acvatice dulci ori marine, sau ca parazit în corpul animalelor și al omului.
• amerospor — Tip de spor asexuat, unicelular, de dimensiuni microscopice, lipsit de septuri transversale sau longitudinale și având o formă sferică, ovală ori alungită. Acest element structural reprezintă unitatea de propagare simplă întâlnită la anumite specii de fungi imperfecti (Deuteromycota), fiind adaptat morfologic pentru o dispersie rapidă în mediul înconjurător cu ajutorul curenților de aer ori al apei.
• amficarion — Nucleu celular hibrid, diploid, format structural în urma procesului de amfimixie prin fuziunea completă a două pronuclee (masculin și feminin) în timpul fecundației oului. Acest nucleu zygotic conține setul complet de cromozomi proveniți de la ambii părinți, asigurând combinarea și transmiterea materialului genetic ereditar la noile generații.
• amficotil — Formațiune anatomică sau ax embrionar vegetal care prezintă o structură hibridă sau o fuziune completă a cotiledoanelor, formând un corp tubular în jurul mugurașului central; ca adjectiv, descrie o sămânță, un embrion sau o plantulă afectată de acest tip de dispunere structurală, caracterizată prin coalescența organelor embrionare primare.
• amficotilie — Fenomen morfogenetic sau anomalie embrionară vegetală caracterizată prin fuziunea structurală totală ori parțială a celor două cotiledoane, rezultând o structură tubulară sau în formă de pâlnie ce înconjoară mugurașul central (plumula). Această modificare anatomică, întâlnită accidental la unele plante dicotiledonate, este studiată în cadrul teratologiei vegetale și al ontogeniei semințelor.
• amficromie — Fenomen biologic sau chimic rar caracterizat prin apariția simultană sau succesivă a două culori ori nuanțe diferite la nivelul aceluiași organ vegetal, celulă sau compus molecular; în botanică, descrie variația cromatică duală a petalelor unor flori în funcție de stadiul de maturitate, intensitatea luminii sau de modificările pH-ului din vacuolele celulare.
• amfidermă — Formațiune anatomică sau înveliș celular dublu întâlnit la anumite organe vegetale, caracterizat prin prezența a două straturi protectoare distincte localizate la periferia țesuturilor. În morfologia plantelor, acest element structural protejează structurile interne împotriva pierderii de apă sau a agresiunilor externe în habitate cu condiții ecologice extreme.
• amfiplasmă — Formațiune citoplasmică hibridă sau masă protoplasmatică unificată, formată structural în etapele timpurii ale procesului de amfimixie prin contopirea completă a citoplasmei celor doi gameți (masculin și feminin). Acest stadiu precede fuziunea nucleară propriu-zisă (cariogamia) și asigură rearanjarea organitelor celulare în interiorul noului zigot în curs de dezvoltare.
• amfiten — Stadiu tranzitoriu din profaza primei diviziuni meiotice, situat între leptonem și pahiten, sinonim cu zigotenul, în care cromozomii omologi încep să se alinieze și să se asocieze perechi prin sinapsă. În această fază structurală, filamentele cromatidice prezintă adesea o dispunere caracteristică în buchet, având un capăt îngroșat și celălalt subțire în cursul procesului de împerechere.
• amfitrih — Care prezintă flageli sau cili dispuși în smocuri sau mănunchiuri la ambele extremități ale celulei; termen morfologic utilizat de obicei în microbiologie pentru a descrie bacteriile amfitriche (sau amfitrice), a căror locomoție și dinamică structurală sunt asigurate de cili polari opuși.
• amfocit — Tip celular ipotetic sau structural din țesuturile animale sau umane care prezintă o afinitate tinctorială dublă, reacționând simultan sau alternativ atât cu coloranții acizi, cât și cu cei bazici în timpul analizelor de laborator. Acest tip de celulă reprezintă adesea o fază intermediară de tranziție sau diferențiere în histogeneză.