#bazic

• abazic — Termen medical care descrie o persoană afectată de abazie, caracterizată prin incapacitatea parțială sau totală de a merge sau de a-și menține stațiunea verticală, deși forța musculară, sensibilitatea și coordonarea segmentelor în poziție culcat sunt complet păstrate. Se întâlnește în afecțiuni neurologice organice (leziuni frontale, cerebeloase, sindroame extrapiramidale) sau în tulburări de conversie psihogenă (isteria clasică, unde apare sub forma sindromului de astazie-abazie).
• abazică — Forma feminină a adjectivului abazic, utilizată pentru a descrie o pacientă, o tulburare sau o manifestare clinică (cum ar fi o postură sau o tulburare de mers) caracterizată prin incapacitatea de a merge, în ciuda păstrării forței musculare în poziție culcat. În literatura medicală, se folosește frecvent pentru a califica natura psihogenă sau organică a unei disfuncții motorii specifice sexului feminin sau unui element anatomic.
• alcalescent — Care devine alcalin; care prezintă tendința de a căpăta proprietăți de bază (alcaline) sau ale cărui însușiri alcaline sunt slab exprimate ori în curs de dezvoltare. În biologie, termenul descrie adesea substanțe sau medii organice care trec printr-o fază de alcalinizare ușoară în urma unor reacții chimice specifice.
• alcalescență — Proprietatea de a fi alcalescent; starea unei substanțe, a unei soluții sau a unui mediu organic care prezintă o alcalinitate slabă, incipientă sau în curs de dezvoltare. Reprezintă faza tranzitorie sau caracterul chimic moderat în care pH-ul evoluează dinspre zona neutră către cea bazică, fără a atinge o valoare puternic corozivă.
• alcalic — Care conține alcali; care are proprietăți de bază ori alcaline; alcalin. În geologie și petrografie, termenul descrie roci magmatice sau minerale bogate în metale alcaline (cum sunt sodiul și potasiul), caracterizate printr-o compoziție chimică specifică ce influențează structura și evoluția topiturilor crustale.
• alcaliemie — Starea fiziologică sau patologică caracterizată prin creșterea alcalinității sângelui peste limitele normale, determinând o valoare a pH-ului arterial mai mare de 7,45. Acest dezechilibru acido-bazic structural poate fi cauzat de acumularea de baze sau de pierderea excesivă de acizi din organism, fiind strâns corelat cu tulburările metabolice ori respiratorii grave.
• alcalin — Care aparține sau se referă la baze (alcali); care are proprietăți bazice, caracterizându-se printr-o valoare a pH-ului mai mare de 7. În chimie, termenul descrie soluții care neutralizează acizii sau elemente din prima grupă a tabelului periodic (metale alcaline); în geologie, definește roci sau minerale bogate în oxizi de sodiu și potasiu.
• alcalinitate — Proprietatea de a fi alcalin; concentrația totală de substanțe bazice dintr-o soluție, capabilă să neutralizeze ionii de hidrogen. În hidrologie și ecologie, reprezintă capacitatea de tamponare a apei împotriva acidificării, fiind determinată în principal de prezența ionilor de carbonat, bicarbonat și hidroxid.
• alcaloză — Perturbare a echilibrului acido-bazic din organism, caracterizată prin creșterea pH-ului plasmatic peste valoarea normală de 7,45, ca urmare a acumulării de substanțe alkaline (baze) sau a pierderii excesive de acizi. Poate fi de natură metabolică (provocată de vărsături severe sau ingestie de bicarbonat) ori respiratorie (cauzată de hiperventilație).
• amfofil — Despre celule, țesuturi sau structuri histologice: care prezintă o afinitate tinctorială dublă, având capacitatea de a se colora deopotrivă cu coloranți acizi (eozină) și bazici (hematoxilină). Această proprietate biochimică structurală indică de obicei prezența unor componente citoplasmatice diverse, specifice unor stadii celulare intermediare sau unor procese tumorale specifice.
• amină — Compus organic structural derivat teoretic sau practic din amoniac, prin înlocuirea unuia, a două sau a tuturor celor trei atomi de hidrogen cu radicali hidrocarbonați (alchil sau aril). În funcție de numărul atomilor de hidrogen înlocuiți, aminele se clasifică în primare, secundare și terțiare, având un caracter bazic și jucând un rol biologic și industrial crucial (de la aminoacizi și neurotransmițători până la coloranți și medicamente).
• amoniogeneză — Proces biochimic și fiziologic de sinteză și producție a amoniacului sau a ionilor de amoniu de către celulele organismului, localizat cu precădere în celulele tubulare ale rinichilor. Acest mecanism celular joacă un rol fundamental în menținerea echilibrului acido-bazic al organismului, permițând excreția ionilor de hidrogen în exces prin legarea lor sub formă de amoniu în urină.
• amoniurie — Eliminarea prin urină a amoniacului sau a ionilor de amoniu, reprezentând un indicator clinic esențial al modului în care rinichii reglează echilibrul acido-bazic sistemic. În stările de acidoză metabolică, valorile acesteia cresc semnificativ ca urmare a amplificării amoniogenezei renale compensatorii, transformând excreția de amoniu într-o barieră fiziologică împotriva scăderii pH-ului sangvin.