#auditiv

• amvozie — Termen medical și neurologic extrem de rar, utilizat uneori ca variantă sau eroare grafică pentru 'amuzie' ori ca sinonim de nișă pentru incapacitatea congenitală sau dobândită de a percepe și procesa corect structurile ritmice și elementele de tonalitate ale vorbirii sau muzicii. Reprezintă o anomalie în analizatorul auditiv central ce afectează decodificarea semnalelor acustice complexe.
• anacuzie — Pierdere totală, completă și permanentă a auzului la una sau la ambele urechi, determinată structural de lezarea profundă a cohleei, a nervului auditiv ori a centrilor nervoși corticali din lobul temporal. Acest fenomen clinic se distinge de hipoacuzie prin absența absolută a oricărui rest auditiv funcțional, privând pacientul de percepția undelor sonore și necesitând strategii complexe de reabilitare neuro-senzorială sau implantare cohleară.
• antehelix — Proeminență curbă a pavilionului urechii externe, situată în fața și în paralel cu helixul, despărțită de acesta prin șanțul numit scafă. Această structură cartilaginoasă se bifurcă în partea superioară în două brațe flexibile, care încadrează fosa triunghiulară, având un rol esențial în captarea, reflectarea și ghidarea undelor sonore către conductul auditiv extern.
• asonie — Tulburare rară de percepție muzicală sau formă specifică de agnozie auditivă caracterizată prin incapacitatea patologică a unei persoane de a distinge, recunoaște sau reproduce sunetele muzicale, ritmurile ori tonurile, în ciuda păstrării intacte a funcției auditive periferice și a capacității de a înțelege limbajul vorbit.
• audiofon — Aparat sau dispozitiv acustică de mici dimensiuni utilizat în trecut pentru amplificarea sunetelor, destinat sprijinirii persoanelor cu deficiențe auditive parțiale; precursor mecanic sau electromecanic al aparatului auditiv modern. În fizica aplicată veche, termenul putea descrie, de asemenea, o membrană sau un instrument de captare a vibrațiilor sonore prin contactul direct cu oasele craniului sau ale danturii pentru a transmite undele către urechea internă.
• audiolog — Specialist în audiologie; profesionist din domeniul sănătății care se ocupă cu prevenirea, identificarea, diagnosticarea neinvazivă și managementul clinic al tulburărilor de auz și de echilibru la copii și adulți. Audiologul efectuează teste specializate, interpretează graficele de auz, recomandă, reglează și personalizează protezele auditive digitale sau sistemele de implant cohlear, oferind terapie de reabilitare acustică.
• audiologă — Forma de feminin pentru cuvântul 'audiolog'; femeie specialist în audiologie care se ocupă cu diagnosticarea noninvazivă, prevenirea și managementul clinic al afecțiunilor sistemului auditiv și vestibular. Aceasta evaluează pacienții cu hipoacuzie, interpretează graficele audiometrice, recomandă și calibrează dispozitivele de protezare acustică și coordonează programele de reabilitare a limbajului afectat de lipsa auzului.
• audiologie — Ramură a medicinei și a biologiei care se ocupă cu studiul auzului, al structurii și funcționării aparatului auditiv, precum și cu diagnosticarea, prevenirea, protezarea și tratarea afecțiunilor sau pierderilor de auz; știința audiției. Această disciplină îmbină cunoștințe clinice și tehnice avansate pentru a evalua corect sensibilitatea acustică a pacienților și pentru a optimiza performanțele aparatelor de corecție fonică.
• auditiv — Care aparține auzului, care se referă la auz sau la organele acestuia; destinat perceperii sunetelor. În sens neurofiziologic, termenul descrie totalitatea structurilor și canalelor nervoase responsabile de transformarea vibrațiilor acustice din mediul exterior în semnale bioelectrice interpretate de scoarța cerebrală.
• auricular — Care aparține urechii sau auriculului cardiac, ori se referă la acestea; auditiv. Ca substantiv masculin, desemnează degetul mic de la mână (numit așa deoarece dimensiunea lui permite introducerea în canalul auditiv extern). În lingvistică și istorie, descrie o mărturisire făcută direct la urechea cuiva (ex. confesiune auriculară).
• auz — Unul dintre cele cinci simțuri fundamentale ale omului și animalelor vertebrate, prin intermediul căruia sunt percepute undele sonore din mediul înconjurător; funcție fiziologică complexă realizată de sistemul auditiv (ureche, nerv acustic și centrii corticali din creier), constând în transformarea vibrațiilor mecanice în impulsuri nervoase.
• auzi — A percepe cu ajutorul simțului auditiv (al auzului) sunete, zgomote, voci ori semnale acustice; a lua cunoștință de ceva prin intermediul spuselor altora, a afla ori a fi informat; (reflexiv) a emite sunete care pot fi percepute de cei din jur.
• auzibil — Care poate fi auzit; ale cărui vibrații mecanice se încadrează în limitele de frecvență (de obicei între 20 și 20.000 de herți) și de intensitate perceptibile de către organul auditiv uman; sonor, perceptibil.
• auzire — Acțiunea de a auzi și rezultatul ei; perceperea undelor sonore de către organul auditiv sau procesul prin care o informație ori un zvon ajunge la cunoștința unei persoane; simțul auditiv privit în manifestarea sa dinamică.
• auzitoare — Persoană de sex feminin care aude sau ascultă un discurs, o emisiune ori un semnal acustic; ca adjectiv, descrie o ființă sau o structură biologică capabilă să perceapă vibrațiile sonore din mediul înconjurător.
• auzitor — Persoană de sex masculin care aude, ascultă sau asistă la un eveniment sonor; ca adjectiv, descrie un organism, un organ sau un aparat care posedă facultatea de a percepe undele acustice din mediu.