#ast

• abac — Instrument manual vechi folosit pentru efectuarea calculor aritmetice, format dintr-un cadru cu tije pe care culisează bile. În medicina modernă, neuropsihologie și terapie ocupațională, abacul este utilizat ca dispozitiv terapeutic tactil pentru reabilitarea cognitivă a pacienților cu accident vascular cerebral (AVC), traumatisme craniene sau demențe incipiente, ajutând la recăpătarea motricității fine și a funcțiilor executive matematice.
• abadesă — Superioară a unei mănăstiri romano-catolice (stareță). În istoria medicinei și a asistenței spitalicești, abadesele au jucat un rol esențial în Evul Mediu și Renaștere, administrând infirmeriile monastice, organizând îngrijirea bolnavilor săraci și coordonând prepararea remediilor naturiste și a unguentelor în farmaciile mănăstirești.
• abajur — Dispozitiv montat pe un corp de iluminat, destinat să orienteze, să difuzeze sau să filtreze lumina unei lămpi pentru a proteja ochii de strălucirea directă a becului. În ergonomia medicală, igiena muncii și oftalmologie, utilizarea unui abajur adecvat este esențială pentru prevenirea astenopiei acomodative (oboseala oculară), reducerea reflexiilor pe ecrane și optimizarea confortului vizual în spațiile de tratament sau de birou.
• abate1 (s.m.) — Superior al unei mănăstiri romano-catolice (stareț). În istoria medicinei și a asistenței spitalicești, abații au jucat un rol administrativ major în Evul Mediu, coordonând spitalele monastice (xenodochia) și azilurile atașate abațiilor, unde pelerinii, săracii și bolnavii primeau îngrijire și adăpost.
• abațial — Care aparține unei abații sau unui abate; referitor la structurile administrative, proprietățile sau instituțiile caritabile conduse de un superior monastic catolic. În istoria sănătății publice, spitalele și infirmeriile abațiale reprezentau nucleul asistenței medicale medievale europene, deținând primele farmacii organizate și grădini cu plante medicinale.
• abație — Mănăstire catolică de mari dimensiuni, autonomă, condusă de un abate sau de o abatesă, care cuprinde adesea un ansamblu de clădiri administrative și de cult. În evoluția istorică a medicinei, o abație funcționa ca un centru de asistență socială și spitalicească complex, integrând un sanatoriu rudimentar, o leprozerie (în caz de epidemii) și laboratoare timpurii pentru distilarea esențelor medicinale.
• Abaza — Termen utilizat clinic în contextul eponimelor medicale istorice (cum ar fi boala Abaza sau sindromul Abaza), descriind manifestări somatice asociate neuroasteniei, instabilității autonome sau tulburărilor psihosomatice cardiovasculare descrise în literatura medicală est-europeană timpurie. În sens general, se poate referi și la testul sau semnul Abaza utilizat istoric în evaluarea reflexelor de oboseală neuromusculară sau a reactivității vasculare la pacienții cu tulburări nevrotice.
• abazic — Termen medical care descrie o persoană afectată de abazie, caracterizată prin incapacitatea parțială sau totală de a merge sau de a-și menține stațiunea verticală, deși forța musculară, sensibilitatea și coordonarea segmentelor în poziție culcat sunt complet păstrate. Se întâlnește în afecțiuni neurologice organice (leziuni frontale, cerebeloase, sindroame extrapiramidale) sau în tulburări de conversie psihogenă (isteria clasică, unde apare sub forma sindromului de astazie-abazie).
• abazie — Simptom neurologic și neuropsihiatric caracterizat prin imposibilitatea totală sau parțială de a merge, în condițiile în care forța musculară, coordonarea mișcărilor în poziție orizontală și sensibilitatea picioarelor sunt intacte. Poate avea o cauză organică, corelată cu leziuni ale lobului frontal, ale cerebelului sau ale căilor vestibulare, sau o cauză funcțională (psihogenă), întâlnită în cadrul tulburărilor de conversie (disociative), unde apare frecvent asociată cu astazia (imposibilitatea de a sta în picioare).
• Abbe — Termenul se referă la eponime medicale derivate din numele unor personalități științifice: în chirurgia plastică, 'lamboul Abbe' (operat de Robert Abbe) este o tehnică de reconstrucție a buzei; în optică medicală și oftalmologie, 'numărul Abbe' sau 'condensatorul Abbe' (Ernst Abbe) definește dispersia luminii în lentile și sistemul de iluminare al microscoapelor clinice.
• abbellimento — Termen preluat din terminologia medicală și chirurgicală italiană, utilizat pentru a descrie procedurile sau intervențiile chirurgicale de înfrumusețare, optimizare estetică și armonizare a trăsăturilor faciale sau corporale, fără a avea neapărat un scop pur funcțional.
• abcedografie — Tehnică radiologică specială constând în efectuarea unei radiografii a cavității unui abces, realizată imediat după puncționarea, evacuarea parțială sau totală a puroiului și injectarea unei substanțe de contrast sau a aerului, utilizată pentru a evalua dimensiunile, conturul și extensia lojei patologice.
• abducție — Mișcarea prin care un membru, un segment de membru sau globul ocular este îndepărtat de axul median al corpului sau de o linie de referință. În semiologia neurologică, testarea abducției (cum ar fi cea oculară, realizată de nervul cranial VI) este esențială pentru localizarea leziunilor de trunchi cerebral. În psihiatria clinică, rezistența la abducția pasivă a membrelor este analizată ca marker pentru flexibilitatea ceroasă sau catalepsia din sindroamele catatonice.
• abdus — Formă adjectivală provenită din participiul trecut al verbului 'a abduce', care descrie un membru, un segment de membru sau un organ (cum ar fi globul ocular) menținut sau deplasat într-o poziție de abducție (îndepărtat de axul median al corpului). În semiologia neuropsihiatrică, poziția de braț sau deget abdus este evaluată clinic pentru identificarea spasticității, a contracturilor musculare antalgice sau a posturilor bizare fixe (catalepsie) întâlnite în sindroamele catatonice severe.
• Abelard — Eponim cultural și clinic derivat de la filosoful medieval Peter Abelard, utilizat în istoria psihiatriei, psihanaliză și sexologie (complexul sau sindromul Abelard). Termenul descrie un tip specific de structură neuro-psihică sau complex de castrare, marcat de sublimarea forțată a impulsurilor sexuale în realizări intelectuale sau mistice rigide, în urma unei traume somatice ori psihice severe. De asemenea, analizează dinamica interdependenței obsesive în cuplurile cu fixații intelectuale simetrice.
• Abidjan — Cel mai mare oraș și centrul economic principal al Coastei de Fildeș (Côte d'Ivoire). În domeniul epidemiologiei globale și al medicinei tropicale, orașul reprezintă un hub crucial de cercetare clinică în Africa de Vest, găzduind centre specializate (precum Institutul Pasteur din Côte d'Ivoire) destinate monitorizării, studierii și combaterii unor maladii infecțioase majore precum febra galbenă, malaria endemică, HIV/SIDA și febrele hemoragice africane.
• abieluța — Denumire populară arhaică și diminutivală utilizată regional în comunitățile montane pentru a desemna o specie mică sau un lăstar tineresc de brad (Abies alba), ori o infuzie medicinală slabă preparată din ace acești lăstari. În medicina empirică din sate, extractul de abieluța era administrat sub formă de sirop sau ceai tonic pentru calmarea tusei convulsive la copii, ameliorarea bronșitelor acute și stimularea poftei de mâncare în stările de convalescență.
• abietin — Termen utilizat în vechea chimie farmaceutică pentru a descrie un principiu amar, o substanță rășinoasă sau o glicozidă extrasă din scoarța și acele unor specii de conifere (genul Abies). În secolele trecute, cercetătorii analizau abietinul pentru potențialul său febrifug (de scădere a febrei) și stimulant, însă supradozarea remediilor concentrate ce conțineau acest compus putea provoca iritații gastrice acute sau nefrită toxică.
• abis — Prăpastie adâncă, hău sau depresiune marină de mari dimensiuni, a cărei adâncime pare de nemăsurat. În sens figurat, termenul desemnează o prăpastie sufletească, o situație de criză profundă, o neînțelegere totală sau o diferență uriașă și de netrecut între două idei, concepte ori stări sociale.
• ablastie — Concept abstract utilizat în filozofia modernă și epistemologie pentru a desemna absența completă a germenilor de dezvoltare spirituală, intelectuală sau conceptuală; o stare de sterilitate creativă totală sau incapacitatea unei doctrine de a mai genera idei noi ori evoluție teoretică. Spre deosebire de ignoranță, termenul pune accentul pe lipsa intrinsecă de potențial evolutiv din cadrul unui sistem de gândire.