#arius

• ahemenide — Care aparține Ahemenizilor, dinastie regală persană fondată de Ahemene, care a guvernat Primul Imperiu Persan (între secolele al VI-lea și al IV-lea î.Hr.) până la cucerirea lui de către Alexandru cel Mare; referitor la arta, cultura, arhitectura sau administrația acestei dinastii antice. Ca substantiv plural, desemnează membrii acestei faimoase familii imperiale sau populațiile din cadrul imperiului.
• Ahemenizi — Membrii primei mari dinastii imperiale persane, fondată de Ahemene (Achaemenes) în secolul al VII-lea î.Hr., care au guvernat un vast imperiu întins din Egipt și Grecia până în India. Sub conducerea unor monarhi iluștri precum Cirus cel Mare și Darius I, aceștia au creat un sistem administrativ centralizat bazat pe satrapii și au lăsat monumente arhitecturale legendare, dinastia stingându-se odată cu prăbușirea imperiului în fața lui Alexandru cel Mare.
• aprocrisiariu — Variantă grafică sau fonetică veche întâlnită în manuscrisele bizantine și pravilele medievale românești pentru termenul 'apocrisiar' (apocrisiarius). Desemnează un legat, emisar, sol special sau reprezentant diplomatic oficial al unui patriarh, papă ori împărat bizantin, trimis la o curte străină ori la o altă scaun ecleziastic pentru a transmite mesaje oficiale sau a negocia tratate dogmatice și teritoriale.
• arcariu — Variantă arhaică și etimologică extrem de rară pentru termenul 'arcar' sau 'arcaș'; militar din evul mediu timpuriu specializat în mânuirea arcului cu săgeți pentru atacuri la distanță. În alte contexte administrative vechi, sub influență latină sau bizantină, termenul putea desemna un vistiernic, casier ori persoană responsabilă cu paza și gestionarea lazii de bani (arca) a unei comunități sau instituții.
• arceriu — Variantă ortografică veche sau regională pentru 'arcariu' ori 'arcaș'; soldat medieval specializat în utilizarea arcului sau meșter fabricant de arcuri. În documentele de influență catolică sau latină din Transilvania medievală, putea desemna un secretar, un păstrător al arhivelor ori un funcționar responsabil cu paza lăzii de valori administrative.
• arciariu — Formă de tranziție fonetică extrem de veche, cu desinență arhaică în 'u', utilizată în primele documente scrise sau hrisoave pentru a desemna un meșter arcar sau un soldat arcaș. În sens administrativ istoric, termenul reflectă legătura structurală directă cu etimonul latin 'arcarius', servind și ca nume de funcție pentru persoana care supraveghea depozitele de arme albe sau gestiona arsenalul unei garnizoane.
• arian — Care aparține arianismului sau se referă la doctrina teologică eretică din secolul al IV-lea, inițiată de preotul Arie din Alexandria, care nega divinitatea deplină a lui Iisus Hristos și consubstanțialitatea Sa cu Dumnezeu Tatăl; adept al acestei doctrine creștine timpurii.
• ariană — Femeie care aparținea popoarelor indo-europene antice sau adăptă a arianismului (doctrină teologică din secolul al IV-lea creată de Arius, care nega divinitatea consubstanțială a lui Iisus Hristos cu Dumnezeu-Tatăl); ca adjectiv, descrie elemente lingvistice, culturale ori istorice asociate acestor populații sau erezii religioase medievale.
• arianie — Formă arhaică, rară sau regională pentru termenul arianism; erezie creștină timpurie propagată de preotul alexandrin Arius, caracterizată prin contestarea divinității depline a lui Iisus Hristos. În textele bisericești vechi și în cronicile medievale traduse, termenul desemna starea de rătăcire dogmatică, partida politică a arienilor sau schisma religioasă care a divizat Imperiul Bizantin.
• arianism — Doctrină teologică creștină din secolul al IV-lea, inițiată de preotul Arie din Alexandria, care nega consubstanțialitatea Tatălui cu Fiul, susținând că Iisus Hristos nu este de o ființă cu Dumnezeu-Tatăl, ci o creatură superioară, prima și cea mai perfectă dintre toate, creată în timp. Această erezie timpurie a fost condamnată oficial în cadrul Primului Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, unde s-a stabilit dogma structurală a Trinității.
• ariul — Denumire populară sau științifică românizată pentru peștii din genul Arius, aparținând familiei Ariidae, cunoscuți și sub numele de somni de mare. Acești pești sunt caracterizați prin prezența unor mustăți tactile proeminente în jurul gurii, un corp lipsit de solzi protejat de un mucus dens și țepi dorsali sau pectorali rigizi, adesea venenoși, fiind răspândiți în apele marine tropicale, subtropicale și în estuarele din întreaga lume.
• ariuș — Nume propriu geografic purtat de localități sau cursuri de apă din spațiul românesc, cel mai notabil fiind satul Ariușd din județul Covasna, recunoscut pe plan arheologic pentru situl din perioada neolitică aparținând culturii Cucuteni-Ariușd. În limbaj regional, termenul poate reprezenta și un derivat hipocoristic sau o variantă arhaică locală utilizată pentru a descrie o formă de relief mică sau un pârâu.
• Ariușd — Localitate în județul Covasna, România, devenită celebră în comunitatea științifică internațională datorită sitului său arheologic de referință aparținând culturii Cucuteni-Ariușd din perioada eneoliticului. Acest areal cultural-geografic reprezintă o manifestare timpurie și distinctă a ceramicii pictate din sud-estul Transilvaniei, caracterizată prin structuri de locuire complexe și motive geometrice bicrome sau tricrome de o remarcabilă finețe artistică.
• avellanarius — Termen latin utilizat în taxonomia biologică modernă ca epitet specific în denumirea științifică a pârșului de alun (Muscardinus avellanarius), un mamifer rozător de talie mică din familia gliridelor; cuvântul provine etimologic din substantivul latin 'avellana' (alună), făcând referire directă la habitatul preferat al acestui animal și la hrana sa principală, constând în alune și fructe de pădure. Este utilizat exclusiv în literatura academică, ihtiologie, ecologie și ghidurile de specialitate pentru identificarea riguroasă a speciei.
• Avenarius — Numele de familie al lui Richard Avenarius (1843–1896), faimos filozof german, considerat fondatorul empiriocriticismului (sau al filozofiei experienței pure); a dezvoltat o teorie conform căreia sarcina filozofiei este de a dezvolta o viziune naturală asupra lumii prin eliminarea conceptelor metafizice din experiența umană imediată. Opera sa principală, 'Critica experienței pure', a influențat profund dezbaterile epistemologice din secolul al XX-lea și a stârnit replici celebre din partea altor gânditori ai epocii.