#apozitie

• apoza — A plasa un element lingvistic, de regulă un substantiv sau o structură nominală, în raport de apoziție față de un alt termen determinat, cu scopul de a-i adăuga o explicație, o calificare, o identificare sau o determinare suplimentară. Acest proces sintactic realizează o juxtapunere funcțională prin care cel de-al doilea element preia sau extinde referința primului element în cadrul enunțului.
• apozare — Acțiunea de a apoza și rezultatul ei; operație sintactică prin care un element nominal este atașat unui alt termen din enunț cu funcție apozitivă, oferind o identificare, o particularizare sau o explicație suplimentară. Reprezintă mecanismul de generare a apozițiilor în structura de suprafață a limbii, adesea marcat grafic prin virule, linii de pauză sau două puncte.
• apoziție — Atribut exprimat printr-un substantiv sau un înlocuitor al acestuia, care stă pe lângă un alt substantiv ori pronume, cu care se acordă de regulă în caz, având rolul de a-l explica, redefini, califica sau identifica mai precis. Din punct de vedere fonetic și grafic, apoziția se caracterizează printr-o intonație specială și este izolată prin virgule, linii de pauză sau paranteze.
• apozițional — Care aparține apoziției, care se referă la apoziție sau care are caracterul unei apoziții; ansamblu structural sau element sintactic cu rol explicativ, integrat într-un enunț pentru a redefini ori detalia un termen nominal existent. Din punct de vedere funcțional, raportul apozițional este marcat grafic prin utilizarea semnelor de punctuație izolatoare și fonetic printr-o pauză specifică de intonație.
• apozițiune — Variantă învechită, livrescă sau arhaică a termenului 'apoziție', utilizată în primele gramatici ale limbii române sau în tratatele juridice vechi pentru a desemna alăturarea explicativă a două noțiuni. Reprezintă acțiunea istorică de plasare în paralel a unor elemente lexicale sau conceptuale similare, păstrându-și astăzi doar o valoare documentară ori stilistică.
• apozitiv — Care are caracterul unei apoziții sau îndeplinește rolul de apoziție; element sintactic cu valoare explicativă ori determinativă care stă pe lângă un substantiv sau un pronume pentru a-l califica, redefini ori detalia. În analiză, structurile apozitive sunt izolate de obicei prin virgule sau linii de pauză, aducând o precizare suplimentară fără a schimba funcția de bază a termenului regent.