#antip

• adiaforetic — Care reduce, oprește, blochează sau previne secreția sudorală (transpirația) a organismului. Ca substantiv neutru, desemnează un agent medicamentos, o substanță chimică ori un remediu terapeutic preparat structural pentru a diminua activitatea glandelor sudoripare ecrine și apocrine, fiind utilizat clinic în managementul hiperhidrozei.
• aflogistic — Care previne, combate sau reduce inflamația; care are proprietăți antiinflamatoare puternice. În terminologia medicală clasică și nelogistică, termenul descrie o substanță, un tratament sau un agent terapeutic capabil să neutralizeze procesele febrile sau congestive din țesuturi, eliminând semnele clinice ale inflamației.
• amibicid — Substanță chimică sau medicament care distruge amibele, în special formele active ori chistice de Entamoeba histolytica; ca adjectiv, descrie proprietatea farmacologică structurală a unui agent terapeutic capabil să elimine infestația amibiană.
• amibocid — Variantă ortografică pentru termenul 'amibicid'; substanță chimică sau agent medicamentos cu structură moleculară specifică capabilă să distrugă amibele și paraziții unicelulari încorporați în țesuturile umane sau animale. Acest tip de compus acționează prin inhibarea căilor metabolice vitale ale protozoarelor.
• amidină — Compus organic derivat funcțional dintr-o carboxamidă în care gruparea oxo (=O) a fost înlocuită cu o grupare imino (=NR), având structura generală R-C(=NR)-NR2. Amidinele sunt recunoscute structural ca baze organice puternice datorită stabilizării prin rezonanță a cationului rezultat în urma protonării, nucleul lor fiind utilizat frecvent în sinteza medicamentelor antiparazitare, antifungice și a agenților de diagnosticare clinică.
• amidopirină — Compus medicamentos din clasa pirazolonelor, utilizat istoric ca analgezic, antipiretic și antiinflamator puternic, cunoscut chimic sub numele de aminofenazonă. Deși are o eficiență structurală ridicată în combaterea febrei și a durerilor acute, utilizarea sa clinică modernă a fost sever restricționată sau interzisă în majoritatea statelor din cauza riscului documentat de a provoca agranulocitoză severă și formarea de nitrosamine cancerigene în stomac.
• aminofenazonă — Compus organic din clasa pirazolonelor, utilizat istoric pe scară largă ca medicament cu puternice proprietăți analgezice, antipiretice și antiinflamatoare (cunoscut și sub denumirea de piramidon). Din cauza riscului structural major de a provoca agranulocitoză severă și a potențialului carcinogen prin formarea de nitrozamine, utilizarea sa clinică a fost interzisă sau sever restricționată în medicina modernă.
• amoebicid — Care distruge amoebele (amibele), în special specia Entamoeba histolytica, responsabilă de apariția dizenteriei amibiene; medicament, substanță chimică sau agent terapeutic utilizat pentru distrugerea acestor protozoare parazite. În farmacologie, substanțele se împart în amoebicide luminale (active în intestin) și tisulare (active în ficat sau alte organe).
• anadol — Denumire comercială istorică atribuită unui preparat farmaceutic analgezic și antipiretic (pe bază de derivați de aminofenol sau substanțe înrudite), utilizat structural în trecut pentru calmarea durerilor moderate și reducerea stărilor febrile. În sens toxicologic sau chimic mai larg, termenul poate fi întâlnit ca rădăcină sau variantă în nomenclatura unor compuși analgezici sintetici studiați pentru efectele lor asupra receptorilor sistemului nervos central.
• animozitate — Sentiment de ostilitate, antipatie profundă, ură ascunsă sau resentiment manifestat statornic între două sau mai multe persoane ori grupuri sociale. Acest fenomen comportamental se traduce prin tensiuni interpersonale accentuate, dispute frecvente și o rezistență psihologică structurală în fața oricărei tentative de reconciliere sau comunicare armonioasă.
• antepathie — Grafie veche, formă etimologică sau variantă livrescă din secolele XVIII-XIX a substantivului modern 'antipatie', desemnând un sentiment instinctiv de aversiune, repulsie, neplăcere sau ostilitate manifestat de o persoană față de cineva ori ceva. În textele filosofice timpurii, termenul era utilizat și pentru a descrie o forță naturală de respingere sau o incompatibilitate structurală între elemente.
• antidelirant — Medicament, substanță sau tratament care combate, atenuează sau elimină stările de delir, episoadele psihotice și halucinațiile; neuroleptic sau antipsihotic. Ca adjectiv, descrie efectul terapeutic structural al unui preparat farmaceutic de a restabili claritatea cognitivă și de a stabiliza activitatea sistemului nervos central în cazul tulburărilor mentale grave.
• antifază — Stare sau relație între două mărimi periodice (unde, oscilații, semnale) de aceeași frecvență, caracterizată printr-o diferență de fază de exact 180 de grade (sau π radiani); opoziție de fază. În ingineria acustică și electronică, aducerea în antifază a undelor este principiul fundamental utilizat pentru atenuarea sau anularea activă a zgomotelor nedorite prin interferență distructivă controlată.
• antifazat — Care se află în opoziție de fază (defazat cu exact 180 de grade) în raport cu un alt semnal oscilatoriu, undă electromagnetică sau undă sonoră de aceeași frecvență. În tehnologia audio modernă, semnalele antifazate sunt utilizate în mod intenționat pentru anularea activă a zgomotului de fond (ANC), unda distructivă suprapusă anulând complet componenta sonoră nedorită.
• antifebril — Care combate, reduce sau previne febra (creșterea patologică a temperaturii corpului); substanță medicamentoasă sau remediu naturist cu acțiune antitermică. Medicamentele antifebrile (cum sunt paracetamolul sau ibuprofenul) acționează la nivelul hipotalamusului pentru a reseta centrul de autoreglare termică a organismului afectat de pirogeni.
• antifebrină — Denumire comercială istorică atribuită acetanilidei, primul derivat de anilină utilizat în medicină ca analgezic și antipiretic începând cu sfârșitul secolului al XIX-lea; substanță cristalizată sintetică cu un puternic efect febrifug. Din cauza toxicității sale ridicate asupra sângelui (risc major de methemoglobinemie), antifebrina a fost retrasă treptat din protocoalele clinice, deschizând însă calea pentru descoperirea unor compuși moderni mult mai siguri, precum paracetamolul.
• antifon — Material, dispozitiv sau compus chimic utilizat pentru izolarea fonică, reducerea zgomotelor sau amortizarea vibrațiilor acustice (în special în industria auto ori construcții); în muzica liturgică creștină (teologie), reprezintă un imn, verset sau psalm cântat alternativ de două grupuri de cântăreți (coruri) care se răspund reciproc.
• antifonar — Carte de cult utilizată în Biserica Creștină (în special în tradiția romano-catolică și cea bizantină veche) care cuprinde antifoanele, versetele, psalmii și imnurile rânduite a fi cântate alternativ de către două coruri pe parcursul anului liturgic; culegere muzicală religioasă medievală conținând adesea notații neumatice sau gregoriene esențiale pentru studiul paleografiei muzicale.
• antifonic — Care izolează împotriva zgomotelor sau amortizează vibrațiile sonore; privitor la insonorizare sau reducere acustică. În muzica liturgică sau religioasă (teologie), termenul descrie o structură imnică sau un mod de execuție vocală bazat pe alternanța simetrică și dialogul dintre două grupuri de cântăreți (coruri).
• antifonie — Sistem de execuție muzicală sau liturgică caracterizat prin alternarea alternativă a două coruri sau a unui solist cu un cor, care își răspund succesiv; gen de cântare bisericească bazat pe această structură dialogată, utilizat încă din antichitate și consolidat în liturghia creștină bizantină și gregoriană. În sens acustic rar, poate descrie fenomenul de contrapondere sonoră.