#alternanta

• ablaut — Alternanță vocalică sistematică în cadrul aceleiași rădăcini a unui cuvânt, utilizată în limbile indo-europene pentru a exprima diferențe de funcție gramaticală, timp, mod sau derivare lexicală, fără adăugarea de sufixe. Acest mecanism este cel mai vizibil în flexiunea verbelor neregulate (tari) din limbile germanice, unde schimbarea vocalei modifică timpul gramatical.
• alteori — În alte rânduri, în alte momente sau ocazii diferite de cea prezentă; exprimă o alternanță temporală discontinuă sau repetitivă.
• alternanță — Succesiune regulată, periodică și repetitivă a două sau mai multe stări, fenomene, acțiuni sau elemente care se înlocuiesc reciproc în timp sau în spațiu. În lingvistică, desemnează modificarea regulată a unui sunet în flexiunea aceluiași cuvânt, iar în politică se referă la trecerea succesivă la guvernare a unor partide diferite.
• amfigamie — Mod de reproducere caracteristic plantelor criptogame, definit prin absența organelor florale evidente și realizarea fecundației prin unirea unor gameți simpli sau spori ascunși; de asemenea, în sens biologic extins, poate desemna fuziunea celulară simetrică sau hibridarea directă dintre două linii genetice fără diferențiere sexuală macro-structurală.
• amfoheterogonie — Formă complexă de alternanță de generații (heterogonie) în care formele partenogenetice produc descendenți de ambele sexe (atât masculi, cât și femele) în mod eșalonat sau simultan. Acest mecanism reproductiv structural combină caracteristicile reproducerii sexuate cu cele ale partenogenezei amfitoce pentru a optimiza adaptabilitatea speciei.
• anoști — Formă flexionară de masculin plural a adjectivului anost, care califică indivizi, termeni, autori sau factori structurali complet lipsiți de vivacitate, expresivitate, strălucire ori originalitate. Ca substantiv, face referire la un grup de oameni considerați plictisitori, fuziuni stilistice terne sau elemente de discurs care induc o monotonie supărătoare și o lipsă totală de interes estetic.
• antifonic — Care izolează împotriva zgomotelor sau amortizează vibrațiile sonore; privitor la insonorizare sau reducere acustică. În muzica liturgică sau religioasă (teologie), termenul descrie o structură imnică sau un mod de execuție vocală bazat pe alternanța simetrică și dialogul dintre două grupuri de cântăreți (coruri).
• antifonie — Sistem de execuție muzicală sau liturgică caracterizat prin alternarea alternativă a două coruri sau a unui solist cu un cor, care își răspund succesiv; gen de cântare bisericească bazat pe această structură dialogată, utilizat încă din antichitate și consolidat în liturghia creștină bizantină și gregoriană. În sens acustic rar, poate descrie fenomenul de contrapondere sonoră.
• apofonie — Modificare regulată și sistematică a vocalei din rădăcina unui cuvânt, care îndeplinește o funcție gramaticală sau servește la derivare lexicală, fără a fi provocată de sunetele învecinate; alternanță vocalică independentă. Fenomenul este fundamental în limbile indo-europene și semitice, un exemplu clasic fiind flexiunea verbală din limbile germanice (precum alternanța engleză sing/sang/sung).