#alelo

• aerocel — Material poros, izolator și ultra-ușor, caracterizat printr-o structură celulară în care faza lichidă a unui gel a fost înlocuită complet cu un gaz (de obicei aer), fără ca rețeaua solidă să se prăbușească. Este utilizat la scară largă în izolarea termică industrială, în industria aerospațială și în construcții datorită conductivității sale termice extrem de scăzute.
• agrozootehnic — Care aparține sau se referă simultan la agricultură și zootehnie; care integrează structural cultura plantelor de câmp cu creșterea și exploatarea animalelor domestice. Termenul descrie complexele de producție, măsurile tehnologice sau studiile care urmăresc corelarea directă a bazei furajere vegetale cu necesarul nutrițional al efectivelor de animale.
• alelo — Element de compunere neologic provenit din limba greacă veche, unde exprimă noțiunile de unul pe altul, reciproc sau alternativ. Structural, intră în alcătuirea multor termeni de specialitate din genetică și ecologie (cum ar fi alelomorf, alelopatie sau alelogamie) pentru a indica o relație de interacțiune, alternanță moleculară ori influență directă între organisme sau gene de aceeași natură.
• alelogamie — Fenomen biologic sau modalitate de reproducere întâlnită la plante, constând în polenizarea încrucișată între indivizi diferiți aparținând aceleiași specii; fecundare reciprocă. Din punct de vedere structural, alelogamia asigură menținerea heterozigotismului și recombinarea genetică, fiind un mecanism evolutiv crucial care sporește viabilitatea și adaptabilitatea descendenților în comparație cu autopolenizarea.
• alelogen — Care determină, stimulează sau este responsabil de formarea și dezvoltarea unor variante alternative ale aceleiași gene (alele); referitor la factorii biochimici ori mutageni care induc variabilitate structurală la nivelul aceluiași locus cromozomial. În studiile moleculare, termenul descrie un agent sau un proces celular capabil să modifice secvența nucleotidică originală, ducând la apariția de noi forme alelomorfe.
• alelogeneză — Procesul evolutiv sau biochimic de formare, apariție și diferențiere a formelor alternative ale unei gene (alele) în interiorul fondului genetic al unei specii. Din punct de vedere structural, alelogeneza se realizează prin mutații punctiforme, duplicări de gene sau recombinări moleculare succesive, constituind sursa primară a polimorfismului genic și a variabilității pe care acționează selecția naturală.
• alelomorf — 1. Una dintre formele alternative sau variantele moleculare ale aceleiași gene, care ocupă același locus pe un cromozom omolog și controlează variații diferite ale aceluiași caracter fenotipic; alelă. 2. Care prezintă caractere, structuri sau proprietăți alelomorfe, aparținând unei perechi de gene alternative care interacționează prin relații de dominanță ori recesivitate.
• alelomorfie — Starea, însușirea sau fenomenul biologic prin care o genă se prezintă sub forma mai multor variante alternative (alelomorfi ori alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. Acest concept structural fundamentează variabilitatea genetică din cadrul populațiilor, explicând modul în care genele perechi interacționează pentru a produce diversitate fenotipică.
• alelomorfism — Starea, proprietatea sau fenomenul biologic prin care o singură genă prezintă mai multe forme alternative ori variante moleculare (alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. În genetica populațiilor, acest mecanism structural reprezintă pilonul central al polimorfismului genic, determinând modurile complexe în care genele perechi interacționează prin dominanță, recesivitate sau codominanță pentru a genera diversitatea caracterelor ereditare.
• alelopatie — Fenomen bio-ecologic prin care o plantă produce și eliberează în mediu substanțe chimice secundare (numite alelochimice), biochimice capabile să influențeze direct creșterea, dezvoltarea, germinația sau supraviețuirea altor organisme vegetale din proximitate. Din punct de vedere structural, alelopatia funcționează ca un mecanism chimic de competiție teritorială, putând avea efecte inhibitoare (negative) sau, mai rar, stimulatoare (pozitive) asupra speciilor învecinate.
• alelotrih — Termen științific rar utilizat în entomologie și zoologie structurală pentru a descrie un organism sau o formațiune anatomică ce prezintă perișori, cili ori peri senzitivi dispuși în perechi simetrice sau alternante. În descrierile taxonomice de precizie, cuvântul se folosește pentru a detaliat morfologia exoscheletului unor artropode, indicând o dispunere reciprocă a perilor cu rol în orientarea spațială sau mecanorecepție.
• alelotrop — Care prezintă proprietatea de alelotropie; care se referă la substanțele chimice, compușii isomeri sau sistemele moleculare aflate în echilibru dinamic reciproc, unde o formă se transformă continuu în cealaltă în funcție de temperatură ori presiune. În biologie, termenul se aplică uneori și structurilor celulare care își schimbă orientarea sau tropismul în mod corelat, ca răspuns la stimuli externi coordonați.
• alelotropic — Care aparține sau se referă la alelotropism; caracterizat prin coexistența a două forme tautomere sau izomere în echilibru dinamic, transformându-se continuu și reciproc una în cealaltă în cadrul aceleiași faze. În sens structural molecular, descrie comportamentul instabil sau dependent de mediu al unor compuși ale căror legături chimice se reorganizează reversibil sub influența directă a temperaturii sau a presiunii ambientale.
• alelotropism — Fenomen chimic și fizic ce constă în coexistența a două forme izomere sau tautomere ale aceleiași substanțe într-un echilibru dinamic reversibil, astfel încât o formă se transformă continuu în cealaltă, raportul dintre ele fiind dependent de factori externi precum temperatura. Din punct de vedere structural, alelotropismul reprezintă o formă particulară de izomerie dinamică întâlnิตă frecvent în chimia organică avansată.
• aligat — Produs metalic obținut prin topirea și unirea a două sau mai multe elemente chimice, dintre care cel puțin unul este metal; aliaj realizat printr-un proces tehnic controlat de combinare structurală. În sens participial, descrie o substanță sau un material care a fost combinat chimic ori amestecat intim cu un alt element pentru a-și modifica proprietățile fizice originale.
• alocure — Fenomen structural sau proces de tratare termică ori chimică prin care se modifică faza cristalină sau structura internă a unui material într-un mod diferit față de evoluția sa termodinamică standard. În metalurgia avansată sau fizica stării solide, termenul indică o deviație controlată în procesul de solidificare sau cristalizare, generând proprietăți mecanice alternative.
• alungire — Acțiunea de a alungi și rezultatul ei; proces fizic, mecanic sau biologic prin care lungimea unui corp ori a unui organ crește sub acțiunea unor forțe exterioare de tracțiune sau prin dezvoltare naturală. În rezistența materialelor, reprezintă parametrul structural care măsoară deformarea plastică ori elastică a unei epruvete supuse unui efort axial, exprimată adesea în procente față de lungimea inițială.
• amuriza — A supune un material, un aliaj sau o piesă metalică unui tratament termochimic sau de protecție special (adesea prin difuzia unui element chimic la suprafață ori prin eloxare structurală) cu scopul de a-i spori rezistența la coroziune, uzură mecanică și oxidare. Este un termen tehnic rar, utilizat în anumite nișe industriale și laboratoare de inginerie a materialelor.
• amurizare — Acțiunea de a amuriza și rezultatul ei; proces tehnologic de tratare termochimică sau electrochimică a suprafeței unui metal ori aliaj în scopul formării unui strat protector extrem de rezistent. Acest fenomen structural blochează degradarea materialului prin coroziune, uzură de frecare sau oxidare la temperaturi înalte, prelungind considerabil durata de exploatare a pieselor în medii industriale agresive.
• anatas — Formă minerală naturală și polimorfă a dioxidului de titan (TiO2), cristalizată în sistemul tetragonal. Cunoscut și sub denumirea istorică de octaedrit, anatasul se găsește de obicei sub formă de cristale izolate, ascuțite, de culoare indigo închis, brună, galbenă sau neagră, cu un luciu adamantin pronunțat. Acesta se transformă ireversibil în rutil la temperaturi înalte și este studiat intens în știința materialelor datorită proprietăților sale fotocatalitice și semiconductoare.