#agricultura traditionala

• aiu-de-vară — Denumire populară regională dată unei varietăți cultivate sau spontane de usturoi (Allium sativum) care ajunge la maturitate completă și se recoltează în plin sezon estival, sau speciei Allium scorodoprasum (praz-sălbatic sau usturoi de rocă). Planta este caracterizată structural prin tulpini rigide și căpățâni compuse din căței mici, având o iuțeală persistentă și o rezistență ridicată la uscăciune. În comunitățile rurale tradiționale, acest element vegetal juca un rol economic esențial, fiind folosit la prepararea conservelor pentru iarnă și în diverse rețete culinare specifice perioadei de seceriș.
• aiure — Formă de plural regională utilizată în trecut în graiurile transilvănene și bănățene pentru a desemna culturile de usturoi (ai) sau straturile organizate structural în grădinile de legume; de asemenea, poate reprezenta forma de conjunctiv prezent persoana a III-a a verbului 'aiura' (să aiure). În context etnobotanic, cuvântul reflectă denumirea colectivă populară dată plantelor aliacee folosite în gospodărie ca aliment, condiment iute și conservant natural.
• aiurele — Formă de plural regională sau diminutivală utilizată în trecut în graiurile din Transilvania și Banat pentru a desemna straturile mici, parcelele geometrice sau culturile tinere de usturoi (ai) din grădinile de legume tradiționale. De asemenea, în limbajul colocvial familiar, poate reprezenta o variantă secundară de plural pentru substantivul 'aiureală' (aiureli), indicând o serie de afirmații absurde, gogomanii sau povești inventate fără niciun suport real. În context etnobotanic, cuvântul poartă o puternică încărcătură de oralitate rurală, reflectând structura microscopică a culturilor aliacee casnice.
• aiurile — Formă de plural regională cu articol hotărât sau variantă substantivală utilizată în trecut în graiurile transilvănene și bănățene pentru a indica în mod specific 'usturoile', straturile cultivate ori parcelele organizate în grădinile tradiționale cu plante din genul Allium. În context etnobotanic și agrar popular, cuvântul poartă o puternică încărcătură de oralitate rurală, definind totalitatea culturilor domestice de usturoi folosite în gospodărie ca aliment de bază, condiment iute și conservant natural.
• alcșut — O varietate tradițională și timpurie de porumb (Zea mays), cultivată istoric cu precădere în regiunile Moldovei și în partea de nord-est a Munteniei. Acest soi este recunoscut prin denumiri populare alternative precum cicantină sau morcovei și se caracterizează printr-o perioadă scurtă de vegetație, adaptată la condițiile climatice specifice zonelor de deal și de podiș.
• aleguțat — Care a fost sortat, ales sau curățat cu minuțiozitate prin intermediul unei unelte tradiționale de gospodărie; material selectat manual pentru a elimina impuritățile ori elementele degradate. În sens popular, descrie starea unui lot de semințe sau cereale calibrate perfect și gata de semănat conform vechilor obiceiuri agricole.
• arman — Termen regional sau arhaism utilizat în trecut în unele comunități rurale românești, în special din Dobrogea sau Muntenia, pentru a desemna aria (aria bat bătătorită) unde se treierau cerealele sau locul îngrădit unde se adăposteau vitele pe câmp. De asemenea, cuvântul se poate referi la o funcție de paznic administrativ ori poate fi o variantă etnică arhaică legată de aromâni (armâni), păstrând o profundă valoare documentară și lingvistică locală.
• armazar — Termen regional rar sau arhaism dialectal împrumutat, utilizat în trecut în anumite comunități rurale românești pentru a desemna un armăsar, adică masculul adult necastrat al calului, folosit în special pentru reproducție. Acest cuvânt păstrează o valoare strict etnografică și fonetică locală, reflectând modificările structurale ale consoanelor în graiurile vorbite în anumite micro-regiuni.
• arpatac — Un termen regional sau arhaic utilizat în trecut în anumite comunități rurale din vestul sau nordul țării pentru a desemna un instrument agricol rudimentar de lemn folosit la însămânțat sau bătătorit pământul, ori o structură tradițională de depozitare a cerealelor la scară mică. Reprezintă un element de lexic vernacular legat de practicile agrare arhaice de subzistență înainte de mecanizarea completă a agriculturii.
• astăurare — Acțiunea de a astăura și rezultatul ei; operațiunea inițială de arat sau deschiderea sezonului agricol prin trasarea primelor brazde în sol. Este un substantiv deverbal rar, utilizat exclusiv în studii de etnografie sau în glosarele dialectale arhaice.