#adecva

• adecuat — Care corespunde perfect unei anumite situații, unui scop determinat sau unor cerințe specifice; potrivit, oportun, indicat, convenabil sau conform cu realitatea ori normele stabilite. În sens filosofic sau cognitiv, descrie o reprezentare mentală ori o idee care reflectă cu exactitate și fidelitate obiectul cunoașterii.
• adecva — A face ca un lucru să corespundă perfect cu altul, a pune în acord, a adapta, a potrivi sau a armoniza elemente distincte pentru a îndeplini un anumit scop ori pentru a se integra într-un context dat. Utilizat frecvent ca verb reflexiv (a se adecva), exprimă acțiunea unui subiect de a-și ajusta comportamentul, structura sau caracteristicile în funcție de cerințele exterioare.
• adecvare — Acțiunea de a se adecva și rezultatul ei; proces structural sau stare de corespondență exactă, potrivire deplină și armonie între două elemente distincte. În epistemologie și teoria cunoașterii, conceptul (provenit din maxima latină 'adaequatio intellectus et rei') exprimă criteriul adevărului prin conformitatea perfectă dintre reprezentarea mentală a unui obiect și realitatea sa obiectivă.
• adecvat — Care corespunde perfect unei anumite situații, unui scop determinat sau unor cerințe specifice; potrivit, oportun, indicat, convenabil sau conform cu realitatea ori normele stabilite. În sens filosofic sau cognitiv, descrie o reprezentare mentală ori o idee care reflectă cu exactitate și fidelitate obiectul cunoașterii.
• adecvație — Conformitate, corespondență exactă sau raport de concordanță perfectă între două elemente structurale distincte. În filozofie și epistemologie, definește adecvarea intelectului cu realitatea (adaequatio rei et intellectus), reprezentând criteriul clasic al adevărului, în timp ce în logică și lingvistică descrie potrivirea riguroasă dintre un enunț, concept sau model teoretizat și starea de fapt pe care o reflectă.
• adecvațional — Care aparține adecvației, privitor la adecvație sau bazat pe principiul conformității și corespondenței exacte dintre intelect și realitate. În teoriile moderne ale adevărului, descrie un model sau o abordare metodologică axată pe verificarea concordanței structurale dintre enunțuri logice și stările de fapt exterioare acestora.