#Acâș

• acaasă — Formă alterată prin scriere greșită (cu dublarea accidentală a vocalei 'a') a adverbului de loc autohton 'acasă'. Desemnează spre sau în locuința proprie, în căminul familial ori în spațiul natal. În textele moderne, literatură dramatică sau în comunicarea digitală, această formă poate fi utilizată intenționat pentru a sugera o prelungire afectivă a pronunției, un suspin, o ezitare sau un accent regional specific.
• Acâș — Comună și sat de reședință în județul Satu Mare, Transilvania, România, situată pe râul Crasna. Localitatea este recunoscută istoric la nivel național și european pentru biserica sa timpurie în stil romanic (secolul al XIII-lea), ridicată inițial ca mănăstire benedictină, precum și pentru stațiunea balneară cu ape termale acratoterme iodurate, folosită în tratamente terapeutice.
• acasă — În, spre sau la propria locuință sau cămin; în spațiul domestic privat asociat cu rezidența permanentă a unei persoane. Dincolo de sensul pur geografic sau locativ de adăpost, termenul poartă o încărcătură psihologică și culturală profundă, definind un refugiu al intimității, securității emoționale, stabilității și apartenenței identitare, fiind legat adesea de locul natal sau de comunitatea de origine a individului.
• Acast — Erou mitologic grec, rege al cetății Iolcos, fiu al lui Pelias și al Anaxibiei. A fost unul dintre participanții la faimoasa expediție a argonauților pentru căutarea Lânii de Aur (plecând împotriva voinței tatălui său) și a luat parte la vânătoarea mistrețului din Calydon. După uciderea tatălui său la îndemnul Medeei, Acast a preluat tronul, i-a alungat pe Iason și Medea și a organizat funeralii fastuoase, un episod legendar intens reflectat în arta și poezia antică.
• acăstaie — Clădire sau casă construită cu o înălțime disproporționată sau exagerată în raport cu baza ori cu restul așezărilor din jur; locuință ridicată mult prea sus. În sens etnografic regional, termenul derivă din structura tehnică a schelelor înalte sau a construcțiilor monumentale din lemn din zonele rurale ale Moldovei și Bucovinei, sugerând o arhitectură neobișnuită, adesea privită cu ironie de comunitate.
• acastași — Formă pronominală și adjectivală demonstrativă arhaică și regională (variantă a lui 'acesteași'), utilizată pentru a exprima identitatea absolută, având înțelesul de 'exact acestea', 'chiar acestea' sau 'tot acestea'. Întâlnit în texte juridice, bisericești și cronici medievale din regiunile intracarpatice, termenul întărește referirea la entități de gen feminin menționate anterior, subliniind că este vorba despre aceleași elemente, fără nicio modificare.
• acastău — Formă regională sau arhaică rară utilizată în Transilvania și Banat pentru a desemna un stâlp din lemn ori din piatră folosit ca reper de hotar, sprijin structural pentru porți sau element de delimitare a proprietăților rurale. În mod secundar, în documente medievale izolate, termenul reprezintă o corupere lingvistică locală a cuvântului maghiar pentru spânzurătoare ('akasztófa'), indicând locul public unde se executau sentințele capitale.
• Acastus — Varianta latină și internațională a numelui eroului mitologic grec Acast, fiul regelui Pelias din Iolcos. Ca personaj legendar, Acastus este recunoscut pentru participarea sa la expediția navei Argo pentru obținerea Lânii de Aur și la vânătoarea mistrețului calydonian, devenind rege după moartea tatălui său și fiind ulterior implicat în conflicte dramatice cu Peleus și Iason reflectate în textele lui Ovidiu și Apollonius din Rodos.
• anvon — Variantă lingvistică regională sau arhaică pentru substantivul 'amvon'; tribună sau platformă înălțată aflată în naosul unei biserici, utilizată de clerici pentru rostirea predicilor sau predarea învățăturilor biblice către credincioși.
• arpacaș — Produs alimentar obținut prin decorticarea (îndepărtarea cojilor), șlefuirea și uneori măcinarea parțială a boabelor de cereale, de regulă de grâu, orz sau mei. Este utilizat pe scară largă în gastronomia tradițională românească ca ingredient de bază pentru prepararea colivei ritualice, a unor supe dense, ciorbe, budinci sau garnituri rurale consistente, având un conținut bogat de fibre și carbohidrați complexi.
• astydamia — Nume purtat de mai multe personaje feminine din mitologia greacă, dintre care cea mai cunoscută este soția regelui Acastos din Iolcos. În legenda lui Peleu, Astydamia s-a îndrăgostit de acesta, iar în urma refuzului său, l-a acuzat pe nedrept în fața soțului ei că ar fi încercat să o dezonoreze, provocând o serie de răzbunări sângeroase care s-au încheiat cu uciderea ei și cucerirea orașului de către Peleu.