Dicționarul de Termeni Biologici și Medicali

• acidofilie — Proprietatea sau caracteristica unui organism, a unei celule ori a unui țesut de a fi acidofil; capacitatea biologică de a tolera și de a se dezvolta în condiții de aciditate ridicată sau afinitatea chimică structurală pentru fixarea selectivă a coloranților de natură acidă. Acest parametru fiziologic reflectă adaptarea moleculară specială a membranelor și enzimelor celulare la stresul provocat de valorile scăzute ale pH-ului.
• acromatofilie — Proprietate sau caracteristică a unor celule, țesuturi ori structuri anatomice microscopice de a fi acromatofile, manifestând o rezistență totală sau o lipsă completă de afinitate față de coloranții biologici uzuali. În tehnicile de laborator, această condiție biochimică structurală împiedică fixarea pigmenților, lăsând probele incolore în urma expunerii la reactivi.
• actinotactism — Formă particulară de tactism ce constă în proprietatea caracteristică a unor organisme inferioare, celule mobile sau microorganisme de a executa mișcări de orientare, atracție ori respingere sub influența directă a radiațiilor luminoase sau a altor tipuri de radiații electromagnetice emise de o sursă externă. Acest mecanism structural orientează comportamentul biologic în funcție de vectorii și intensitatea fluxului radiant.
• adaptație — Termen de specialitate utilizat ca variantă pentru procesul de adaptare, desemnând ansamblul modificărilor structurale, fiziologice sau comportamentale prin care un organism ori un organ se ajustează la variațiile factorilor de mediu. În fiziologia senzorială, termenul descrie diminuarea sau creșterea sensibilității unui receptor (cum ar fi adaptația vizuală la întuneric) ca răspuns la intensitatea stimulării prelungite.
• adelostom — Care are deschiderea bucală ascunsă, invaginată sau protejată de pliuri anatomice speciale; organism sau structură anatomică caracterizată printr-un aparat bucal retras, specific anumitor grupuri de nevertebrate sau larve marine. Acest caracter morfologic adaptativ oferă o protecție sporită împotriva prădătorilor sau a factorilor de mediu abrazivi, optimizând în același timp mecanismul de hrănire prin filtrare.
• ADN — Acid dezoxiribonucleic; macromoleculă complexă formată dintr-un lanț dublu helicoidal de nucleotide, care constituie suportul material al informației genetice în toate organismele vii și la majoritatea virusurilor. Structural, conține genele responsabile de ereditate, dezvoltare și funcționare biologică, fiind localizat în principal în nucleul celular.
• adoral — Situat în imediata vecinătate a gurii sau orientat spre regiunea bucală a unui organism animal; adiacent orificiului bucal. Termenul este utilizat în anatomia comparată și în zoologia nevertebratelor pentru a descrie poziția anatomică a unor structuri, tentacule, piese scheletice sau cili tactili în raport cu deschiderea bucală.
• aerobacter — Gen de bacterii gram-negative, în formă de bastonaș, mobile sau immobile, aerobe sau facultativ anaerobe, care se găsesc frecvent în sol, apă, produse lactate și în tubul digestiv al omului și animalelor. Aceste microorganisme au capacitatea de a fermenta glucoza și lactoza cu producerea unei cantități mari de gaze și acizi, fiind implicate uneori în infecții oportuniste ale tractului urinar sau respirator în medii clinice.
• aerogen — Care produce, generează sau eliberează gaze ori aer în cursul unei reacții chimice sau biochimice (de exemplu, bacterii aerogene care produc fermentație gazoasă). De asemenea, în epidemiologie și medicină, descrie o modalitate de transmitere sau de răspândire a unor agenți patogeni prin intermediul aerului sau sub formă de aerosoli.
• afototaxie — Formă de taxie caracterizată prin absența oricărei reacții de orientare sau mișcare locomotorie a unor celule, spori ori organisme inferioare (cum ar fi bacteriile sau algele unicelulare) sub influența stimulului luminos. Reprezintă o stare de indiferență totală sau neutralitate comportamentală față de prezența, intensitatea ori direcția razelor de lumină din mediul înconjurător.
• agam — Care se reproduce fără celule sexuale sau fecundare; organism vegetal ori animal a cărui înmulțire se realizează pe cale asexuată, prin diviziune celulară, înmugurire ori spori. În sens general, descrie procesul biologic structural care nu implică alternanța sau fuziunea de gameți.
• agamet — Celulă reproducătoare asexuată (cum ar fi un spor, o zoosporă sau o conidie) capabilă să dea naștere direct unui nou organism viu, fără a fuziona în prealabil cu o altă celulă sexuală. Structura sa funcțională este specifică plantelor inferioare, ciupercilor și protozoarelor care folosesc alternanța de generații în ciclul lor biologic.
• agametangiu — Organ reproducător asexuat (sporangiu) întâlnit la alge, ciuperci și plante inferioare, în interiorul căruia se produc exclusiv agameți (spori sau zoospori). Structura sa anatomică este adaptată pentru protejarea și eliberarea celulelor de înmulțire non-sexuală, asigurând perpetuarea speciei fără procesul de fecundare.
• agameto — Formă celulară reproductivă primitivă sau gamet lipsit de diferențiere sexuală care se dezvoltă în mod direct, fără fecundare, dând naștere unui nou organism. Reprezintă o unitate biologică a reproducerii asexuate, întâlnită la unele protozoare, alge și ciuperci inferioare, unde multiplicarea nu implică fuziunea de material genetic complementar.
• alantoid — Care se referă la alantoidă sau care are forma unui cârnat ori a unui sac alungit; alantoidian. În terminologia medicală și biologică structurală, termenul descrie configurația morfologică a unor anexe embrionare, membrane fetale sau structuri cavitare alungite ce apar în fazele timpurii de dezvoltare ale vertebratelor amniote.
• amfitochie — Formă specială de partenogeneză deuterotocă în care din ovulele nefecundate se pot dezvolta spontan indivizi de ambele sexe (atât masculi, cât și femele). Acest mecanism reproductiv structural este întâlnit la anumite specii de insecte (cum sunt unele afide sau viespi) și reprezintă o strategie biologică de adaptare genetică pentru reglarea dinamică a populației în lipsa reproducerii amfimictice.
• amiliform — Care are forma, aspectul sau structura unei granule de amidon; care se aseamănă morfologic cu amidonul. În biologia celulară și microscopie, termenul descrie incluziunile citoplasmatice, plastidele sau formațiunile macromculare care prezintă straturi concentrice sau o configurație similară cu cea a grăunților de amidon nativ.
• amilogenie — Funcția, proprietatea sau procesul biologic de generare și acumulare a amidonului în țesuturile plantelor; studiu al modului în care iau naștere granulele de amidon la nivel celular. Reprezintă un sinonim conceptual pentru amilogeneză, punând accentul pe proprietatea fiziologică structurală a organismului vegetal de a depozita carbohidrați complecși.
• amixie — Absență a reproducerii sexuate sau incapacitate genetică ori structurală de încrucișare între indivizi aparținând unor specii sau populații diferite, determinând izolarea reproductivă a acestora. În sens larg, fenomenul descrie lipsa amestecului sau a fuziunii gametice normale în cadrul unui ciclu biologic, având implicații directe în conservarea purității genetice sau în procesul de speciație.
• analizatoare — Forma de plural a substantivului analizator; în biologie, reprezintă sisteme morfofuncționale complexe (precum cel vizual, auditiv, olfactiv) responsabile de recepționarea, transmiterea și transformarea excitațiilor din mediul extern sau intern în senzații specifice. În tehnică și informatică, desemnează aparate de precizie sau programe software folosite pentru descompunerea automată și determinarea caracteristicilor unui semnal, curent electric, spectru luminos ori flux de date.