#variante

• adămăni — Termen arhaic rar sau variantă verbală regională întâlnită în vechi manuscrise ori graiuri locale, utilizat în trecut în mod tranzitiv pentru a exprima acțiunea de a ademeni, a amăgi, a momi sau a atrage pe cineva prin vorbe frumoase ori promisiuni înșelătoare. În studiile filologice, cuvântul este analizat ca o etapă fonetică intermediară sau o deviație dialectală înainte de stabilizarea formei literare moderne 'a ademeni'.
• adaoga — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a adăuga'; acțiunea de a pune ceva pe lângă un lucru existent pentru a-i mări volumul, numărul, valoarea ori intensitatea. Acest termen este întâlnit frecvent în textele juridice vechi, cronici sau în rețete culinare tradiționale din anumite zone rurale ale României.
• adaus — Variantă fonetică veche, regională sau populară a substantivului neutru 'adaos'; element suplimentar pus pe lângă un lucru existent pentru a-l completa sau a-i mări volumul. De asemenea, reprezintă o formă arhaică de participiu trecut a verbului 'a adăuga' (în loc de 'adăugat'), întâlnită frecvent în textele cronicărești și în documentele juridice din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• alele — 1. Forma de plural a substantivului feminin alelă; totalitatea formelor alternative ale aceleiași gene dintr-un locus cromozomial omolog. 2. Variantă regională, scurtată sau familiară pentru pronumele demonstrativ de depărtare feminin plural 'acelea' (sau 'acele'), utilizată colocvial pentru a indica obiecte sau persoane aflate la distanță.
• Antosiia — Formă grafică rară, variantă regională sau transcriere arhaică a prenumelui feminin creştin Antonia ori Antosia, derivat pe filieră ecleziastică din radicalul de origine latină Antonius. Acest antroponim se întâlneşte izolat în documente vechi din zonele de graniţă ale spaţiului românesc sau în registrele parohiale din estul Europei, păstrând o structură fonetică specifică adaptărilor paleoslave ori elene ale numelor sacre.
• Arsinte — Nume de familie și fost prenume masculin specific onomasticii tradiționale românești, considerat o variantă fonetică regională sau arhaică a numelui Arsenie (provenit din grecescul 'Arsenios', tradus prin 'bărbătesc', 'puternic'). În documentele medievale, apare ca nume de clăcași, răzeși sau meșteșugari, fiind răspândit în special în regiunile Moldovei și Transilvaniei, unde a dat naștere și unor derivate toponimice (cum ar fi sate numite după posesorii pământurilor).