#simbioza

• acarifer — Care poartă, adăpostește sau transportă acarieni; mediu, organism gazdă sau structură anatomică infestată sau populată de acești artropode microscopice. În entomologie, termenul caracterizează insecte (cum sunt unele specii de gândaci sau albine) care prezintă structuri specializate (acarinaria) destinate transportului simbiotic sau atașării foratice a acarienilor.
• acarofil — Care manifestă o afinitate biologică sau o relație de simbioză și adaptare reciprocă cu acarienii. Ca adjectiv, descrie în special 'plantele acarofile', specii vegetale care dezvoltă structuri anatomice miniaturale adaptate (cum sunt domatiile sau erineele) pentru a atrage și adăposti acarieni prădători benefici; aceștia curăță frunzele, distrugând ciupercile parazite și insectele dăunătoare plantei-gazdă.
• acarofitic — Care se referă la plantele ce trăiesc în simbioză cu acarienii sau care prezintă adaptări structurale specifice pentru a-i găzdui; propriu acarofitelor. Acest termen ecologic descrie mecanismele evolutive prin care anumite specii de plante dezvoltă micro-adăposturi (domatii) pe suprafața frunzelor pentru a asigura supraviețuirea acarienilor benefici, optimizându-și astfel propria protecție biologică împotriva fungilor și paraziților foliari.
• alagofil — Care manifestă o afinitate biologică structurală deosebită, atracție sau adaptare evolutivă optimă pentru mediile acvatice dominate de alge, iazuri stagnante ori culturi algale de laborator; organism vegetal, bacterian sau animal mic care trăiește, se dezvoltă ori se hrănește în simbioză strânsă cu algele. Ca substantiv masculin, descrie un micro-organism sau o specie microscopică iubitoare de alge, a cărei arhitectură celulară este optimizată metabolic pentru a absorbi nutrienții organici eliberați de fitoplancton în ecosistemele acvatice.
• anemonă-de-mare — Polip marin solitar din clasa Anthozoa, ordinul Actiniaria, caracterizat printr-un corp cilindric, moale și musculos, fixat de substrat printr-un disc pedios, și o coroană de tentacule urzicătoare în jurul deschiderii bucale. Aceste organisme prădătoare folosesc celulele nematociste pentru a paraliza prada mică și trăiesc adesea în relații de simbioză cu diverse specii de pești sau raci.
• ascolichene — Lichen al cărui biont fungic (componentul simbiotic ciupercă) aparține clasei ascomiceților, caracterizat structural prin reproducerea prin intermediul ascelor și ascosporilor. La plural, reprezintă un grup taxonomic vast de licheni (Ascolichenes) care include majoritatea speciilor cunoscute, adaptate să trăiască pe scoarța copacilor, pe stânci sau pe sol.
• bacteriocit — Celulă specializată, prezentă în corpul unor insecte sau nevertebrate (cum ar fi afidele ori gândacii), destinată exclusiv adăpostirii bacteriilor endosimbiotice transmise pe cale ereditară. În sens fiziologic, bacteriocitul asigură un mediu metabolic controlat în care bacteriile furnizează gazdei nutrienți esențiali, cum ar fi aminoacizii, pe care aceasta nu îi poate sintetiza singură.
• bacterioriză — Asociație simbiotică stabilă formată între rădăcinile unor plante superioare și anumite bacterii din sol, în special cele fixatoare de azot (cum sunt speciile de Rhizobium). În sens fiziologic, această structură ecologică permite plantelor (mai ales leguminoaselor) să asimileze azotul atmosferic transformat de bacterii în compuși accesibili, în timp ce microorganismele primesc carbohidrați rezultați din fotosinteză.
• bacteroid — Formă modificată, mărită și adesea ramificată pe care o adoptă celulele bacteriene fixatoare de azot (cum sunt cele din genul Rhizobium) după ce pătrund în interiorul celulelor gazdă din nodozitățile plantelor leguminoase. În sens fiziologic, stadiul de bacteroid reprezintă faza metabolică activă în care microorganismul își pierde peretele celular rigid și începe să sintetizeze complexul enzimatic nitrogenază, responsabil pentru fixarea azotului.