#orientalism

• Agem — Termen istoric și religios utilizat în documentele medievale românești și bisericești (provenind din arabă prin filieră turcă) pentru a desemna o persoană de origine persană (iraniană); prin extensie culturală sau geografică, numele făcea referire la Imperiul Persan Safavid, aflat adesea în concurență geopolitică cu Imperiul Otoman, sau la comunitățile și mărfurile de lux aduse din acele regiuni orientale.
• almee — Denumire dată în trecut (în special în Egiptul otoman și în Orientul Mijlociu) unei femei culte, dansatoare, cântăreață și poetă de curte, curtezană de rang înalt care recita versuri și asigura divertismentul artistic la seratele private ale elitelor. În literatura secolului al XIX-lea, termenul a fost preluat de scriitorii orientaliști occidentali, fiind adesea asociat în mod eronat sau restrâns doar cu dansul din buric.
• almeie — Variantă fonetică arhaică, coruptă sau regională pentru substantivul 'almee'; termen folosit sporadic în literatura veche de inspirație orientală sau în traducerile timpurii pentru a desemna o dansatoare, cântăreață și poetă din Egiptul otoman sau din Orientul Mijlociu, recunoscută pentru darul de a distra elitele prin recitări și coregrafii elegante.
• Aman Allah — Formulă exclamativă sau invocare provenită din spațiul islamic, tradusă literal prin 'Mila lui Dumnezeu' sau 'Doamne, ai milă!'. În literatura română veche, în cronicile de epocă și în textele folclorice balcanice, era utilizată de personaje pentru a exprima o stare profundă de uimire, spaimă extremă, deznădejde sau o rugăminte disperată de protecție în fața unui pericol iminent.
• arabistică — Ramură a orientalisticii care se ocupă cu studiul complex, științific și sistematic al limbii arabe, al literaturii, istoriei, filozofiei, religiei și culturii popoarelor de limbă arabă. Această disciplină academică oferă instrumentele filologice necesare descifrării evoluției civilizației islamice și a legăturilor sale istorice cu spațiul european și cel global.
• arslan — Substantiv de origine turcă (arslan / aslan) care înseamnă literar 'leu'. În istoria spațiului românesc și balcanic, termenul a intrat ca un împrumut lexical folosit fie în sens figurat pentru a desemna un bărbat curajos, puternic și viteaz, fie ca nume propriu (prenume sau nume de familie) purtat de diverse personalități istorice și conducători militari din imperiile vecine, ori asimilat în onomastica locală.
• babaic — Termen arhaic și regional de origine orientală utilizat pentru a desemna un tată, un bunic sau un bătrân respectat, cap de familie ori lider spiritual într-o comunitate. Ca adjectiv, descrie calități asociate cu această figură parentală sau patriarhală, sugerând înțelepciune, autoritate tradițională ori o atitudine ocrotitoare, fiind întâlnit în documente vechi din zonele cu influență otomană directă sau în graiurile conservatoare din sudul și estul țării.
• babaș — Termen istoric și regional de factură orientală utilizat în trecut pentru a desemna un tată respectat, un unchi în vârstă sau un tutore legal; prin extensie, făcea referire la un bărbat bătrân, sfătos sau administrator al unei mici proprietăți familiale. Ca adjectiv, descrie calități patriarhale, un comportament ocrotitor, dar sever, fiind întâlnit cu precădere în hrisoavele judecătorești sau testamentele arhaice din regiunile aflate sub influența juridică ori culturală a Imperiului Otoman.