#magnetism

• agonă — Linie imaginară pe suprafața Pământului (izogonă de valoare zero) care unește punctele în care declinația magnetică este nulă; în aceste zone, acul busolei indică cu exactitate nordul geografic (nordul adevărat), fără nicio abatere. Ca adjectiv, descrie un fenomen, o curbă sau o măsurătoare lipsită de un unghi de declinație.
• amagnetic — Care nu este magnetic, care nu posedă proprietăți magnetice sau care nu interacționează cu un câmp magnetic extern; care nu este atras de magneți și nu poate fi magnetizat. În fizica materialelor, termenul se aplică substanțelor nemagnetice sau materialelor diamagnetice și paramagnetice cu susceptibilitate magnetică neglijabilă, utilizate în construcția de aparate de precizie, ceasuri ori echipamente medicale (cum ar fi scanerele RMN) pentru a preveni interferențele și distorsiunile electromagnetice.
• amper-spiră — Unitate de măsură din afara Sistemului Internațional utilizată pentru a exprima forța magnetomotoare sau potențialul magnetic dintr-un circuit, având simbolul ca sau At. Un amper-spiră este egal cu forța magnetomotoare creată de trecerea unui curent continuu de un amper printr-o bobină alcătuită dintr-o singură spiră.
• Ampère — Numele de familie al faimosului fizician și matematician francez André-Marie Ampère (1775-1836), considerat unul dintre principalii fondatori ai electromagnetismului clasic. El a descoperit legile fundamentale ale interacțiunii dintre curenții electrici (Legea lui Ampère) și a inventat numeroase dispozitive experimentale, numele său fiind eternizat prin denumirea unității fundamentale de măsură a curentului electric în Sistemul Internațional.
• amperspiră — Variantă grafică compactă și continuă pentru substantivul compus 'amper-spiră'; unitate de măsură utilizată în electrotehnică pentru a exprima forța magnetomotoare sau potențialul magnetic într-un circuit inductiv, definită ca produsul dintre intensitatea curentului în amperi și numărul de spire ale înfășurării.
• antipol — Punct geografic, geometric sau magnetic situat într-o poziție perfect opusă și simetrică față de un pol de referință de pe o sferă ori de pe un corp ceresc; element structural definit ca extremitatea diametral opusă a axei centrale a unui sistem fizic ori matematic. În sens polar, reprezintă antipodul exact al unui pol geografic, cum ar fi Polul Sud în raport cu Polul Nord.
• Arago — Numele de referință al lui François Arago (1786–1853), celebru fizician, astronom și politician francez, care a adus contribuții fundamentale în optică, magnetism și electromagnetism, demonstrând natura ondulatorie a luminii. Numele său a devenit un eponim de mare importanță științifică, fiind atribuit unui crater lunar, unui crater marțian, unui asteroid, unui inel al planetei Neptun, precum și multor instituții academice globale.
• armatură — Ansamblu de piese metalice (bare, plase de oțel) introduse într-un element de construcție pentru a-i spori rezistența la întindere sau încovoiere; totalitatea dispozitivelor auxiliare (robinete, supape) atașate unei conducte sau unui cazan pentru controlul fluidelor; parte metalică mobilă a unui aparat electromagnetic sau înveliș de protecție al unui cablu.
• astatic — Care se află în echilibru indiferent, care nu posedă o poziție fixă de stabilitate sau care nu este influențat de forțele exterioare directive, precum magnetismul terestru. În electronică și automatică, descrie un sistem sau un regulator care nu prezintă o eroare staționară în raport cu mărimea de referință, continuând să își modifice parametrii până când eroarea este complet eliminată.
• autoexcitat — Despre mașini, generatoare sau sisteme electrice: care își produce singur curentul de excitație necesar creării câmpului magnetic magnetic propriu, fără a apela la o sursă de energie exterioară. În sens larg sau figurat, termenul descrie un sistem, un circuit sau o stare care se stimulează, se menține sau se amplifică prin propriile mecanisme interne ori reacții reziduale.
• autoexcitație — Fenomen sau procedeu de producere a curentului de excitație necesar unui generator electric chiar de către mașina respectivă, prin utilizarea magnetismului rezidual din polii inductori. Într-un sens abstract sau sistemic, autoexcitația reprezintă proprietatea unui sistem dinamic de a genera sau de a intensifica fenomene fizice, oscilații sau stări de tensiune prin reacție internă pozitivă.
• autoinducție — Fenomen electromagnetic care constă în producerea unei tensiuni electromotoare induse într-un circuit electric datorită variației intensității curentului electric care străbate acel circuit; inducție proprie. Conform legii lui Lenz, curentul de autoinducție rezultat are un sens care se opune variației curentului principal, manifestându-se ca o inerție electromagnetică la stabilirea sau întreruperea circuitelor.