#limfocit

• adenogramă — Rezultatul scris, reprezentarea grafică sau interpretarea microscopică cantitativă și calitativă a celulelor obținute prin puncția aspirativă a unui ganglion limfatic ori a unei glande. Această investigație structurală de laborator (cunoscută și ca limfadenogramă) stabilește raportul procentual dintre diferitele tipuri celulare (limfocite, neurofile, histiocite) pentru a diferenția o reacție inflamatorie de o proliferare malignă.
• agranulocit — Tip de leucocit (celulă albă din sânge) caracterizat prin absența granulațiilor specifice din citoplasmă și printr-un nucleu simplu, neafectat de lobulație; include limfocitele și monocitele, având un rol fundamental în răspunsul imun adaptativ și în fagocitarea agenților patogeni invadatori.
• anergic — Care se află în stare de anergie; caracterizat prin lipsa totală sau diminuarea severă a reactivității imunitare a unui organism în fața acțiunii antigenelor specifice. Din punct de vedere clinic, termenul descrie starea unui pacient ale cărui limfocite T sau B refuză structural să genereze un răspuns inflamator ori defensiv normal, fenomen întâlnit în imunodeficiențe, stadii terminale ale unor boli cronice ori ca urmare a unor tratamente imunosupresoare agresive.
• anergie — Stare patologică sau fiziologică caracterizată prin absența totală ori diminuarea severă a capacității de reacție a organismului (în special a sistemului imunitar) în fața acțiunii unor antigene, alergeni sau stimuli externi. În imunologia celulară, reprezintă un mecanism de toleranță periferică în care limfocitele devin inactive funcțional în urma interacțiunii cu un antigen, fără a mai declanșa un răspuns inflamator ori de apărare.
• anticorp — Moleculă proteică complexă (imunoglobulină) sintetizată de limfocitele B ale sistemului imunitar ca răspuns la pătrunderea în organism a unei substanțe străine (antigen), având capacitatea structurală specifică de a se lega de aceasta pentru a o neutraliza sau distruge. Această barieră biologică stă la baza imunității dobândite, asigurând apărarea împotriva bacteriilor, virusurilor și toxinelor.
• autoimunizare — Procesul fiziopatologic activ prin care un organism devine imunizat împotriva propriilor săi constituenți antigenici; declanșarea și inducerea efectivă a producției de autoanticorpi în urma expunerii la factori declanșatori sau a unor modificări structurale ale proteinelor proprii. Spre deosebire de autoimunitate (starea generală), termenul descrie dinamica, evoluția și etapele concrete de dobândire a acestei reactivități anormale.