#eritrocit

• acantocit — Eritrocit (globulă roșie) alterat patologic, caracterizat printr-o formă anormală sferică sau de stea, prezentând pe suprafața membranei sale multiple proeminențe (spiculi) citoplasmatice rigide, ascuțite și neregulate ca lungime și distribuție. Această modificare morfologică (acantocitoză) este cauzată de anomalii ale lipidelor membranare și este întâlnită în afecțiuni severe precum abetalipoproteinemia, boli hepatice avansate sau neuroacantocitoză.
• acantocitoză — Stare patologică caracterizată prin prezența în sângele periferic a unui număr anormal de mare de acantocite (eritrocite spiculate, cu prelungiri membranare rigide și neregulate). Această anomalie morfologică este strâns legată de alterarea metabolismului lipidic și a structurii membranei celulare, fiind un indicator diagnostic major pentru afecțiuni ereditare rare (cum ar fi abetalipoproteinemia sau sindromul McLeod), boli hepatice severe în stadiu terminal sau tulburări neurodegenerative din grupul neuroacantocitozelor.
• acariot — Care este lipsit de nucleu celular individualizat și structurat sau care nu posedă o membrană nucleară care să delimiteze materialul genetic. Ca substantiv, termenul desemnează o celulă anucleată (cum sunt eritrocitele mature ale mamiferelor) sau o entitate biologică primitivă (precum virusurile) care nu are o structură celulară completă sau un aparat nuclear propriu-zis.
• acromatocit — Eritrocit patologic degradat care și-a pierdut complet conținutul de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, decolorată sau goală; celulă roșie reziduală (umbră eritrocitară) rezultată în urma unui proces sever de hemoliză ori traumatism mecanic al membranei.
• acromocit — Formă celulară eritrocitară patologică sau stadiu degradat al unui globul roșu care și-a pierdut parțial sau integral conținutul normal de hemoglobină, apărând sub microscop ca o structură celulară palidă, semitransparentă ori complet golită de pigment. Acest fenomen structural survine de obicei în urma unor procese severe de hemoliză intravasculară, traume mecanice la nivelul membranei celulare sau alterări osmotice intense, lăsând în urmă o membrană reziduală cunoscută în literatura de specialitate și ca umbră eritrocitară.
• aglobulie — Scădere accentuată sau absență totală a globulelor roșii (eritrocitelor) din sânge, reprezentând o formă severă și critică de anemie structurală. Această afecțiune hematologică perturbă grav capacitatea sângelui de a transporta oxigenul către țesuturile biologice, fiind adesea cauzată de o disfuncție severă a măduvei osoase hematopoietice.
• aglutinogen — Substanță cu rol de antigen, de natură proteică sau glucidică, situată pe suprafața externă a membranei eritrocitare, a bacteriilor ori a altor celule biologice. Interacțiunea sa structurală cu o aglutinină specifică din plasmă declanșează reacția de aglutinare, fiind elementul biochimic de bază care definește caracterul grupelor de sânge din sistemele ABO și Rh.
• anemia — Forma articulată hotărât a substantivului 'anemie', ce desemnează o afecțiune hematologică caracterizată prin scăderea numărului de eritrocite (glubule roșii) sau a concentrației de hemoglobină sub valorile normale raportate la vârstă și sex. Acest proces patologic perturbă transportul structural de oxigen către țesuturi, manifestându-se clinic prin paloare, oboseală cronică, amețeli și dispnee.
• anemiare — Acțiunea de a (se) anemia și rezultatul ei; proces fiziopatologic prin care organismul sau un țesut suferă o scădere a numărului de eritrocite ori a concentrației de hemoglobină. Acest fenomen alterează structural transportul de oxigen către celule, ducând la instalarea treptată a unei stări clinice de slăbiciune, paloare și epuizare metabolică.
• anemie — Stare patologică caracterizată prin scăderea numărului de eritrocite (globule roșii) sau a concentrației de hemoglobină din sânge sub valorile normale ponderate pentru vârstă și sex. Acest proces fiziopatologic perturbă transportul structural de oxigen către țesuturi, manifestându-se clinic prin paloare cutanată, oboseală cronică, slăbiciune musculară generalizată, amețeli și dispnee la efort.
• anemiere — Acțiunea de a (se) anemia și rezultatul ei; procesul fiziopatologic sau evoluția biologică prin care un organism sau un țesut suferă o scădere treptată a numărului de eritrocite ori a concentrației de hemoglobină. Acest fenomen alterează structural transportul de oxigen către celule, ducând la instalarea unei stări clinice de slăbiciune, paloare și epuizare metabolică.
• aneritropoieză — Stare patologică gravă caracterizată prin oprirea completă sau eșecul structural sever al procesului de eritropoieză (producerea și maturarea globulelor roșii în măduva hematogenă). Acest fenomen clinic blochează reînnoirea eritrocitară, ducând rapid la instalarea unei anemii aplastice profunde sau acute, fiind declanșat de infecții virale (precum parvovirusul B19), expunerea la substanțe mielotoxice sau în contextul unor sindroame genetice rare.
• anizocitoză — Condiție patologică caracterizată prin prezența în sânge a unor celule (în special globule roșii sau eritrocite) cu dimensiuni inegale și variate în mod anormal; anizocitoză. Identificată frecvent prin examinarea unui frotiu de sânge periferic și măsurată prin parametrul RDW (lărgimea distribuției eritrocitare), aceasta reprezintă un indicator clinic esențial pentru diagnosticul diferențial al diferitelor tipuri de anemii, deficiențe de fier ori tulburări ale măduvei osoase.
• anucleat — Care este lipsit de nucleu; se referă la celule care nu posedă un nucleu structural (fie pentru că l-au pierdut pe parcursul maturizării biologice, cum este cazul hematiilor adulte la mamifere, fie pentru că aparțin unor organisme procariote).
• anulocit — Hematie patologică (eritrocit) de formă inelară, caracterizată printr-o paloare centrală extrem de accentuată și o concentrare redusă a hemoglobinei doar la periferia membranei celulare; este un indicator diagnostic specific pentru anemiile feriprive severe sau talasemii.