#disperare

• apelpiseală — Stare psihologică de deznădejde profundă, disperare extremă sau pierdere totală a speranței; lipsă de perspectivă în fața unei situații dificile. Acest termen, cu o puternică tentă literară și istorică, era utilizat frecvent în scrierile din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, fiind înlocuit treptat în limba modernă de cuvântul 'disperare'.
• apelpisi — A-și pierde complet speranța, a deznădăjdui sau a cădea într-o stare de disperare profundă; a se lăsa copleșit de greutățile vieții fără a mai vedea o cale de ieșire. Este un împrumut lexical istoric, utilizat cu precădere în textele din epoca fanariotă și în traducerile timpurii ale textelor bisericești.
• apelpisie — Stare de deznădejde totală, disperare profundă sau lipsă copleșitoare de speranță în fața unei nenorociri ori a unui impas existențial. Acest substantiv abstract era utilizat ca sinonim perfect pentru 'apelpisieală' în manuscrisele literare și juridice românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea.
• apelpisire — Acțiunea de a se apelpisi și rezultatul ei; procesul psihologic de pierdere a speranței, instalarea deznădejdii sau abandonarea oricărei lupte interne. Reprezintă substantivul de acțiune derivat din verbul arhaic 'apelpisi', înlocuit complet în lexicografia modernă de conceptul de disperare.