#chimie

• ab initio — Expresie latină care înseamnă 'de la început' sau 'de la punctul zero'. În biochimie și farmacologie computațională, se referă la calcule sau simulări bazate strict pe legile fizicii cuantice, fără a folosi date empirice preexistente (ex. plierea proteinelor ab initio). În medicina legală, descrie un act, o expunere toxică sau o condiție patologică considerată nulă sau prezentă încă din momentul inițial.
• Abderhalden — Eponim medical legat de numele biochimistului Emil Abderhalden, utilizat pentru a desemna reacția imunologică de apărare (reacția Abderhalden) bazată pe fermenții de apărare din ser, folosită în trecut pentru diagnosticarea precoce a sarcinii sau a anumitor afecțiuni oncologice și psihiatrice (precum demența precoce). De asemenea, termenul definește sindromul Abderhalden-Kaufmann-Lignac, o tulburare metabolică congenitală rară caracterizată prin cistinoză și nanism renal.
• abi — Element de compunere savantă utilizat ca prefixoid (variantă a prefixului 'abio-') pentru a semnala absența vieții, lipsa organismelor vii sau procese organice care se desfășoară în afara structurilor biologice active. În biochimie și farmacologie clinică, participă la formarea unor termeni tehnici ce descriu medii sterile, sinteze chimice artificiale de compuși genetici ori reacții moleculare complet lipsite de interacțiune celulară vie.
• abientin — Termen tehnic de specialitate care desemnează un compus organic, un derivat acid sau o substanță rășinoasă extrasă ori izolată din structurile celulare ale coniferelor, în special din genul Abies (brad). În chimia farmaceutică și farmacognozie, proprietățile abientine sunt analizate datorită potențialului lor antiseptic, antiinflamator și expectorant, acizii din această clasă servind ca precursori în sinteza unguentelor dermatologice și a preparatelor inhalatorii pulmonare.
• abietină — Substanță rășinoasă, de natură diterpenică, extrasă în trecut din rășina unor specii de conifere (în special din genul Abies). În farmacognozia timpurie și în medicina populară savantă a secolului al XIX-lea, era utilizată ca ingredient activ în prepararea unguentelor vulnerare, a plasturilor antireumatici sau ca stimulent balsamic pentru mucoasele respiratorii, datorită proprietăților sale antiseptice și cicatrizante.
• abrastol — Sare de calciu a sulfo-beta-naftolului, utilizată în trecut în industria alimentară și vinificație ca agent antiseptic, conservant și de stabilizare a băuturilor fermentate; compus chimic din clasa derivaților naftolici interzis ulterior în legislația sanitară modernă din cauza potențialului său toxic ridicat asupra organismului.
• acaroid — Care seamănă ca formă sau aspect cu un acarian; ovoidal, compact și lipsit de o segmentare vizibilă a corpului. În botanică și chimie, termenul desemnează 'rășina acaroidă' (sau guma acaroidă), o substanță rășinoasă naturală, de culoare galbenă sau roșiatică, extrasă din plante australiene din genul Xanthorrhoea, utilizată tradițional în industrie pentru fabricarea lacurilor, a spiritelor, a cernelurilor de tipar și în pirotehnie datorită proprietăților sale excelente de ardere.
• acroleină — Lichid volatil, incolor sau slab gălbui, cu un miros extrem de înțepător, sufocant și lacrimogen, având formula chimică CH2=CH-CHO; propenal. Această aldehidă nesaturată simplă structural este extrem de toxică și inflamabilă, formându-se prin deshidratarea glicerinei la temperaturi înalte (cum ar fi în timpul prăjirii grăsimilor animale sau vegetale) ori prin arderea incompletă a biomasei și a tutunului, fiind utilizată industrial ca intermediar în sinteza materialelor plastice și a erbicidelor.
• Actimie — Termen istoric sau tehnic rar utilizat pentru a descrie proprietatea sau intensitatea radiațiilor luminoase de a produce modificări chimice ori structurale în materialele pe care le traversează sau le lovesc. Acest fenomen constituie baza istorică a proceselor fotochimice, fiind strâns legat de actinism și de studiul modului în care lumina solară ori artificială interacționează direct cu emulsia fotografică sau cu alte substanțe sensibile la spectrul ultraviolet.
• actinic — Despre radiații sau fluxuri luminoase; capabil să producă modificări, transformări ori reacții chimice (și fotochimice) intense în substanțele pe care le lovește ori le traversează. Proprietățile actinice sunt specifice în special radiațiilor din spectrul ultraviolet și razelor solare de unde scurte, fiind esențiale în procesul de expunere a emulsiilor fotografice convenționale sau în declanșarea unor fenomene biologice la nivelul țesuturilor vii.
• actinid — Element chimic metalic și radioactiv aparținând seriei actinidelor (sau actinoide), un grup structural stabilizat format din 15 elemente grele situate în tabelul periodic de la actiniu (număr atomic 89) până la lawrenciu (număr atomic 103). Toate aceste elemente fac parte din blocul 'f' (seria 5f) al metalelor tranziționale, fiind caracterizate prin instabilitate nucleară mare, densitate ridicată și proprietăți electrochimice strâns corelate cu cele ale actiniului.
• actinide — Formă de plural pentru substantivul 'actinid'; grup structural omogen din tabelul periodic format din 15 elemente chimice metalice și radioactive, cu numere atomice cuprinse între 89 (actiniu) și 103 (lawrenciu). Situate în blocul 'f' al elementelor tranziționale din perioada a 7-a, acestea prezintă proprietăți chimice similare datorită completării progresive a substratului electronic 5f, fiind recunoscute pentru densitatea lor ridicată, instabilitatea nucleară mare și capacitatea de a suferi fisiune.
• actinigen — Care produce, generează sau emite raze ori radiații, în special din spectrul luminos, ultraviolet ori x. În fizica aplicată și chimie, termenul descrie substanțe, dispozitive sau fenomene capabile să acționeze ca surse structurale de energie radiantă, având proprietatea de a declanșa reacții fotochimice ori transformări moleculare în mediul înconjurător prin intermediul fluxului emis.
• actinism — Proprietate structurală și fiziologică a radiațiilor luminoase, în special a celor cu lungime de undă scurtă din spectrul ultraviolet, de a produce reacții chimice sau modificări moleculare în substanțele fotosensibile expuse direct. Acest fenomen constituie fundamentul istoric al tehnologiilor fotografice analogice, al proceselor de sinteză chimică declanșate de lumină și al unor reacții biologice complexe la nivelul țesuturilor vii.
• actiniu — Element chimic metalic, radioactiv, de culoare alb-argintie, cu numărul atomic 89 și simbolul Ac, care deschide seria actinidelor în tabelul periodic. Descoperit în 1899 de André-Louis Debierne, actiniul este un element extrem de rar în scoarța terestră, găsindu-se în cantități infime în minereurile de uraniu. Structural, acesta cristalizează în sistem cubic cu fețe centrate, este foarte reactiv și emite o radiație albăstruie intensă în întuneric din cauza ionizării aerului înconjurător.
• actinium — Forma originală neologică, grafia latină și denumirea internațională oficială în limba engleză pentru elementul chimic 'actiniu' (simbol Ac, număr atomic 89). Acest termen structural definește metalul radioactiv greu din blocul 'f' al tabelului periodic, utilizat în literatura științifică mondială și în standardele IUPAC pentru a descrie proprietățile izotopilor implicați în procesele de fisiune nucleară sau în cercetările medicale oncologice avansate.
• actinogen — Care produce, generează sau emite raze ori radiații, în special din spectrul luminos, ultraviolet ori x. În fizica aplicată și chimie, termenul descrie substanțe, dispozitive sau fenomene capabile să acționeze ca surse structurale de energie radiantă, având proprietatea de a declanșa reacții fotochimice ori transformări moleculare în mediul înconjurător prin intermediul fluxului emis.
• actinografie — Termen medical și științific istoric utilizat în trecut ca sinonim pentru radiografie sau tehnica de obținere a unor imagini structurale interne ale corpurilor solide cu ajutorul radiațiilor X ori al altor fascicule radiante active. În fizica aplicată veche, definea și metoda generală de imprimare ori înregistrare pe o peliculă fotosensibilă a efectelor chimice determinate direct de expunerea la un flux de unde electromagnetice din spectrul ultraviolet.
• actinoid — Denumire sistematică oficială recomandată de IUPAC pentru orice element chimic din seria actinidelor, ce cuprinde cele 15 elemente metalice și radioactive cu numere atomice de la 89 (actiniu) până la 103 (lawrenciu). Ca adjectiv, descrie un comportament chimic sau o structură atomică asemănătoare cu cea a actiniului, fiind caracterizat prin completarea progresivă a substratului electronic 5f, densitate foarte mare și proprietăți electrochimice specifice metalelor grele.
• actinologie — Ramură interdisciplinară a științei care se ocupă cu studiul structural și teoretic al radiațiilor luminoase și electromagnetice (în special din spectrul ultraviolet și cel vizibil de unde scurte) și al efectelor chimice, fotochimice sau biologice pe care acestea le produc asupra corpurilor expuse. Actinologia înglobează principii din fizica optică, fotochimie și biofizică pentru a analiza modul în care fluxurile radiante interacționează cu materia organică și anorganică.