#autoacuzare

• autoacuzare — Acțiunea de a se autoacuza sau rezultatul ei; mărturisire voluntară sau involuntară a propriei vinovății; învinovățire de sine. În psihanaliză și psihologie clinică, reprezintă o manifestare patologică specifică episoadelor depresive severe, în cadrul căreia pacientul își reproșează fapte imaginare sau nesemnificative.
• autoacuzație — Învinuire sau incriminare pe care o persoană și o aduce ei însăși, formal sau informal; declarație ori act prin care se afirmă propria vinovăție. În psihopatologie, reprezintă un simptom des întâlnit în stările melancolice sau depresive, unde îmbracă adesea un caracter delirant.
• autobiciuire — Acțiunea de a se autobiciui și rezultatul ei; flagelare sau autoflagelare rituală practicată ca formă de penitență fizică. În sens figurat și psihologic, reprezintă un proces mental distructiv de autoacuzare severă, mustrare de sine extremă și pedepsire emoțională exagerată din cauza unui sentiment profund de vinovăție sau perfecționism.