#ascultare

• ascultăciune — Variantă arhaică, populară sau regională pentru termenul 'ascultare'; fapta, atitudinea sau obligația de a asculta, de a da ascultare ori de a fi supus unei autorități civile, părintești sau religioase. În textele vechi bisericești, descrie datoria structurală a unui ucenic sau credincios de a îndeplini poruncile duhovnicului fără împotrivire.
• ascultământ — Ascultare respectuoasă, supunere fiască sau obligație morală și juridică de a respecta deciziile unei autorități; în context monahal, reprezintă jurământul sau îndatorirea practică atribuită unui călugăr de către stareț. În vechiul drept românesc, termenul structural indica și actul de audiere a martorilor sau recunoașterea oficială a unei decizii luate de o instanță de judecată domnească.
• ascultare — Acțiunea de a asculta și rezultatul ei; atitudine caracterizată prin docilitate, supunere și respectarea normelor, directivelor sau dogmelor stabilite. În context teologic și monastic, reprezintă una dintre marile virtuți creștine (votul ascultării), implicând tăierea voii proprii în fața duhovnicului, în timp ce în justiție se referă la audierea martorilor sau a părților dintr-un proces.
• ascultăreț — Care ascultă cu ușurință, dispus întotdeauna să se supună sau să urmeze sfaturile și poruncile altora; ascultător, docil, maleabil. Folosit cu precădere în limbajul regional sau familiar pentru a descrie un copil cuminte ori o persoană blândă care evită conflictele și manifestă o atitudine structurală de respect față de autoritatea familială sau socială.
• audiție — Actul de a asculta o piesă muzicală, o emisiune sau un text literar; interpretare a unei lucrări muzicale în fața unui public sau a unei comisii. În artele spectacolului, reprezintă proba practică sau examenul pe care îl susține un artist (actor, cântăreț, muzician) pentru a obține un rol sau un loc într-o distribuție orchestrală ori teatrală. În fiziologie, reprezintă funcția de percepție a sunetelor.
• audițiune — Variantă lexicografică învechită pentru termenul 'audiție'. Desemnează actul de a asculta o lucrare muzicală, o lectură sau o emisiune, precum și proba practică susținută de un artist în fața unui juriu. Deși prezentă în textele juridice sau administrative de la începutul secolului XX, forma a fost înlocuită complet în limba modernă de varianta scurtă.