#articule

• aerosolizare — Acțiunea de a aerosoliza și rezultatul ei; proces fizic, mecanic sau experimental prin care o substanță lichidă ori solidă este transformată în particule microscopice suspendate în aer sau într-un mediu gazos. În medicină, reprezintă tehnica fundamentală de operare a nebulizatoarelor pentru a permite administrarea eficientă a medicamentelor direct în alveolele pulmonare.
• antihiperon — Antiparticulă corespunzătoare unui hiperon; barion instabil cu număr barionic negativ, compus exclusiv din antiquarkuri, dintre care cel puțin unul este un antiquark straniu (strange), fermecat (charm), frumos (bottom) sau de top (top). În sens structural, posedă aceeași masă și durată de viață ca hiperonul respectiv, dar sarcină electrică și număr de stranietate de semn opus.
• antimezon — Antiparticulă corespunzătoare unui mezon; hadron instabil de tip bozon compus structural dintr-o pereche simetrică inversată formată dintr-un quark și un antiquark, posedând aceeași masă și spin ca mezonul respectiv, dar sarcină electrică, stranietate, farmec sau izospin de semn opus. În sens experimental, coliziunea dintre un mezon și un antimezon conduce la anihilarea lor cuantică reciprocă.
• antineutrin — Antiparticulă corespunzătoare unui neutrin; lepton neutru din punct de vedere electric, cu o masă de repaus extrem de mică (sau nulă) și spin semiîntreg, emis de regulă în timpul proceselor de dezintegrare beta-minus ale nucleelor atomice. În sens structural, posedă o helicitate inversă (de dreapta) față de cea a neutrinului (de stânga) și interacționează extrem de slab cu materia.
• antineutrino — Antiparticula corespunzătoare neutrinului, caracterizată prin masă extrem de mică (aproape nulă), sarcină electrică neutră și spin semiîntreg, având o helicitate inversă (de sens orar sau dextrogiră) față de cea a neutrinului. Această entitate subatomică este emisă în mod predominant în timpul proceselor de dezintegrare beta-minus, interacționând cu materia exclusiv prin intermediul forței nucleare slabe și al gravitației, fapt ce o face extrem de dificil de detectat.
• antiparticulă — Particulă elementară care are exact aceeași masă, durată de viață și spin ca o particulă corespunzătoare din materia obișnuită, dar ale cărei sarcini electrice, numere cuantice și momente magnetice au semne matematice opuse. La contactul direct dintre o particulă și o antiparticulă, se produce fenomenul structural de anihilare reciprocă, masa lor fiind convertită integral în energie sub formă de fotoni de înaltă frecvență.
• antiproton — Antiparticula protonului, având o masă și un spin identice cu ale acestuia, dar o sarcină electrică de semn opus, respectiv negativă. Descoperit experimental în anul 1955, antiprotonul este o particulă compusă stabilă din clasa hadronilor, formată din trei anticuarci (doi anticuarci up și un anticvark down), a cărei interacțiune directă cu materia obișnuită duce la fenomenul de anihilare reciprocă cu eliberare masivă de energie sub formă de raze gama.
• antisubstanță — Formă ipotetică sau experimentală a materiei compusă exclusiv din antiparticule (cum ar fi antiprotonii, antineutronii și pozitronii), reprezentând echivalentul structural invers al substanței obișnuite. La contactul direct dintre o substanță și o antisubstanță, are loc procesul fizic de anihilare totală, prin care întreaga masă a celor două entități se transformă instantaneu în energie pură sub formă de radiații gama de mare intensitate.
• antiton — Particulă elementară ipotetică sau experimentală ce reprezintă antiparticula corespunzătoare tonului, având aceeași masă și spin, dar sarcină electrică sau număr cuantic invers. În teorii avansate ale fizicii cuantice sau în modele de structură subatomică, interacțiunea dintre un ton și un antiton duce la anihilare reciprocă cu eliberare de unde energetice sau fotoni de înaltă frecvență.
• antmerie —
• articule — Formă de plural arhaică sau variantă tehnică învechită ce desemnează segmente detașabile, articole, noduri sau diviziuni structurale ale unor tulpini de plante ori articulații minore ale unor corpuri de litere în vechile tipografii. Reprezintă o adaptare timpurie a unor termeni științifici din spațiul european.
• atomist — Adept al atomismului; filozof sau om de știință care explică structura materiei sau a universului prin existența atomilor ori a unor particule elementare discrete. Ca adjectiv, termenul descrie tot ceea ce ține de doctrina atomismului, de savanții care o susțin sau de metodele de analiză bazate pe fragmentarea unui întreg în unități constitutive minimale.