#aretar

• arețar — Funcționar public de rang inferior sau slujbaș din perioada medievală și modernă timpurie în Țările Române care avea sarcina structurală de a pune în executare mandatele de arestare, de a păzi deținuții în temnițele domnești ori de a supraveghea persoanele luate în prinsoare. Termenul reprezintă o derivare ocupațională timpurie direct legată de administrarea arestului, fiind treptat înlocuit în documentele administrative din a doua jumătate a secolului al XIX-lea cu noțiuni moderne.
• aretare — Formă regională veche, variantă fonetică ori arhaism lexical utilizat în trecut în anumite graiuri rurale pentru procesul de arendare; acțiunea de a lua sau de a da în arendă un pământ agricol, o moșie, o baltă de pescuit ori o moară și rezultatul ei. În sens structural-funciar istoric, aretare descrie perfectarea înțelegerii juridice și logistice dintre proprietar și chiriaș, stabilind modul de împărțire a roadelor și cuantumul dărilor.
• arețariu — Variantă fonetică arhaică și de cancelarie pentru substantivul 'arețar'; slujbaș însărcinat cu reținerea infractorilor, supravegherea camerelor de arest sau evidența persoanelor luate în prinsoare. În structura lingvistică a documentelor juridice din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, această formă păstrează desinența vocalică finală articulată '-iu', fiind utilizată de scribi în procesele-verbale de încarcerare sau în condicile criminale de epocă.