#aerobic

• aerob — Care trăiește, se dezvoltă, se manifestă sau funcționează numai în prezența oxigenului atmosferic liber. În biologie, se referă la organismele (aerobionte) care folosesc oxigenul pentru respirația celulară; în fiziologie și sport, descrie un tip de efort fizic moderat și prelungit în care energia este produsă prin metabolizarea oxigenului.
• aerobic — Ca substantiv, reprezintă un sistem de exerciții fizice complexe, executate de obicei pe un fundal muzical ritmat, menit să sporească aportul de oxigen în organism și să îmbunătățească activitatea cardiovasculară și respiratorie. Ca adjectiv, este o variantă lingvistică utilizată adesea ca sinonim pentru termenul 'aerob', descriind procese metabolice sau eforturi fizice susținute de oxigen.
• aerobiont — Ca substantiv, desemnează orice organism (animal, plantă sau microorganism) care trăiește, se dezvoltă și își desfășoară funcțiile vitale exclusiv în prezența oxigenului molecular liber din aer sau apă. Ca adjectiv, descrie calitatea unui organism de a aparține acestui grup ecologic strict dependent de procesele aerobe.
• aerobiotic — Care se referă la aerobioză, care aparține aerobiozei sau care se dezvoltă într-un mediu guvernat de prezența oxigenului atmosferic. Acest termen descrie fenomenele metabolice, stilurile de viață sau nișele ecologice specifice organismelor aerobe, evidențiind interacțiunea biochimică dintre celule și oxigenul molecular.
• aerobiu — Ca substantiv, desemnează orice organism (în special un microorganism, cum ar fi o bacterie sau o ciupercă) care are nevoie de oxigen molecular liber pentru a trăi și a se dezvolta. Ca adjectiv, reprezintă o variantă lingvistică mai puțin frecventă pentru termenul 'aerob', descriind fenomene, medii sau ființe adaptate la prezența aerului.
• aerofob — Ca substantiv sau adjectiv în psihologie, desemnează o persoană care suferă de aerofobie, manifestând o frică patologică și irațională de curenții de aer, de aerul curat sau de zborul cu avionul. În biologie, termenul descrie un microorganism sau o celulă care evită contactul cu oxigenul molecular, prezentând un comportament anaerob.
• amilobacter — Denumire generică pentru o bacterie anaerobă, adesea aparținând genului Clostridium (cum este Clostridium butyricum), capabilă să fermenteze amidonul și alte polizaharide în absența oxigenului. Acest microorganism joacă un rol structural esențial în procesele naturale de descompunere a materiei vegetale și în producerea industrială de acid butiric sau solvenți, având proprietatea de a acumula incluziuni de amidon în celulă.
• anaerob — Se spune despre organisme (bacterii, ciuperci) care pot trăi, se pot dezvolta sau își pot desfășura procesele vitale structurale în absența oxigenului molecular liber; de asemenea, descrie procese biochimice (fermentație, respirație celulară) care au loc fără participarea oxigenului. În fiziologia sportivă, califică eforturile fizice intense și de scurtă durată în care energia este produsă prin degradarea carbohidraților fără aport suplimentar de oxigen.
• anaerobie — Formă de viață, stare sau mod de existență a unor microorganisme care se dezvoltă structural într-un mediu complet lipsit de oxigen molecular liber. Acest fenomen biologic reprezintă baza proceselor arhaice de metabolism energetic, fiind esențial în diverse ecosisteme izolate, în procesele de tratare a apelor uzate (digestie anaerobă) și în industriile fermentative alimentare.
• anaerobiont — Microorganism sau organism inferior care trăiește și se dezvoltă structural exclusiv într-un mediu lipsit de oxigen molecular liber. Acest tip de organism, reprezentat în principal de bacterii denitrificatoare, metanogene sau sulfat-reducătoare, își obține energia necesară funcțiilor vitale prin procese metabolice alternative precum fermentația sau respirația anaerobă.
• anaerobiotic — Care aparține anaerobiozei sau care se desfășoară în condiții complet lipsite de oxigen; referitor la metabolismele, organismele sau mediile de viață anoxice. În sens structural biochimic, califică reacțiile de degradare a substanțelor organice în care acceptorul final de electroni nu este oxigenul molecular, ci un alt compus chimic (cum ar fi azotatul sau sulfatul).
• anaerobioză — Viață sau mod de existență a unor organisme (bacterii, drojdii) în medii complet lipsite de oxigen molecular liber; totalitatea proceselor metabolice și biochimice structurale prin care celulele își asigură energia necesară în absența oxigenului, bazându-se pe fermentație sau respirație anaerobă. Acest fenomen ecologic și fiziologic este crucial în ecosistemele extreme, în industria alimentară de fermentare și în stațiile de epurare a apelor uzate.
• anaerobiu — Variantă fonetică sau formă substantivizată învechită pentru termenul 'anaerob'; microorganism, celulă sau organism inferior capabil să trăiască și să se multiplice structural într-un mediu lipsit de oxigen molecular. Ca adjectiv, descrie procese biochimice sau medii ecologice anoxice unde metabolismul se bazează exclusiv pe căi energetice alternative care nu implică utilizarea oxigenului.
• anaerofit — Plantă sau organism vegetal inferior care are capacitatea structurală de a trăi, de a se dezvolta sau de a-și desfășura procesele metabolice în medii complet lipsite de oxigen liber ori cu o concentrație extrem de scăzută a acestuia. Acest fenomen adaptativ este întâlnit la anumite specii de fungi, alge sau bacterii vegetale care populează soluri inundate, mâluri adânci ori incinte organice etanșe, unde respirația se realizează pe cale fermentativă.
• analactic — Care nu produce acid lactic, care împiedică acumularea acestuia sau care se referă la un proces metabolic desfășurat structural fără generare de lactat. În fiziologia efortului, termenul califică metabolismul energetic anaerob alactacid, în cadrul căruia energia necesară contracțiilor musculare explozive de scurtă durată este furnizată exclusiv prin descompunerea fosfocreatinei, fără intervenția glicolizei anaerobe.
• anoxibiotic — Care se dezvoltă, trăiește sau își desfășoară procesele metabolice exclusiv în absența oxigenului molecular liber; caracteristic organismelor anaerobe sau mediilor lipsite de aer. În microbiologie și ecologie structurală, termenul califică bacteriile anoxibiotice (sau obligat anaerobe) și procesele biochimice de fermentație ori descompunere care au loc în sedimentele adânci, în bazinele marine stagnante sau în tractul digestiv al animalelor.
• azotobacter — Gen de bacterii aerobe, mobile, de formă ovală sau sferică, ce trăiesc liber în sol și au capacitatea remarcabilă de a fixa azotul atmosferic molecular direct în compuși organici asimilabili de către plante, fără a stabili o relație de simbioză cu rădăcinile acestora; este utilizat pe scară largă în bioagricultură ca bioîngrășământ pentru stimularea fertilității solului.