#adjunct

• adiunct — Persoană care deține a doua poziție de conducere într-o instituție, întreprindere sau departament, având rolul de a asista directorul ori șeful titular și de a-i prelua atribuțiile în caz de absență; funcționar sau cadru didactic cu rol secundar ori de sprijin direct; folosit și ca adjectiv pentru a descrie o funcție subordonată celei principale.
• adjoncțiune — Uniune, alăturare sau adăugare structurală a unui element secundar la un corp sau sistem principal; în dreptul civil, reprezintă o formă de accesiune imobiliară ori mobiliară prin care două bunuri aparținând unor proprietari diferiți sunt unite material într-un singur tot, fără a-și pierde identitatea inițială, astfel încât separarea lor ar deveni prejudiciabilă. În logică și programare, descrie operația de conectare directă a unor variabile sau argumente în cadrul unei structuri liniare.
• adjunct — Persoană care deține o funcție imediat subordonată unui conducător direct (director, inspector, șef) și care are rolul de a-l înlocui pe acesta în caz de absență sau de a prelua o parte clar definită din atribuțiile de coordonare. Ca adjectiv, descrie o funcție, un post sau un organism care secundeașă o autoritate principală într-o structură ierarhică.
• adjunctă — Formă de feminin pentru termenul 'adjunct'; femeie care exercită o funcție de conducere situată imediat sub cea a titularului principal, având responsabilitatea de a asigura interimatul sau de a coordona sectoare specifice dintr-o instituție. Ca adjectiv, califică un post sau o demnitate atribuită unei femei într-un cadru ierarhic.
• adjuncție — Operație sau raport de alăturare ori adăugare a unui element la o structură preexistentă, fără a-i altera identitatea de bază. În lingvistică, se referă la adăugarea unei structuri sintactice la un constituent major, iar în matematică (teoria categoriilor), reprezintă o relație fundamentală între doi functori paraleli, numiți functori adjuncți.
• adjuncțiune — Formă învechită și pur etimologică pentru termenul 'adjuncție' sau 'adjudecare' (în anumite contexte vechi), folosită în trecut în limbajul academic ori juridic pentru a descrie actul adăugării sau anexării formale a unui teritoriu, a unui drept ori a unui bun la o proprietate principală. În dreptul civil clasic, desemna un mod de dobândire a proprietății prin unirea a două bunuri mobile aparținând unor proprietari diferiți.