Glosarul Național al Interjecțiilor, Arhaismelor și Formelor Orale Populare

• aiolo — Interjecție populară veche sau strigăt de jale, mirare ori alarmă, utilizat izolat în graiurile regionale românești pentru a exprima o stare bruscă de uimire, durere fizică, spaimă sau deznădejde profundă în fața unui eveniment neprevăzut. Termenul deține o valoare documentară ridicată pentru studiul manifestărilor exclamative native, fiind întâlnit cu precădere în culegerile de folclor literar, în vaicarelile ritualice tradiționale sau în proza de inspirație rurală veche.
• aitalo — Interjecție populară veche sau strigăt de uimire, deznădejde ori plângere ritmică, utilizat izolat în diverse graiuri regionale românești pentru a exprima o reacție spontană în fața unei vești șocante, a unei dureri fizice sau a unui necaz neprevăzut. Cuvântul este înrudit funcțional cu forme precum 'aiolo' sau 'aoleu', fiind întâlnit în creațiile folclorice tradiționale, în bocetele bătrânești sau în jocurile rituale de mască din mediul rural vechi, unde serveva ca marcă de exclamare emoțională intensă.