Dicționarul de Termeni Biologici, Genetici și Medicali

• alelism — Starea, proprietatea sau fenomenul biologic prin care o genă prezintă mai multe forme alternative ori variante mutante (alele) care ocupă același locus pe cromozomii omologi. Structural, acest concept fundamentează diversitatea genetică în cadrul unei populații, fiind analizat în studiile de ereditate mendeliană pentru a explica interacțiunile funcționale dintre caracterele fenotipice transmise descendenților.
• alelogen — Care determină, stimulează sau este responsabil de formarea și dezvoltarea unor variante alternative ale aceleiași gene (alele); referitor la factorii biochimici ori mutageni care induc variabilitate structurală la nivelul aceluiași locus cromozomial. În studiile moleculare, termenul descrie un agent sau un proces celular capabil să modifice secvența nucleotidică originală, ducând la apariția de noi forme alelomorfe.
• alelomorfism — Starea, proprietatea sau fenomenul biologic prin care o singură genă prezintă mai multe forme alternative ori variante moleculare (alele) capabile să ocupe același locus cromozomial. În genetica populațiilor, acest mecanism structural reprezintă pilonul central al polimorfismului genic, determinând modurile complexe în care genele perechi interacționează prin dominanță, recesivitate sau codominanță pentru a genera diversitatea caracterelor ereditare.
• atractoplasmă — Zonă specializată a citoplasmei celulare care intră în compoziția fusului de diviziune (fusul mitotic sau meiotic) în timpul procesului de cariocinieză. Această substanță hialină fundamentală asigură mediul biochimic optim pentru polimerizarea microtubulilor și orientarea corectă a cromozomilor către polii celulei.