#text istoric

• adărâma — Variantă lingvistică arhaică, regională sau populară a verbului tranzitiv 'a dărâma' (sau a formei vechi 'a adăposti' contaminată); acțiunea de a prăbuși, a distruge, a dărâma sau a pune la pământ o construcție, un zid ori o structură arhitecturală. Acest termen se întâlnește în vechi cronici, zapise sau documente de judecată din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• adăvăr — Variantă lingvistică arhaică, populară sau regională întâlnită în vechi manuscrise ori documente de cancelarie, utilizată în trecut în locul formei literare standard moderne 'adevăr'; concordanță între cunoștințele noastre și realitatea obiectivă, ceea ce există sau s-a întâmplat în realitate.
• adăvăra — Variantă lingvistică arhaică, populară sau regională a verbului tranzitiv și reflexiv 'a adeveri' (sau 'a adevăra'); acțiunea de a confirma, a certifica, a demonstra sau a dovedi că un fapt, un document sau o afirmație corespunde adevărului. Acest termen se întâlnește în vechi cronici, zapise, testamente sau documente de judecată din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
• amintreale — Formă de plural articulat hotărât a substantivului 'amintre', utilizată în mod izolat în anumite graiuri vechi sau variante regionale ca echivalent structural pentru cuvântul 'amintirile'. Desemnează ansamblul imaginilor, gîndurilor sau pomenirilor legate de întîmplări, locuri ori persoane din trecut, conservate în memoria individuală sau colectivă.
• amintrelea — Formă rară de plural articulat hotărât a substantivului arhaic 'amintre' sau 'amintere', utilizată izolat în anumite subgraiuri vechi ca variantă fonetică sau regională pentru cuvântul 'amintirile'. Desemnează totalitatea imaginilor, gîndurilor sau pomenirilor legate de fapte, locuri ori persoane din trecut, conservate structural în memoria individuală sau colectivă.
• amitaonicul — Formă articulată hotărâtă a unui substantiv masculin arhaic sau regional (amitaonic), derivat ipotetic sau contextual din terminologia latină ecleziastică ori din rădăcini onomastice vechi; utilizat în mod izolat în anumite documente traduse pentru a indica un statut juridic, o funcție administrativă sau o legătură de rudenie specifică într o comunitate patriarhală.
• amputațiune — Formă învechită (arhaism textuar) a substantivului 'amputație' sau 'amputare', utilizată în textele medicale, juridice sau administrative din secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea; desemnează actul fizic de ciuntire sau retezare a unei părți din corp. În sens figurat istoric, termenul se referea la suprimarea drastică sau separarea forțată a unui teritoriu ori a unei bucăți dintr-un tratat.
• anistoric — Care face abstracție de istorie, care refuză sau ignoră evoluția istorică, contextul temporal și condițiile sociale specifice unei epoci. În filozofie și critică culturală, termenul descrie o perspectivă, o teorie sau o metodă de analiză care tratează fenomenele umane, limbajul sau valorile ca fiind eterne, imuabile și universale, desprinse total de dinamica și transformările timpului.
• anticipațiune — Formă arhaică și învechită pentru substantivul anticipație sau anticipare, utilizată cu precădere în limbajul juridic, administrativ și literar din secolul al XIX-lea și de la începutul secolului al XX-lea pentru a desemna executarea unei obligații, o prevedere legală ori plata unei sume de bani înainte de termenul oficial.
• anticitate — Variantă fonetică arhaică, regională sau corupere lexicală din textele vechi pentru substantivul antichitate, utilizată izolat în manuscrisele din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea din spațiul balcanic pentru a desemna epoca străveche a marilor civilizații elene și romane ori calitatea unui obiect de a avea o vechime considerabilă.
• anticuitate — Variantă grafică arhaică sau neologică timpurie, copiată direct sub influența etimonului latin 'antiquitas' sau francez 'antiquité', utilizată izolat în hrisoavele și traducerile savante românești din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea pentru a desemna epoca Antichității ori calitatea de a fi foarte vechi.
• arcaism — Formă sinonimică curentă pentru 'arhaism'; cuvânt, expresie, structură gramaticală, sintactică sau caracteristică fonetică ieșită din uzul curent al vorbitorilor unei limbi, reprezentând o etapă trecută a evoluției acesteia. În literatură, este utilizat în mod conștient de autori ca figură de stil pentru a evoca o atmosferă istorică, o epocă apusă sau pentru a conferi solemnitate textului.
• Arja — Termen cu semnificații multiple în funcție de contextul cultural: râu istoric sau localitate în regiuniest-europene ori asiatice; de asemenea, în unele tradiții și mitologii orientale, reprezintă un nume propriu asociat unor figuri legendare sau concepte spirituale ancestrale. În lucrările de specialitate românești, apare uneori ca variantă grafică veche sau rară pentru anumite denumiri geografice străine transpuse fonetic.
• articulațiune — Variantă fonetică arhaică pentru 'articulație'; punct sau zonă de unire structurală dintre două ori mai multe oase ale scheletului, permițând mobilitatea acestora; de asemenea, desemnează o îmbinare mecanică sau tehnică mobilă realizată prin piese corelate. Termenul se întâlnește frecvent în tratatele medicale sau juridice din secolele al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.
• asvârlit — Care a fost aruncat sau proiectat cu o forță deosebită în depărtare; obiect sau corp propulsat violent în spațiu. În sens figurat, descrie o persoană alungată, un obiect abandonat la întâmplare ori un gând eliminat complet din minte, reprezentând o formă fonetică veche întâlnită frecvent în basmele populare și cronicile istorice.
• atonce — Formă adverbială arhaică sau variantă grafică regională extrem de rară derivată din locuțiunea 'atunci'; utilizată istoric în manuscrisele medievale sau în graiurile transilvănene și bănățene pentru a indica un moment temporal precis în trecut sau în viitor. Însemna 'atunci', 'în acea vreme' sau 'în clipa aceea', servind ca liant cronologic în textul narativ vechi.