#tectonica
- antecliză — Formațiune tectonică regională de amploare mare, caracterizată printr-o boltire sau ridicare lentă și continuă a fundamentului cristalin al unei platforme continentale. Stratul de sedimente care o acoperă este de regulă subțire, prezentând lacune stratigrafice mari din cauza eroziunii prelungite, fiind structura opusă unei syneclize.
- anticlinal — Formă de relief sau structură tectonică generată prin boltirea sau îndoirea în sus a straturilor scoarței terestre, având forma unei creste sau a unei cute convexe, în al cărei nucleu se găsesc cele mai vechi formațiuni de rocă. Ca adjectiv, descrie elementele structurale, axele sau flancurile aparținând unei astfel de cute geologice.
- anticlinoriu — Formațiune tectonică regională de mari dimensiuni, cu o structură complexă, constituită dintr-un ansamblu de cute și falii secundare dispuse global sub forma unei mari boltiri convexe (de tip anticlinal). Acest megasistem geologic se formează în zonele de orogeneză intensă prin comprimarea laterală a scoarței terestre, având în nucleul său central cele mai vechi și mai metamorfozate straturi de rocă.
- anticlinorium — Variantă grafică științifică, adaptare directă din latina modernă sau din limba engleză/franceză, utilizată uneori ca sinonim perfect pentru substantivul anticlinoriu în tratatele internaționale de geologie structurală sau în lucrările academice de cartografiere tectonică.
- antocliniu — Termen structural arhaic sau neologism rar utilizat în geologia structurală pentru a descrie o cută anticlinală majoră ori o proeminență pozitivă a scoarței terestre, aflată în opoziție structurală directă cu un sincliniu sau o zonă de scufundare tectonică vecină. Această macrostructură geologică influențează direct modul de sedimentare și orientarea rețelelor hidrografice regionale.
- arhitectonic — Care aparține arhitecturii, privitor la regulile constructive, structura sau compoziția artistică a unei clădiri ori monument; structural, tectonic. În filozofie (în special la Immanuel Kant), termenul (ca substantiv feminin: arhitectonica) desemnează arta sau metoda de a construi sisteme științifice coerente, unificând cunoștințele disparate sub o singură idee directoare pentru a forma un ansamblu logic, organizat și armonios.
- aseismic — Care nu este seismic; regiune sau zonă geografică caracterizată prin absența cutremurelor de pământ sau prin apariția unor mișcări tectonice de intensitate neglijabilă. În ingineria structurală, termenul se folosește uneori (ca variantă pentru antiseismic) pentru a descrie elemente concepute să reziste la șocurile seismice, deși în geologie indică exclusiv lipsa activității seismice.
- aseismicitate — Proprietate sau caracteristică structurală a unei regiuni geografice ori zone tectonice de a nu înregistra cutremure sau activitate seismică semnificativă pe perioade lungi de timp; absență stabilă a mișcărilor telurice. În ingineria civilă, termenul poate descrie calitatea unui amplasament sau comportamentul unui teren stabil care minimizează riscurile tectonice pentru construcțiile edificate.
- astenosferă — Strat al globului terestru situat în mantaua superioară, direct sub litosferă (la o adâncime cuprinsă aproximativ între 100 și 410 kilometri); este caracterizat prin roci aflate într-o stare plastică, vâscoasă și parțial topită datorită temperaturilor și presiunilor înalte, permițând mișcarea lentă a plăcilor tectonice de deasupra prin curenți de convecție.
- avanfosă — Depresiune structurală alungită și adâncă a scoarței terestre, situată la contactul dintre un lanț muntos cutat (în plină orogeneză) și o zonă stabilă de platformă sau scut. Avanfosa funcționează ca un bazin sedimentar major în care se acumulează volume uriașe de sedimente terigene (de tip molasă, gresii, conglomerate, argile) rezultate din erodarea rapidă a reliefului montan învecinat.