#structura limbaj
- analitism — Tendință structurală sau caracteristică a unei limbi de a recurge la mijloace analitice (cuvinte separate, topica fixă, prepoziții) pentru a exprima raporturile gramaticale dintre cuvinte, în detrimentul flexiunii morfologice bogate (sufixe, cazuri, desinențe). Reprezintă un fenomen evolutiv major observat în trecerea de la limbi sintetice (cum ar fi latina clasică) la limbi moderne (cum sunt limbile romanice sau engleza), marcând simplificarea formelor interne ale cuvântului.
- asemantic — Care este lipsit de sens, semnificație sau conținut conceptual; care nu aparține semanticii și nu transmite o informație codificată lingvistic. În analiza structurală a textelor sau a codurilor informatice, termenul descrie elemente formale, semne grafice ori combinații de sunete care îndeplinesc doar un rol sintactic, estetic sau de umplutură, fără a trimite la un referent din realitate.