#psihanaliza

• abandonat2 (s.n.) — Concept psihanalitic și clinic ce desemnează totalitatea trăirilor interioare, a complexelor afective și a modificărilor structurale de personalitate care se instalează la un individ ca urmare directă a părăsirii sale timpurii. Nu se referă doar la acțiunea exterioară, ci la realitatea psihică internă interiorizată de pacient, definită prin vulnerabilitate constantă în fața respingerii.
• Abantiades — Patronimic mitologic grecesc utilizat pentru a-i desemna pe descendenții regelui Abas al Argosului, cel mai cunoscut fiind Perseu. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie culturală, figura lui Perseu (Abantiades) și mitul Meduzei sunt studiate în legătură cu 'complexul Meduzei' (simbolismul paraliziei psihice cauzate de frică sau traumă) și cu utilizarea apotropă a sângelui Gorgonei ca remediu dual, otrăvitor sau vindecător.
• Abas — Rege legendar al Argosului în mitologia greacă, bunicul lui Perseu, cunoscut pentru scutul său sacru înzestrat cu puteri magice ce puteau paraliza inamicii. În istoria medicinei, psihanaliză și antropologie, figura lui Abas și linia sa dinastică sunt analizate în legătură cu arhetipurile fricii somatizate, unde privirea sau scutul mitic servesc ca metafore pentru mecanismele psihice de apărare ce induc blocaje motorii sau crize de conversie isterică.
• Abelard — Eponim cultural și clinic derivat de la filosoful medieval Peter Abelard, utilizat în istoria psihiatriei, psihanaliză și sexologie (complexul sau sindromul Abelard). Termenul descrie un tip specific de structură neuro-psihică sau complex de castrare, marcat de sublimarea forțată a impulsurilor sexuale în realizări intelectuale sau mistice rigide, în urma unei traume somatice ori psihice severe. De asemenea, analizează dinamica interdependenței obsesive în cuplurile cu fixații intelectuale simetrice.
• Abeona — Eponim mitologic și cultural transpus în psihologia dezvoltării și psihanaliza pediatrică (complexul, sindromul sau arhetipul Abeona). Conceptul descrie instinctul protector matern de ghidare și facilitare a primilor pași independenți ai copilului în afara spațiului familial securizant. În semiologia atașamentului, manifestările patologice de tip Abeona se referă la anxietatea de separare severă a părintelui (supraprotecție nevrotică) care blochează dezvoltarea autonomiei motorii și cognitive a sugarului.
• Abesalom — Nume propriu masculin de origine ebraică (Avșalom, semnificând 'tatăl păcii'), purtat de al treilea fiu al regelui David, renumit pentru frumusețea sa fizică excepțională, părul său extrem de lung și sfârșitul său tragic (prins cu părul în ramurile unui stejar în timpul unei revolte împotriva tatălui său). În semiologia psihanalitică timpurie și în psihopatologia metaforică, numele a fost utilizat ocazional pentru a descrie conflictele parentale nerezolvate, mândria narcisică distructivă sau complexul de rebeliune violentă împotriva autorității paterne.
• abreacție — (Psihanaliză) Descărcare emoțională eliberatoare prin care un individ se eliberează de tensiunea unui traumatism psihic refulat, retrăind în mod conștient evenimentul inițial și stările afective legate de acesta.
• Adler — Nume de familie de origine germanică (însemnând 'vultur'); în context academic, termenul se referă cu precădere la Alfred Adler (1870-1937), renumit medic și psihiatru austriac, fondator al școlii de psihologie individuală, cunoscut pentru introducerea conceptului de 'complex de inferioritate' și studierea ordinii nașterii copiilor.
• anaclitic — Care se bazează pe sprijinul, protecția sau prezența unei alte persoane; în psihanaliză, descrie alegerea unui obiect libidinal sau de atașament modelat după figurile parentale care au asigurat hrănirea și protecția în copilărie. În sens clinic mai larg, termenul se referă la starea de dependență emoțională profundă, a cărei privare bruscă la sugari sau copii mici poate conduce la depresie anaclitică, manifestată structural prin apatie, retragere socială și regres în dezvoltare.
• autoacuzare — Acțiunea de a se autoacuza sau rezultatul ei; mărturisire voluntară sau involuntară a propriei vinovății; învinovățire de sine. În psihanaliză și psihologie clinică, reprezintă o manifestare patologică specifică episoadelor depresive severe, în cadrul căreia pacientul își reproșează fapte imaginare sau nesemnificative.
• autoanaliza — A supune propriile stări sufletești, gânduri, comportamente, motivații sau sentimente unei analize riguroase, lucide și sistematice; a se autoexamina din punct de vedere psihologic pentru a se cunoaște mai bine sau pentru a-și rezolva conflictele interioare.
• autoanalizat — Care a fost supus unei autoanalize; persoană care s-a examinat pe sine însuși în mod riguros, profund și lucid din punct de vedere psihologic ori comportamental.
• autognoză — Cunoaștere de sine profundă, conștientă și sistematică a propriilor stări psihice, procese mentale, motivații sau comportamente; rezultat al unui efort introspectiv reflexiv. În sens clinic, reprezintă capacitatea unui individ de a-și evalua obiectiv propria personalitate și dinamica interioară, fiind un indicator esențial al maturității emoționale și al succesului terapeutic.
• autonegare — Acțiunea de a se autonega și rezultatul ei; proces structural sau psihic prin care un subiect, un principiu ori un sistem își neagă propria valabilitate, identitate sau substanță. În teoriile filozofice moderne, reprezintă un moment crucial al dezvoltării ideilor, unde contradicția internă devine motorul evoluției, în timp ce în plan clinic este asociată cu auto-sabotajul emoțional sever.
• autoplastic — 1. Care aparține sau se referă la autoplastie; grefă ori tehnică chirurgicală ce folosește țesuturi prelevate din altă parte a corpului aceluiași pacient. 2. În psihanaliză și psihologie clinică, descrie o modalitate de adaptare structurală în care un individ încearcă să facă față stresului sau conflictelor interne prin modificarea propriei personalități, a comportamentului ori a mentalității, în loc să schimbe mediul exterior (adaptare aloplastică).